sau, mai jos:
Roller
coaster
Dacă
supraviețuiești copilăriei, ai material destul pentru a scrie întreaga viață,
citeam undeva. Dar dacă supraviețuiești și adolescenței? Și tinereții? Și
începi a povesti în chiar plinătatea ei? Pentru câte cărți, pentru câte lumi ai
material? Am terminat de citit un roman care se deschide cu moliciunea unui
boboc, dezvăluind treptat un parfum ce te absoarbe și te coboară insidios pe
serpentine de miresme desenând vertigii, beție, panică, sevraj, grotesc, erotic
și delir, un parfum intoxicant și catifelat. Un itinerariu spre damnare sau
spre mântuire? Cresc oare toate florile cu fața spre soare?
Un alt
fel de a trăi pentru a-ți povesti viața este cel cartografiat în cel mai recent
volum al lui Dorin Mureșan, lansat la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus
în toamna lui 2012, volum apărut la Herg Benet Publishers. ”Liber mă simt
atunci când tălpile goale îmi ating asfaltul (...)” sunt cuvintele de început
ale acestui ”roller coaster”, iar cele care îl încheie: ”-Nu-ș” ce naiba a
avut. Zici că l-am omorât.” E un volum aflat sub pecetea acestor două cuvinte:
”liber” și ”omorât”, cuvinte al căror sens însă, ca într-un cod secret, se cere
citit, decriptat în oglindă, deoarece aici lucrurile nu sunt ce par a fi, libertatea nu înseamnă eliberare,
nici moartea - capăt de drum.
”După cum au observat unii
istorici literari, de regulă, cărțile care descriu experiențe narcotice încep
cumva defensiv, cu un fel de scuză, cu o dezvinovățire, cu o atenționare sau,
în orice caz, cu formularea unor rezerve din partea editorului sau a autorului
(care uneori se ascunde în spatele unui pseudonim).” Remarca Andrei Oișteanu în
importanta sa lucrare de antropologie culturală ”Narcotice în cultura română.
Istorie, religie și literatură”, o carte care ”este o parte a tabloului, până
acum escamotată, a culturii române” subliniază Mircea Cărtărescu pe coperta
patru a exhaustivului studiu. ”Gestul animalului mort” pirogravează curajos până
la detaliul intim acest gen de experiențe narcotice, fără însă a se ”încadra”,
cum poate firesc am crede, în genul circumscris de Andrei Oișteanu în capitolul
”Scriitori contemporani. De la Cărtărescu la Codrescu”.
„Gestul animalului mort”
este și un volum în care erotismul erupe incandescent, ”hard”,din nou, fără a
se integra, de această dată, în arealul douămiist.
Ceea ce îl diferenţiază pe
Dorin Mureşan în abordarea acestor teme, până acum ceva vreme, tabu, este
însăși faptul că nu le tratează ca pe nişte teme tabu,și de asemenea,
exhibiţionismul ori supralicitarea nu sunt avute în vedere. Este lăudabilă atitudinea editurii care nu a
marjat pe acest ”filon”, foarte profitabil
în politicile de marketing. Dincolo de
parcursul de roller coaster narcotico-erotic, ”Gestul animalului mort” este o
carte profund religioasă, o versiune..... postmodernă....... a
parabolei fiului risipitor. Gestul animalului mort este o poveste despre
moartea animalicului din om și despre înveșmântarea acestuia ”în haina lui cea
dintâi”, doar astfel înveștmântat spiritul se bucură de frumusețea și harul
adevăratei libertăți. Și acum ni se deslușește „codul” din titlu, cel regăsit
în cuvintele de început și de sfârșit ale volumului: ”Căci acest fiu al meu
mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.” Volumul este, putem spune, o
carte crescută din patru cărți. Cea dintâi,”Păsări” are drept motto un verset
din Eclesiastul: ”Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce afost mai înainte; și ce
va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nici o urmă de aducere
aminte la cei ce vor trăi mai târziu.” Păsările este cartea amintirilor din
copilărie. Cea de-a doua carte în carte
este ”Ștef”, aflată sub semnul Psalmului 23: ”Chiar dacă ar fi să umblu prin
valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău,căci Tu ești cumine.”- este
cartea unor texte dintr-o perioadă halucinantă și haotică. Cartea a treia:
”Imosecs” are drept motto un verset din Epistola lui Pavel către Romani, ”O,
nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte...?” și este
cartea unei boeme încâlcite în les fleurs du mal, Iar cea de-a patra carte,
este intitulată, nu întâmplător, ”Vântul”: ”Vântul suflă încotro vrea și-i auzi
vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge.” – Evanghelia după Ioan,
este cartea unei schimbări la față. Cele patru cărți, abordând teme diferite,
perioade diferite, alter-ego-uri diferite și fiind, „parabole” diferite, sunt
”lucrate”, bun înțeles, în stiluri
diferite, în maniere care să corespundă, să se muleze cel mai bine pe centrul
de greutate al universului instrumentat. Din acest punct de vedere, ”Gestul
animalului mort” nu este un roman în sensul ”clasic” al termenului. În artă, în
privința modalităților de exprimare, de abordare, s-a trecut la ”pasul
următor” de ceva vreme deja. Un mijloc
privilegiat de exprimare, de livrare a artistului spre spectator este
”instalația” care ”pune în scenă, într-un aranjament care are propria sa
dinamică, modalități tradiționale (...) dar mai ales medii moderne” *
”Lansate ca formă de artă alternativă, compozițiile de obiecte șochează
privitorii prin amestecul de inovație și banalitate. Instalația nu ocupă
spațiul, ci îl restructurează și îl amenajează, ea lasă loc mișcării
obiectelor, deplasării indivizilor, dar și circulației de idei, devenind astfel
o formă de nomadism artistic și filosofic”.**
Este o caracteristică nu doar a volumului scris de Dorin Mureșan ci și a altor scrieri
contemporane de la noi și de la alții. Totuși, această, poate, nouă specie literară întâmpină încă
dificultăți de receptare fiind clasată și împinsă în zona experimentului, prin
experiment înțelegându-se uneori și...greu de digerat. Totuși, ”experimentul”
este vechi. Păstrând proporțiile și făcând referire strict la aspectul
structural, la maniera în care se încheagă, la scheletul pe care se clădește,
în fine, păstrând proporțiile, chiar
textul religios fundamental (pentru a păstra, iată, și registrul) al creștinătății este o Carte a Cărților,
fiecare cu un stil, ton, specie chiar, specifice și dovedite a fi cele mai adecvate
transmiterii mesajului.
”Gestul animalului mort”
este o ”călătorie” într-un roller coaster: adrenalină,suișuri și coborâșuri,
palpitații și rău de viteză, de înălțime, de mișcare, vertij și spaimă. Și
bucuria unei (re)descoperiri: aceea că Cineva te așteaptă la capătul
călătoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu