Dimensiuni transilvane
Andrea Hedeș
Pornit în aventura descoperirii Graalului, o călătorie deopotrivă exterioară și împlinită ca istoric al culturii, estetician, critic literar, cercetător al esteticii, morfologiei culturii și balcanologiei, căreia i-a dedicat o bună parte din viață, cât și interioară, a descoperirii de sine, drum început cu Teza de Doctorat, Balcanismul în literatura română până în secolul al XIX-lea, și urmându-și neabătut drumul, fidel preceptului zen: „nu te întrece cu nimeni, aleargă singurˮ, Mircea Muthu s-a întors acasă. Poate a fost nevoie de acest minunat, dificil și solitar drum, pentru ca neostenitul călător să revină, așa cum prefigura într-un poem, să revină, așadar, pășind „rar pe dealuri transilvane”, prin întâiul volum dintr-o trilogie consacrată istoriei și criticii literare transilvane: Repere culturale transilvane. Vol. I, Contribuții istorico-literare.
Mircea Muthu este omul care a stat dintotdeauna în umbra cuvântului și în slujba cuvântului, după cum o arată itinerariul său și după cum o mărturisește, poate într-o manieră mai directă decât în alte locuri/decât altundeva, imaginea întoarsă nouă de Ochiul lui Osiris. Dialoguri (volum de interviuri), imagine care ni-l arată claustrat sau, poate, evadând în cărțile bibliotecii copilăriei, printre cuvinte, ori mărturisind: „Cred cu obstinație în capacitatea recuperatoare a cuvântului, precum și în forța sa regeneratoare într-o civilizație a imaginii, adesea inflaționară. Grație paginii manuscrise ori tipărite, «cerul înstelat» se află în mine, regalitatea textului inversează astfel celebra formulare din testamentul kantian”.
Repere culturale transilvane. Vol. I, Contribuții istorico-literare este o mărturie a asumării destinului de om de litere, a aflării rostului propriului destin în această slujire a cuvântului. În volum nu frapează doar rigoarea studiului, eșafodajul metodologic, eleganța argumentării, volutele permise de intertextualizare, adâncimea meditației, radiografia critică, ci, de asemenea, căldura și frumusețea scriiturii, ritmul domol în care curg cuvintele, într-un lin ceremonial deal-vale, deal-vale, pedanteria, atenția galantă, strălucirea discretă, cadența suavă a frazei în care cuvintele picură precum un șirag de perle, nimic strident, nimic opulent, nimic în plus, nimic în minus, o migăloasă atenție ce răsfață fraza cu rotunjimile sferei, se dovedesc a fi mai mult decât „infuzia tonului profesoral” și luminează tocmai acea considerație și înțelegere superioară a cuvântului ca vehicul al ideii, ca însoțitor și martor al omului, ca nucleu și factor declanșator al lumilor posibile, el, cel dintru început. „Va exista mereu această încăpăţânare a mea de a crede în puterea recuperatoare a cuvântului. Pentru mine asta este o obsesie de a încerca mereu ca ceea ce numim «cuvânt» să nu fie o plantă uscată, răstignită într-un ierbar. Cuvântul să mai păstreze încă în spatele lui pulsaţia vieţii din vorbă”*, mărturisea Mircea Muthu. De aceea volumul este un sipet de perle, iar această revărsare de aristocrate irizări nu este doar una estetică, ci și una a ideilor. Acest întâi volum, Pro memoria, este un remember transilvan. „Parte integrantă dintr-o proiectată analiză spectrală a culturii ardelene din ultima sută de ani (1918-2018), volumul de faţă selectează câteva eșantioane istorico-literare de ieri şi de azi în vederea circumscrierii unui transilvanism cultural din perspectivă românească.” Demersul profesorului Mircea Muthu este o invitație lansată celorlalte spații culturale românești pentru a coagula o imagine aprofundată, „o analiză spectrală” a culturii române în deplinătatea ei.
Dar, până atunci, ce este transilvanismul, transilvanismul cultural? „Dimensiunea transilvană se dobândește, se recapătă, se redescoperă în sângele tradiției. Ardelenismul este o formă cotidiană de existență. Transilvanii sunt esența românismului. Ardelenii, doar coabitori într-un spațiu geografic în care, întâmplător, s-au născut” (Emil Turdeanu, 2000). Asupra redescoperirii „în sângele tradiției” a transilvanismului cultural se apleacă Mircea Muthu în acest volum, decelabil în „ecuația cărturar-țăran”, dar și printr-o forma mentis conferită de „Coabitarea etnică și ecleziastică, creuzetul lingvistic, specificitățile imaginarului literar, plastic și muzical (cu influențe reciproce), în sfârșit, posteritatea, dramatică adesea, a des invocatului spirit mesianic în contraparte cu un conservatism funciar”. Ioan Slavici − director al Tribunei, Amintirea lui Octavian Goga sau Cercul literar de la Sibiu (cuprinzând portretele în tușe fine ale lui Henri Jacquier, Wolf Von Aichelburg, Victor Iancu), plonjând apoi în apele adânci ale antropologiei, mentalităților colective și miturilor în Despre „arătările” împăratului, comentariu la studiul Arătarea Împăratului. Intrările imperiale în Transilvania și Banat, al lui Doru Radosav, despre Școala clujeană de estetică, despre o poetică a narativului în viziunea lui Ion Vlad, despre eticul transilvan circumscris de Liviu Petrescu sau despre conceptele cardinale coagulate „într-o meditație a logos-ului românesc” de eminescologul Ioana M. Petrescu ori „bătăturile unui pălmaș al Duhului Sfânt” – Caietele de lucru și Atelierul biblic al Diortosirilor îngrijit de preotul Călin Florea. Mircea Muthu nu uită nici „regramatizarea, pe alt portativ istoric, a paradigmei satului (...)ˮ în paginile intitulate Inserții contemporane și în care ochiul critic se centrează asupra fenomenului literar transilvan contemporan analizând volume semnate de Horia Ursu, Marta Petreu, Mircea Tomuș, Alexandru Vlad, Vasile Avram, Al. Pintescu, Ion Podan, Aurel Pantea, Nicolae Mocanu.
Truda ce adaugă „un ton de culoare la desenul Transilvaniei eterne” și cuprinsă în frumusețea sobră a celui dintâi volum al Reperelor culturale transilvane, volum scris în deplina conștiință a descendenței dintr-un spațiu despre care Mircea Muthu mărturisea „Transilvania este, pentru mine, șira spinării verticală, scăldându-se în imensa lacrimă a străbunilor și părinților mei, alunecați în uitareˮ, este un legatum și un îndemn rostit cu fericire dulce-amară: „Citiți ca să trăiți”.**
Mircea Muthu este omul care a stat dintotdeauna în umbra cuvântului și în slujba cuvântului, după cum o arată itinerariul său și după cum o mărturisește, poate într-o manieră mai directă decât în alte locuri/decât altundeva, imaginea întoarsă nouă de Ochiul lui Osiris. Dialoguri (volum de interviuri), imagine care ni-l arată claustrat sau, poate, evadând în cărțile bibliotecii copilăriei, printre cuvinte, ori mărturisind: „Cred cu obstinație în capacitatea recuperatoare a cuvântului, precum și în forța sa regeneratoare într-o civilizație a imaginii, adesea inflaționară. Grație paginii manuscrise ori tipărite, «cerul înstelat» se află în mine, regalitatea textului inversează astfel celebra formulare din testamentul kantian”.
Repere culturale transilvane. Vol. I, Contribuții istorico-literare este o mărturie a asumării destinului de om de litere, a aflării rostului propriului destin în această slujire a cuvântului. În volum nu frapează doar rigoarea studiului, eșafodajul metodologic, eleganța argumentării, volutele permise de intertextualizare, adâncimea meditației, radiografia critică, ci, de asemenea, căldura și frumusețea scriiturii, ritmul domol în care curg cuvintele, într-un lin ceremonial deal-vale, deal-vale, pedanteria, atenția galantă, strălucirea discretă, cadența suavă a frazei în care cuvintele picură precum un șirag de perle, nimic strident, nimic opulent, nimic în plus, nimic în minus, o migăloasă atenție ce răsfață fraza cu rotunjimile sferei, se dovedesc a fi mai mult decât „infuzia tonului profesoral” și luminează tocmai acea considerație și înțelegere superioară a cuvântului ca vehicul al ideii, ca însoțitor și martor al omului, ca nucleu și factor declanșator al lumilor posibile, el, cel dintru început. „Va exista mereu această încăpăţânare a mea de a crede în puterea recuperatoare a cuvântului. Pentru mine asta este o obsesie de a încerca mereu ca ceea ce numim «cuvânt» să nu fie o plantă uscată, răstignită într-un ierbar. Cuvântul să mai păstreze încă în spatele lui pulsaţia vieţii din vorbă”*, mărturisea Mircea Muthu. De aceea volumul este un sipet de perle, iar această revărsare de aristocrate irizări nu este doar una estetică, ci și una a ideilor. Acest întâi volum, Pro memoria, este un remember transilvan. „Parte integrantă dintr-o proiectată analiză spectrală a culturii ardelene din ultima sută de ani (1918-2018), volumul de faţă selectează câteva eșantioane istorico-literare de ieri şi de azi în vederea circumscrierii unui transilvanism cultural din perspectivă românească.” Demersul profesorului Mircea Muthu este o invitație lansată celorlalte spații culturale românești pentru a coagula o imagine aprofundată, „o analiză spectrală” a culturii române în deplinătatea ei.
Dar, până atunci, ce este transilvanismul, transilvanismul cultural? „Dimensiunea transilvană se dobândește, se recapătă, se redescoperă în sângele tradiției. Ardelenismul este o formă cotidiană de existență. Transilvanii sunt esența românismului. Ardelenii, doar coabitori într-un spațiu geografic în care, întâmplător, s-au născut” (Emil Turdeanu, 2000). Asupra redescoperirii „în sângele tradiției” a transilvanismului cultural se apleacă Mircea Muthu în acest volum, decelabil în „ecuația cărturar-țăran”, dar și printr-o forma mentis conferită de „Coabitarea etnică și ecleziastică, creuzetul lingvistic, specificitățile imaginarului literar, plastic și muzical (cu influențe reciproce), în sfârșit, posteritatea, dramatică adesea, a des invocatului spirit mesianic în contraparte cu un conservatism funciar”. Ioan Slavici − director al Tribunei, Amintirea lui Octavian Goga sau Cercul literar de la Sibiu (cuprinzând portretele în tușe fine ale lui Henri Jacquier, Wolf Von Aichelburg, Victor Iancu), plonjând apoi în apele adânci ale antropologiei, mentalităților colective și miturilor în Despre „arătările” împăratului, comentariu la studiul Arătarea Împăratului. Intrările imperiale în Transilvania și Banat, al lui Doru Radosav, despre Școala clujeană de estetică, despre o poetică a narativului în viziunea lui Ion Vlad, despre eticul transilvan circumscris de Liviu Petrescu sau despre conceptele cardinale coagulate „într-o meditație a logos-ului românesc” de eminescologul Ioana M. Petrescu ori „bătăturile unui pălmaș al Duhului Sfânt” – Caietele de lucru și Atelierul biblic al Diortosirilor îngrijit de preotul Călin Florea. Mircea Muthu nu uită nici „regramatizarea, pe alt portativ istoric, a paradigmei satului (...)ˮ în paginile intitulate Inserții contemporane și în care ochiul critic se centrează asupra fenomenului literar transilvan contemporan analizând volume semnate de Horia Ursu, Marta Petreu, Mircea Tomuș, Alexandru Vlad, Vasile Avram, Al. Pintescu, Ion Podan, Aurel Pantea, Nicolae Mocanu.
Truda ce adaugă „un ton de culoare la desenul Transilvaniei eterne” și cuprinsă în frumusețea sobră a celui dintâi volum al Reperelor culturale transilvane, volum scris în deplina conștiință a descendenței dintr-un spațiu despre care Mircea Muthu mărturisea „Transilvania este, pentru mine, șira spinării verticală, scăldându-se în imensa lacrimă a străbunilor și părinților mei, alunecați în uitareˮ, este un legatum și un îndemn rostit cu fericire dulce-amară: „Citiți ca să trăiți”.**
* http://transilvaniareporter.ro/cultura/prof-univ-mircea-muthu-scrisoarea-este-o-forma-oropsita-a-comunicarii/
** Gustave Flaubert, Scrisoare către Mlle de Chantepie, în volumul Istoria lecturii, Alberto Manguel, traducere Alexandru Vlad, Editura Nemira, 2011.
** Gustave Flaubert, Scrisoare către Mlle de Chantepie, în volumul Istoria lecturii, Alberto Manguel, traducere Alexandru Vlad, Editura Nemira, 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu