O poveste de dragoste cu năbădăi. Vorbiri de seară 2

                                        

             Daimonul meu e răsfățat și capricios/ ca o femeie ce se știe frumoasă... așa începe un poem al meu despre Daimon și cruntele, crudele sale tăceri. Știu, când nu poți scrie, profită, citește-i pe clasici, de câte ori nu am auzit asta? Dar e ca și când ai recomanda unui gourmet condamnat la...foame, o plimbare printr-un restaurant de trei stele Michelin. Și pe urmă...doi ani de tăcere...destul pt a muri de inaniție. Sigur, într-o astfel de perioadă îmi luasem definitv gândul de la scris. Și atunci măsună Letiția. Cine este Letiția? Cea pe care nu am reușit să o speriu nici cu tăcerile, nici cu fugile, nici cu fricile, nici cu aroganța, nici cu stridența, nici cu jocul de măști...poate pt că Letiția este Letiția, dublul meu luminos (uneori mă întreb dacă ea există cu adevărat)...Și atunci mă sună și îmi spune: am ceva pentru tine. Ea și soțul ei făcuseră curățenie în pod. Podul lor e un pod cu comori. Uite, știu că îți plac lucrurile vechi...epoleți, butoni, ce mai rămăsese din uniformele unchilor combatanți în primul Război Mondial. Și, last but not least, o scrisoare...

          Este astăzi o zi frumoasă de toamnă și duminică...

                     Pe drumul spre casă, cuvintele își începură pierdutul joc. Am început să scriu Scrisoare Letiției

                               http://andreahedes.blogspot.com/2011/12/scrisoare-letitiei.html

                   Primul poem după mult, mult timp...