luni, 8 aprilie 2013
Pădurea cu care m-am întâlnit eu
Zi de duminică. Plecăm în căutarea primăverii. Primăvara, în această parte de țară e încă somnoroasă. Nu am întâlnit-o. Dar am dat peste altceva, botezat de Andrei ”pădurea cu care m-am întâlnit eu”. Pădurea era fie un pâlc de copaci, fie un copac, un solitar, dar dacă în fiecare om e o lume, cu siguranță că și în fiecare copac/pâlc e o pădure.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Frumoase imagini. Mi-e dor și mie ”să mă întâlnesc cu o pădure”!
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc! Uneori, în filele cărților se mai aude foșnetul pădurii...
RăspundețiȘtergereFilele cărților le am la îndemână; o pădure adevărată însă ...
RăspundețiȘtergereVă doresc să ”o întâlniți” cât mai frumos și cât mai curând...
RăspundețiȘtergere