Zi de duminică. Plecăm în căutarea primăverii. Primăvara, în această parte de țară e încă somnoroasă. Nu am întâlnit-o. Dar am dat peste altceva, botezat de Andrei ”pădurea cu care m-am întâlnit eu”. Pădurea era fie un pâlc de copaci, fie un copac, un solitar, dar dacă în fiecare om e o lume, cu siguranță că și în fiecare copac/pâlc e o pădure.
Argument. Textele semnate de mine în suplimentul lunar editat de cotidianul ”Mesagerul de Bistrița- Năsăud” în colaborare cu Filiala Mureș a Uniunii Scriitorilor din România și adunate apoi în revista de literatură, artă, cultură ”Mișcarea literară ”(serie nouă), revistă care apare trimestrial, sub egida Uniunii Scriitorilor din România și al cărei director fondator este Liviu Rebreanu (1924), texte pe care mai apoi le postez pe blog sub denumirea ”convențională”, să spunem, de cronică/recenzie, se situează undeva la mijlocul drumului dintre ”Lecturi” (așa cum apar ele denumite în Mesagerul) și explicația cuprinsă în superbele rânduri ale Simonei Popescu din Post-Scriptum-ul la un articol publicat în România Culturală nr. 21 din februarie 20...
Frumoase imagini. Mi-e dor și mie ”să mă întâlnesc cu o pădure”!
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc! Uneori, în filele cărților se mai aude foșnetul pădurii...
RăspundețiȘtergereFilele cărților le am la îndemână; o pădure adevărată însă ...
RăspundețiȘtergereVă doresc să ”o întâlniți” cât mai frumos și cât mai curând...
RăspundețiȘtergere