Romancierul Șerban Tomșa realizează pe blogul domniei sale colivii pentru idei esențializarea lecturii critice a Aritmiilor într-o camee delicată pe care o puteți citi aici sau mai jos:
Tablouri vii, simboluri versatile sau despre poezia Andreei Hedeș
Țin să scriu, de mai multe luni, despre Aritmii de Andrea H. Hedeș, Editura Neuma, Cluj-Napoca. Autoarea scrie și critică literară într-un mod eclatant, impresionând prin erudiție și apetența pentru idei. Volumul de poezii îmi pare strălucitor, bine structurat, cu poeme inspirate și seducătoare, scrise cu mână sigură. În substanțiala sa prefață, Horia Gârbea distinge, în carte, mai multe paliere lirice : ”căutarea ( și găsirea ) sacrului în profan”, natura, psalmii tânguitori și ciclul de Cântece dedicate Bunicului Dariu. Al treilea nivel, ”un fel de 11 elegii”, ar fi ” și din punct de vedere artistic și din cel al subiectului abordat, partea cea mai înaltă a cărții. Poemele sunt niște psalmi tânguitori.”
După ce am citit, cu multă bucurie, Aritmii, fac și eu câteva observații. E interesant cum, în poezia Andreei Hedeș, simbolurile devin obiecte, integrate firesc în decorul poetic, un fel de natură sui-generis, la fel de autentică precum cea veche și știută. Sacrul se comportă cu o senzuală ipocrizie, prefăcându-se în profan și convertindu-se în estetic. Tablourile învie, artisticul respiră, surâde și se intersectează cu realitatea, îmbrăcând hainele acesteia. Ion Pillat privea peisajele printre rafturile unor biblioteci ticsite cu clasici, dar și prin ferestrele unei nostalgii retrospective. La Andrea Hedeș se întâmplă exact contrariul. Biblioteca e împinsă în natură și, deghizată, devine parte a tabloului. În poeme există o benefică și permanentă confuzie între natural și estetic. Peste tot, un erotism fin irigă, prin vase invizibile, versurile, dându-le prospețime și coerență artistică. Ca și în cazul lui Kocsis Francisko, între cele două coperți se desfășoară un regal de poezie. Cum remarcam și cu alte prilejuri, avem mulți poeți de valoare, într-o uimitoare diversitate de stiluri. Ei sunt adevărații stăpâni ai limbii.
P.S. Am copiat coperta cărții de pe blogul autoarei.
După ce am citit, cu multă bucurie, Aritmii, fac și eu câteva observații. E interesant cum, în poezia Andreei Hedeș, simbolurile devin obiecte, integrate firesc în decorul poetic, un fel de natură sui-generis, la fel de autentică precum cea veche și știută. Sacrul se comportă cu o senzuală ipocrizie, prefăcându-se în profan și convertindu-se în estetic. Tablourile învie, artisticul respiră, surâde și se intersectează cu realitatea, îmbrăcând hainele acesteia. Ion Pillat privea peisajele printre rafturile unor biblioteci ticsite cu clasici, dar și prin ferestrele unei nostalgii retrospective. La Andrea Hedeș se întâmplă exact contrariul. Biblioteca e împinsă în natură și, deghizată, devine parte a tabloului. În poeme există o benefică și permanentă confuzie între natural și estetic. Peste tot, un erotism fin irigă, prin vase invizibile, versurile, dându-le prospețime și coerență artistică. Ca și în cazul lui Kocsis Francisko, între cele două coperți se desfășoară un regal de poezie. Cum remarcam și cu alte prilejuri, avem mulți poeți de valoare, într-o uimitoare diversitate de stiluri. Ei sunt adevărații stăpâni ai limbii.
P.S. Am copiat coperta cărții de pe blogul autoarei.
Îi mulțumesc domnului Șerban Tomșa pentru aceste rânduri!
Cu multă plăcere! Aș fi vrut să scriu o cronică în toată regula, dar unele probleme personale m-au pus în imposibilitatea de a o face. Felicitări pentru minunata carte cu care ne-ai răsfățat!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos!
RăspundețiȘtergere