Treceți la conținutul principal

Anunt Eveniment ” Lansarea cărților editurii Neuma”

Anunt Eveniment ” Lansarea cărților editurii Neuma”


                                          Biblioteca Județeană ”Marin Preda” Teleorman


Sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Biblioteca Județeană Marin Preda, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, organizează, joi 20 aprilie 2017, ora 1200, la sala de lectură, lansarea cărților editurii Neuma.
Printre titlurile care vor fi prezentate se numără: “Celălalt țărm” de Horia Gârbea, “Umbra lui MIDAS” de Nicoleta Milea, “Toamna, ca o fregată” de Domnița Flori Neaga și “Cină în Valea Sării” de Gheorghe Stroe.
Alături de autori, printre invitați se vor afla: Stan V. Cristea, Florea Burtan, Stan Ștefan și Ana Dobre.
Moderatorul întregii activități va fi Horia Gârbea, membru al Comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005, președintele filialei de poezie București, autor a peste 25 de volume de poezie, proză scurtă, teatru, publicistică și traduceri.
La evenimentul organizat de biblioteca județeană, acesta va veni în fața publicului teleormănean cu ultimul său volum de versuri, prezentat în urmă cu 3 săptămâni de Academician Nicolae Manolescu (președinte USR) la sediul Uniunii Scriitorilor din România.
Biblioteca Județeană Marin Preda invită iubitorii de lectură să participe la acest eveniment deosebit în peisajul cultural alexăndrean, prilej cu care vor redescoperi autorii teleormăneni membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Afis eveniment:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un pas internațional - „Marea e frumoasă ca tine” tradusă în limba vietnameză

Dragii mei, cu emoție și recunoștință în suflet vă împărtășesc o veste minunată: romanul meu Marea e frumoasă ca tine a făcut un pas internațional cu adevărat special — a fost tradus în limba vietnameză și publicat ca audiobook pe platforma prestigioasă Bookas din Vietnam! Este o bucurie imensă să știu că povestea care s-a născut între Graz și Hanoi poate fi trăită și în limba vietnameză, prin voce și emoție. Vă mulțumesc vouă, cititorilor, pentru că mi-ați oferit aripi, și tuturor celor care au făcut posibil acest vis:distinsa scriitoare și traducătoare, doamna Hau Kieu Bich, de a cărei prietenie mă bucur de atâția ani deja, traducătorilor, echipei Bookas și comunității de acolo. Sper că ascultătorii vietnamezi se vor regăsi în această poveste despre viață, credință și iubire — la fel cum s-au regăsit cititorii români. Vă invit să descoperiți această versiune audio — poate vă surprinde cât de frumoasă sună în limba vietnameză! Iată prezentarea cărții de pe site-ul Bookas: Leander...

Despre Premiile Revistei Luceafărul de Dimineață pe anul 2012 pe Agenția de Carte

                        Am găsit abia acum pe agențiadecarte.ro o frumoasă relatare a evenimentului decernării Premiilor Revistei Luceafărul de Dimineață pe anul 2012 precum și fotografii de la eveniment   aici                        Mulțumesc și pe această cale domnului Horia Gârbea pentru încrederea ziditoare și domnului Dan Cristea pentru cooptarea în familia Revistei Luceafărul de Dimineață.                       Miercuri, 12 iunie 2013, ora 12:00,  în sala de consiliu a Uniunii Scriitorilor din România (Calea Victoriei nr. 133, Bucure şti ), a avut loc decernarea premiilor revistei “Luceafărul de dimineaţă”,  oferite cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii . Juriul a fost format din Gabriel Chifu, Dan Cristea  şi Horia Gârbea. “Premiile revistei “Luceafărul de dimineaţă” au...

Ioan Pop-Curșeu - Magie și vrăjitorie în cultura română

                           Cronică nouă! De citit în   Revista Luceafărul de Dimineață                                                     sau mai jos:                                                                   Rațiune și simțire                      Magie și vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalității, volum apărut la Cartea Românească Polirom în acest an, este rodul unui proiect ambițios și temerar, urmărit cu dedicație și pasiune și coagulat cu ingeniozitate și cu acea rigoare care ” nu submi...