Dansând asemeni unui derviș rotitor, în apartamentul său din Bistrița, Dan Coman trăiește iluminarea transformării sale în tată și o face așternând pe hârtie, rând cu rând, pașii acestei deveniri, într-unul din cele mai lucide și mai suave...dicționare: ”Dicționarul Mara-ghidul tatălui:0-2 ani”, apărut la editura Cartier (Chișinău) în colecția Rotonda.Spus în puține cuvinte, dicționarul dezvăluie ”Ce trăiește copilul și ce simte tatăl lui”, ca să parafrazez titlul unei revelatoare cărți a doamnei doctor Speranța Farca. Un dicționar în versuri, atât de frumos rotund încât poemele cresc, respiră, confluează organic, un plus ori un minus cât de mic ar fi dăunat universului de versuri miraculos închegat ”în jurul acestei fetițe” (gondont-gondont), Mara. De altfel, Dan Coman mărturisea cu prilejul lansării la Cluj a ”Dicționarului Mara” că nu poate să se așeze la masă pentru a scrie un poem ci poate doar să scrie un volum de poeme, iar acest volum oglindește întocmai acest fapt.
Intrarea într-o nouă vârstă a Eului (confer dr. Speranța Farca-Psihanaliza și cele 4 vârste ale Eului. Cum devenim părinți) echivalează cu un cutremur de mare amploare, temeliile lumii așa cum era se prăbușesc pentru a lăsa loc uneia noi: lumea Marei, cu soarele chicco și aerul roz, colici și măr cu biscuiți,cu supă de pui și dimineți noi, o lume a candorii guvernată de alte legi, legile luptătoarei de summo, o lume în care e nevoie să te faci om mare pentru a îngriji și iubi o fetiță, iar acest lucru, este atât de frumos și atât de greu. Drumul acesta lung, al transformării în părinte, al creșterii, al domesticirii, și al doliului (pentru a folosi un termen din psihologie) după copilul și tânărul ce nu mai este, se constituie, în fapt, într-unul tot atât de anevoios ca acela al nou-născutului expulzat din ocrotitorul pântec matern în lumea nouă în care îsi fac loc frica, frigul, foamea, o dată cu prima dureroasă gură de aer. Dicționarul Mara este poezia a două nașteri:nașterea fetiței și ”nașterea” bărbatului ca tată. Și nu e cu nimic mai ușoară această naștere. Despre această din urmă naștere, împletită cu creșterea și devenirea Marei este vorba aici. Părinți și copil devin împreună. Pierderea inocenței prin întoarcerea la inocență. Ouroboros devenit șarpele casei. Fragilitatea gingaș-durerosului început al odiseei fiicei si tatălui.
Învelit în frică, frig și asfixie (căci aerul, personaj de sine stătător, este căutat ”de-a lungul și de-a latul” acestui volum în care aerul este cald, roz, de 30 de centimetri, dar niciodată de ajuns) tatăl ”ca un vaporaș de hârtie/ plutește în derivă de-asupra” unității mamă-copil, intrat în timpul celor 1001 de nopți mici, martor extern al miracolului maternității, al căii laptelui, al limbii fermecate pe care o cunosc doar mamele și bebelușii- o lume sub ochii săi și totuși inaccesibilă cu adevărat. Sub fum, sub cafea, sub masă ”un bebeluș speriat cu pampersul neschimbat/de 186 de zile/atârnându-i la fund” (pampers), acolo și totuși în afara cercului, ”ca un cărăbuș de casă care/degeaba, degeaba/ nu se mai poate ridica.” (degețica) smeritul între tați, Dan Coman, aflat între sentimentul de înstrăinare și cel de siguranță oferit de Tlinda- Arborele Lumii, prinde în curăția cuvintelor simple bătăile inimii, picătura de transpirație, covârșitoarea culoare a extenuării, primele cuvinte de om și gingașele, multele fire ale dragostei.
O atât de profundă, delicată, sinceră și atentă participare la miracolul devenirii cuplului ca trinitate, proces tainic, alchimic, dat la iveală în versuri cum dă la iveală numai lava dantelă fierbinte, fac ”Dicționarul Mara” un ”must read”.
Sigur, ”Dicționarul Mara” poate fi citit și altfel. Frumusețea unei opere stă, până la urmă, și în multitudinea ferestrelor pe care le deschide în receptor.Totuși în unele cazuri, când vine vorba de interpretare/receptare ”less is more”.
Cronica a apărut în Mesagerul Literar și Artistic de Bistrița-Năsăud pe luna noiembrie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu