sau mai jos:
Rațiune
și simțire
Magie și vrăjitorie în cultura română.
Istorie, literatură, mentalității, volum apărut la Cartea Românească Polirom
în acest an, este rodul unui proiect ambițios și temerar, urmărit cu dedicație
și pasiune și coagulat cu ingeniozitate și cu acea rigoare care ”nu subminează – așa cum voia și Culianu -
baza magică și aura fantasmatică ale unor idei”de către Ioan Pop-Curșeu,
lector univ. Dr. La Facultatea de Taetru și Televiziune din cadrul
Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, având două titluri de doctor în
științe (Universitatea din Geneva, 2007; Universitatea ”Babeș-Bolyai”, 2011),
autor al unui volum de eseuri, al unui studiu monografic, a unor cronici și
articole în reviste de cultură și a mai multor traduceri din limba franceză în limba
română.
Volumul de față își datorează existența influenței
a trei persoane speciale pentru autor. Înrâurirea pe care străbunica, Maria
Cimoca (născută Borfotă), ”mare meșteră
în descântece și povești cu vrăjitoare și căpcăuni”, a avut-o asupra primei
copilării a cercetătorului s-a dovedit a fi esențială prin deschiderea unei porta magica spre o lume al cărei...farmec îl va urmări până la maturitate
și a cărei fascinație îl va detremina să încerce a o cerceta prin metodele cu
care ”se pot developa” structurile acestei lumi, cu un termen forjat de către
Simona Nicoară. Volumul poartă, de asemenea, amprenta ghidajului prețuitului și regretatului profesor Ion Șeuleanu,
deoarece,”Această carte are la bază o
lucrare de doctorat realizată la Universitatea ”Babeș-Bolyai” sub
coordonarea distinsului profesor. Și
a fost posibil ca amplul studiu să vadă
lumina tiparului și pentru că, după cum mărturisește autorul ”interogațiile mele s-au intersectat
permanent cu studiile soției mele, Ștefana Pop-Curșeu, asupra picturii
post-bizantine românești în context european.”
Ioan Pop-Curșeu mai face o
precizare esențială, cu rol de mărturisire de credință, de asumare și așezare
într-o ilustră continuitate de gândire: ”Prezenta
carte, rod al unui proiect intelectual inspirat de considerațiile făcute de
Lucian Blaga în articolul „Artă și magie” (1926), din care mi-am ales un
fragment ca motto și ca fir călăuzitor”: ”Etnografii, psihologii, filologii ar
trebui să scrie o carte despre magismul poporului nostru. Un studiu amănunțit
se impune. Câte obiceiuri, câte cuvinte, câte expresii, câte povești, câte
jocuri mai păstrează încă, în ele, urme de concepții magice despre rosturile
lumii și omului? (...) Problema își are ispitele ei. Poate se găsește vreun
tânăr îndrăzneț să ia această luptă cu zmeii subterani.”
O sămânță, a uimirii și mirării,
sădită în copilărie de străbunica din Ocoliș, instigată la devenire de ispitirea
Blagiană și de cuvintele lui Vasile Lovinscu din ”Scrisori crepusculare”: ”Când ezoterismul s-a evaporat în artă, a rămas
numai reziduul unei geometrii-închisoare, a(le) cărei linii s-au transformat în
gratii ca firele de păr ale Mamei Pădurii, în lanțuri, pe gâtul câinilor lui
Făt Frumos.” Iată elemntele unui extrem de interesant melting pot care au
condus la nașterea acestui studiu
voluminos și ambițios, realizat nu doar cu simțire, ci și cu rațiune. Volumul,
structurat în două părți: Vrăjitorie (și
magie) în istoria românilor și Magie
(și vrăjitorie) în arta românească, cu o privire specială asupra literaturii,
propune o perspectivă interdisciplinară și apelul la izvoare diverse, urmând
îndemnul lui J. Le Goff, ”Toute est
source pour l”historien des mentalites”. Astfel, Ioan Pop-Curșeu apelează în
demersul său, deloc facil, atât la izvoarele consacrate, deja exploatate și pe
care le supune unei noi lecturi, unei noi interogări, dar și la sursele
desconsiderate de istoriografia tradițională și privilegiate de cercetătorul
istoriei în durata ei lungă, respectiv, a mentalității colective, în cazul de
față, a magiei și vrăjitoriei în cultura română, aplecându-se așadar asupra
folclorului, iconografiei, artei, literaturii, ”producțiile privilegiate ale imaginarului social”*, concentrându-se ”nu doar asupra fenomenelor obiective ci și
asupra reprezentărilor despre aceste fenomene”**, asupra culturii orale, ”acea mare absentă a istoriei”, cum o
numea Simona Nicoară.
Marele pariu al acestui demers,
ca a tuturor celor de această factură, este, așa cum punctase F. Furet, ”elasticitatea extraordinară și aproape
nelimitată a surselor”, și care, departe de a fi un impediment, este și
trebuie să fie o calitate caracteristică.
Dar care, evident, nu face acest demers mai puțin dificil, dimpotrivă. ”Fiecare sursă documentară exprimă doar
fragmente de mesaje ale imaginarului colectiv, de aceea, un mare deziderat îl
constituie coroborarea tuturor mărturiilor, a surselor omogene dar și a celor
neomogene.””Aflat în fața unui –nou peisaj al datelor- în care se împletesc
cele istorice cu cele de natură psihologică, antropologică, etnologică, etc. –
istoricul trebuie să-și găsească atât căile de acumulare cât și de organizare
și interpretare a bogatului material informativ.(...) care să țină seama și de
trăsăturile și mesajele unor discursuri subiective”***
De aici întreprinderea
fascinantă a cercetătorului dar și călătoria inițiatică în care este absorbit
cititorul de la picturile exterioare de la Voroneț, la arderile pe rug ale
vrăjitoarelor transilvane, de la motivele astrologice din Istoria ieroglifică, la atitudinea învățaților Școlii Ardelene
lansați în campanie împotriva superstițiilor, de la Noaptea Sfântului Andrii a lui Vasile Alecsandri la Vasile
Lovinescu, ”mag fascinant și inclasabil”... dar acestea
sunt doar câteva borne ale ”acestui vast continent” (Andrei
Oișteanu) pe care cititorul îl are de străbătut dimpreună cu autorul, mereu
proaspăt și atent la farmecul (in)descifrabil al drumului: ”Iată-mă acum pregătit să-mi încep călătoria inițiatică, lupta
șovăielnică sau îndrăzneață, fățișă sau deturnată ”cu zmeii subterani” despre
care vorbea Lucian Blaga, fără să știu - și poate fără să-mi pese – dacă la
final voi fi biruit sau biruitor. Arme teoretice și fire ale Ariadnei am,
minte-mi mai trebuie!”
- Mentalități colective. Imaginar social. O
istorie în durata ei lungă, Prof. Univ. Dr. Simona Nicoară, Editura
Accent, Cluj-Napoca, 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu