Treceți la conținutul principal

La Mulți Ani, HORIA GÂRBEA!

 Poze Poster Van Gogh

                    ”Chinezii spun că e o mare binecuvântare pentru cineva să aibă parte în viaţă de ceea ce ei numesc „oameni ai raiului”, oameni care îţi sunt alături cu toată inima şi cu toată bunătatea cu care au fost înzestraţi. Eu am avut parte de această binecuvântare şi doresc să le mulţumesc acestor minunaţi oameni de lângă mine: doamnei profesoare Anca Ursa, mama lupoaică din anii mei de studenţie, doamnei profesoare Sanda Cordoş, harta mea din anii în care am început să  descopăr lumea de poezie, minunatului om şi profesor, pe care îl pretuiesc nespus, domnului Mircea Muthu, cel care are darul nemaivăzut de a izvorî aripi celor îndrăgostiţi de culoarea înălţimilor, domnului editor Mircea Petean, care cu migală şi pasiune aduce la viaţă, în ţinutul fericit al limesului său, ceea ce îndrăznise abia să fie idee și lui Dumnezeu, din a cărui nesfârșită iubire ne aflăm aici.” spuneam în prima pagină a Cărții cu fluturi. De atunci ( 2008 ) am mai avut neprețuita bucurie de a-i număra printre acești oameni ai raiului pe domnul Virgil Rațiu, despre care am mai avut ocazia să scriu aici și pe încă cineva... Cineva care a avut încredere în mine ca nimeni altul, atunci când nici măcar eu nu aveam, care a văzut în mine ceva ce eu nu vedeam, care m-a inspirat să port mătase atunci când eu căutam pânză. Cineva care mi-a servit drept model, în primul rând ca om, prin felul frumos în care și-a rostuit viața , prin respectul pt rădăcini, tradiții și valori ca bogății de învățat a le prețui din familie, în acei 7 ani de acasă; pentru discreție, distincție și delicatețe; apoi ca om al cetății, ca om al literelor, care, în ciuda extraordinarei expuneri și recunoașteri de care se bucură ( sau nu ), rămâne cu picioarele pe pământ, ancorat cu bun simț în realitate. Pentru că am avut de la cine fura meserie, învățând despre aplecarea cu responsabilitate, seriozitate, dăruire, cu emoția și speranța descoperirii, cu empatie asupra Cărții. Întâlnirea noastră, internautică ( acestea sunt timpurile ), a însemnat, pt mine, împlinirea unui vers inspirat: De păstrezi în inima ta o ramură înverzită, pasărea cântătoare va veni și ea.
                 La Mulți Ani,domnule Horia Gârbea! 
http://horiagarbea.blogspot.com/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un pas internațional - „Marea e frumoasă ca tine” tradusă în limba vietnameză

Dragii mei, cu emoție și recunoștință în suflet vă împărtășesc o veste minunată: romanul meu Marea e frumoasă ca tine a făcut un pas internațional cu adevărat special — a fost tradus în limba vietnameză și publicat ca audiobook pe platforma prestigioasă Bookas din Vietnam! Este o bucurie imensă să știu că povestea care s-a născut între Graz și Hanoi poate fi trăită și în limba vietnameză, prin voce și emoție. Vă mulțumesc vouă, cititorilor, pentru că mi-ați oferit aripi, și tuturor celor care au făcut posibil acest vis:distinsa scriitoare și traducătoare, doamna Hau Kieu Bich, de a cărei prietenie mă bucur de atâția ani deja, traducătorilor, echipei Bookas și comunității de acolo. Sper că ascultătorii vietnamezi se vor regăsi în această poveste despre viață, credință și iubire — la fel cum s-au regăsit cititorii români. Vă invit să descoperiți această versiune audio — poate vă surprinde cât de frumoasă sună în limba vietnameză! Iată prezentarea cărții de pe site-ul Bookas: Leander...

La PubliMedia la emisiunea In văzul inimii

Vă invit să urmăriți emisiunea În văzul inimii realizată de Evelyne Croitoru, a cărei invitată am fost.