Noi, cei ce l-am mâniat pe Dumnezeu într-atât că nu întrezărim nici măcar în somn o punte de împăcare, numelui Tău ne încredințăm, ca singur liman de liniște celor înviforați. Maică a îndurărilor, îndurare!
Cu buzele întinate, cum să aducem laudă miresmei viilor înflorite odinioară în Engadi, ce nu piere? Maică a cuvântului întrupat, ajută rostului nostru să se întrupeze odată. Mater misericordiae, miserere!
Reînvățăm firescul rostirii spre a Te chema, șoapta numelui ce s-a scămoșat ca o părere. Fă-ne asemeni pescarilor neștiutori de carte, cărora li s-au descoperit adevărurile ce nu apun nicicând. Mater misericordiae, miserere!
Ajută-ne să punem capăt rătăcirilor noastre, căci ni s-au înmulțit pietrele de poticnire în cale. Cu inimă zăbavnică în aducere aminte, ne întoarcem la milostivirile, îndurările Tale.
Îmblânzește fulgerul sferic ce își are cuibul în pupilele din care purcede vederea mai presus de vedere. Rai de taină și rai cuvântător, de care locuitorii abisului și demonii se rușinează. Mater misericordiae, miserere!
În chip de Apărătoare, te înfățișezi la judecata din zori. Când un lan de maci înrourat e gata să ponunțe fără întârziere, verdictul. S-ar surpa talerul vinovăției noastre, de nu ar covârși polenul milei tale. Mater misericordiae, miserere!
din volumul ÎNDURĂRILE - DAN DAMASCHIN, Editura Dacia Internațional, Colecția Poeții Echinoxului, 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu