Treceți la conținutul principal

Primule



             O viroză ca cea care tocmai mi-a năucit săptămâna merită a fi pomenită pe blog. Iată. De aici lipsa unui mărțișor pentru cititori, dar, în ciuda întârzierii, primăvara își trimite, și aici, întâile-i semne. În loc de mărțișor, primule. În loc de albine, primul cuvânt semnat de mine pe coperta a 4-a a unei cărți, e vorba de un roman care face deja furori, Gestul animalului mort, al lui Dorin Mureșan, apărut la Editura Herg Benet, roman pe care am avut bucuria de a-l prezenta la Gaudeamus, în toamna trecută. În loc de rândunele, prima prefață scrisă de mine pentru un volum, 365 1/4 aforisme, al domnului Radu-Ilarion Munteanu, apărut la Editura Limes. Despre o altă carte a domnului Radu-Ilarion Munteanu am avut plăcerea de a vorbi tot la Gaudeamus, la lansare, așa cum am pomenit, la momentul cuvenit, pe blog. De altfel, tot ca un semn de primăvară în plină toamnă, hotărându-mă, în sfârșit, să ascult de sfatul distinsei mele prietene, doamna Florica Bud, și anume acela de a ieși în lume, în lumea literară, am acceptat invitația de a fi prezentă la Gaudeamus și de a vorbi la lansarea cărților celor doi scriitori. A fost prima mea participare la Gaudeamus, prima dată când am lansat nu una, ci două cărți, una după alta, prima dată când i-am întâlnit altfel decât în mediul virtual pe scriitorii despre ale căror cărți scrisesem deja, Dorin Mureșan și Radu-Ilarion Munteanu.
             Minunatele semne ale unei prime veri...
         

Comentarii

  1. Felicitări pentru atâtea lucruri bine făcute!
    O primăvară plină soare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulțumesc frumos! Am ezitat mult înainte de a face această postare, oricum aș fi scris-o suna...a laudă de sine, dar sunt niște primi pași de care m-am bucurat foarte mult și am ținut să-i împărtășesc...cu orice risc :) Vă mulțumesc încă o dată!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dacă vreți părerea mea, nu e cazul să vă faceți griji. Natura subiectelor pe care le abordați pe blog a făcut demult o selecție a publicului care vă citește.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumesc pentru că mi-ai făcut cunoscut faptul că am contribuit la aducerea primăverii (ouch, ce am complicat fraza).

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu îți mulțumesc, Dorin, că ai contribuit la aducerea primăverii :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

La PubliMedia la emisiunea In văzul inimii

Vă invit să urmăriți emisiunea În văzul inimii realizată de Evelyne Croitoru, a cărei invitată am fost.

Între lectură și îndrăgostire

                                            Argument. Textele semnate de mine în suplimentul lunar editat de cotidianul ”Mesagerul de Bistrița- Năsăud” în colaborare cu Filiala Mureș a Uniunii Scriitorilor din România și adunate apoi în revista de literatură, artă, cultură ”Mișcarea literară ”(serie nouă), revistă care apare trimestrial, sub egida Uniunii Scriitorilor din România și al cărei director fondator este Liviu Rebreanu (1924), texte pe care mai apoi le postez pe blog sub denumirea ”convențională”, să spunem, de cronică/recenzie, se situează undeva la mijlocul drumului dintre ”Lecturi” (așa cum apar ele denumite în Mesagerul) și explicația cuprinsă în superbele rânduri ale Simonei Popescu din Post-Scriptum-ul la un articol publicat în România Culturală nr. 21 din februarie 20...