În cadrul Concursului NORA IUGA, la categoria proză scurtă, am câștigat locul I, juriul fiind format din: Nora Iuga, Octavian Soviany, Moni Stănilă, George Chiriac și dna Gârmacea Gabriela , pe anul 2010, câștigătorii fiind anunțați în 2011, iar eu postez una din prozele scurte câștigătoare în 2012 :)
Pietrele
Nu ştia nimeni de ce se mutaseră chiar în satul lor, satul acela unduit, prăfuit şi pietros. Cumpăraseră castelul, ruina aceea care se înălţa pe colină, care era acolo, în copilăria fiecăruia dintre ei şi care era castelul satului.
În fiecare dimineaţă străinii găseau pietre înspre uşa castelului. La început, erau două, trei. Apoi numărul lor a început să crească. Pe urmă au început să le găsească tot mai aproape de uşă. Le strângeau în fiecare dimineaţă pentru ca adoua zi să găsească mai multe şi mai aproape.
Atunci străinii au făcut un gard de jur împrejurul castelului. Acum pietrele se îngrămădeau în faţa porţii iar străinii le lăsară acolo. Curând drumul plin de praf care ducea la castel se acoperi cu pietre.
Fără veste, fundaţia stâlpilor care ţineau gardul începu să se macine. Străinul ieşi în drum şi începu să care pietre pe care le punea în jurul stâlpilor.
Femeile satului, bătrâne şi îmbrăcate în negru, cu năfrămi negre legate sub bărbie, multe cu gura şi ochiul trase într-o parte, se adunară în drum, ţinând cârjele în aer, încovoiate şi dârze, ţipând şi înjurând pe limba lor, cu voci ascuţite şi rele. Acelea erau pietrele drumului. Şi nu erau treaba străinului... El nu înţelese limba aceea veche. Tăcu şi intră în curtea castelului.
A doua zi, femeile ieşiră în drum şi începură să adune pietre în şorţurile negre, cârpite.
Străinul ieşi şi începu să strige. Bătrânele o luară la fugă încovoiate, în cârje, cu şorţurile pline de pietre şi năfrămile fluturând.
Străinul ieşea şi strângea pietre pentru stâlpi iar femeile răsăreau negre şi ameninţătoare gonindu-l. Femeile ieşeau cu şorţurile după pietre iar străinul le ieşea în cale strigând şi ele fugeau, bodogănindu-l.
La uşa castelului bătu într-o seară un bărbat din sat.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunse străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A doua seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Câinele începu să latre sălbatic. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunes străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A treia seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Căinele lătră iar sălbatic. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunse străinul.
-Dar vreau ceva pe el, spuse bărbatul.
- Ce ? întrebă străinul.
- O pâine cât o roată de car.
- Bolovanul ăsta nu face o pâine cât o roată de car.
- Ba da, acesta face.
- Nu am nevoie de bolovanul tău, spuse străinul.
- Ba da, aveţi nevoie, spuse bărbatul.
- Am să iau bolovanul acesta pe o pâine cât o roată de car, dar de mâine, nu mai iau nici un bolovan de la tine, spuse străinul şi luă bolovanul rotund şi îl puse în pivniţă.
A patra seară bărbatul nu bătu la uşa castelului. Murise. În aceeaşi seară murise şi câinele.
În prima seară a săptămânii următoare, la uşa castelului bătu un bărbat din sat. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunes străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A doua seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Câinele începu să latre sălbatic. Străinul deschise uşa.
V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunes străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A treia seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Căinele lătră iar sălbatic. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunse străinul.
-Dar vreau ceva pe el, spuse bărbatul.
- Ce ? întrebă străinul.
- O pâine cât o roată de car.
- Bolovanul ăsta nu face o pâine cât o roată de car.
- Ba da, acesta face.
- Nu am nevoie de bolovanul tău, spuse străinul.
- Ba da, aveţi nevoie, spuse bărbatul.
- Am să iau bolovanul acesta pe o pâine cât o roată de car, dar de mâine, nu mai iau nici un bolovan de la tine, spuse străinul şi luă bolovanul rotund şi îl puse în pivniţă.
A patra seară bărbatul nu bătu la uşa castelului. Murise. În aceeaşi seară murise şi câinele.
În pivniţă bolovanii stăteau clădiţi frumos, unul peste altul, căte trei, ca nişte oameni de zăpadă ce sprijineau cu capul tavanul pivniţei, sau ca nişte stâlpi.
În prima seară a fiecărei săptămâni la uşa castelului bătea un bărbat din sat. Femeile ieşeau negre şi întinse pe tot drumul, să adune pietre în şorţurile negre, cârpite. Străinul ieşea şi striga iar ele fugeau cocoşate sub năfrămi negre. Străinul ieşea şi strângea pietre pentru stâlpi iar femeile în negru ţipau şi înjurau, cu gurile strămbe, într-o altă limbă. Stratul de pietre de pe drum se îngroşa. În pivniţă creştea stâlp după stâlp.
Într-o noapte, străina, îmbrăcată în negru, ieşi în drum şi merse în jos, până la casa mare din mijlocul satului. Ferestrele erau luminate. Străina se apropie. Înăuntru, femeile satului, cu sudoarea curgând de sub năfrămile negre, măcinau pietrele drumului, cerneau şi frământau şi făceau pâini rotunde pe care le coceau în cuptor.
Andrea Hedeș.
Pietrele
Nu ştia nimeni de ce se mutaseră chiar în satul lor, satul acela unduit, prăfuit şi pietros. Cumpăraseră castelul, ruina aceea care se înălţa pe colină, care era acolo, în copilăria fiecăruia dintre ei şi care era castelul satului.
În fiecare dimineaţă străinii găseau pietre înspre uşa castelului. La început, erau două, trei. Apoi numărul lor a început să crească. Pe urmă au început să le găsească tot mai aproape de uşă. Le strângeau în fiecare dimineaţă pentru ca adoua zi să găsească mai multe şi mai aproape.
Atunci străinii au făcut un gard de jur împrejurul castelului. Acum pietrele se îngrămădeau în faţa porţii iar străinii le lăsară acolo. Curând drumul plin de praf care ducea la castel se acoperi cu pietre.
Fără veste, fundaţia stâlpilor care ţineau gardul începu să se macine. Străinul ieşi în drum şi începu să care pietre pe care le punea în jurul stâlpilor.
Femeile satului, bătrâne şi îmbrăcate în negru, cu năfrămi negre legate sub bărbie, multe cu gura şi ochiul trase într-o parte, se adunară în drum, ţinând cârjele în aer, încovoiate şi dârze, ţipând şi înjurând pe limba lor, cu voci ascuţite şi rele. Acelea erau pietrele drumului. Şi nu erau treaba străinului... El nu înţelese limba aceea veche. Tăcu şi intră în curtea castelului.
A doua zi, femeile ieşiră în drum şi începură să adune pietre în şorţurile negre, cârpite.
Străinul ieşi şi începu să strige. Bătrânele o luară la fugă încovoiate, în cârje, cu şorţurile pline de pietre şi năfrămile fluturând.
Străinul ieşea şi strângea pietre pentru stâlpi iar femeile răsăreau negre şi ameninţătoare gonindu-l. Femeile ieşeau cu şorţurile după pietre iar străinul le ieşea în cale strigând şi ele fugeau, bodogănindu-l.
La uşa castelului bătu într-o seară un bărbat din sat.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunse străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A doua seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Câinele începu să latre sălbatic. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunes străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A treia seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Căinele lătră iar sălbatic. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunse străinul.
-Dar vreau ceva pe el, spuse bărbatul.
- Ce ? întrebă străinul.
- O pâine cât o roată de car.
- Bolovanul ăsta nu face o pâine cât o roată de car.
- Ba da, acesta face.
- Nu am nevoie de bolovanul tău, spuse străinul.
- Ba da, aveţi nevoie, spuse bărbatul.
- Am să iau bolovanul acesta pe o pâine cât o roată de car, dar de mâine, nu mai iau nici un bolovan de la tine, spuse străinul şi luă bolovanul rotund şi îl puse în pivniţă.
A patra seară bărbatul nu bătu la uşa castelului. Murise. În aceeaşi seară murise şi câinele.
În prima seară a săptămânii următoare, la uşa castelului bătu un bărbat din sat. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunes străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A doua seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Câinele începu să latre sălbatic. Străinul deschise uşa.
V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunes străinul şi luă bolovanul şi îl puse în pivniţă.
A treia seară bărbatul bătu iar la uşa castelului. Căinele lătră iar sălbatic. Străinul deschise uşa.
- V-am adus bolovanul ăsta, spuse bărbatul.
- Mulţumesc, răspunse străinul.
-Dar vreau ceva pe el, spuse bărbatul.
- Ce ? întrebă străinul.
- O pâine cât o roată de car.
- Bolovanul ăsta nu face o pâine cât o roată de car.
- Ba da, acesta face.
- Nu am nevoie de bolovanul tău, spuse străinul.
- Ba da, aveţi nevoie, spuse bărbatul.
- Am să iau bolovanul acesta pe o pâine cât o roată de car, dar de mâine, nu mai iau nici un bolovan de la tine, spuse străinul şi luă bolovanul rotund şi îl puse în pivniţă.
A patra seară bărbatul nu bătu la uşa castelului. Murise. În aceeaşi seară murise şi câinele.
În pivniţă bolovanii stăteau clădiţi frumos, unul peste altul, căte trei, ca nişte oameni de zăpadă ce sprijineau cu capul tavanul pivniţei, sau ca nişte stâlpi.
În prima seară a fiecărei săptămâni la uşa castelului bătea un bărbat din sat. Femeile ieşeau negre şi întinse pe tot drumul, să adune pietre în şorţurile negre, cârpite. Străinul ieşea şi striga iar ele fugeau cocoşate sub năfrămi negre. Străinul ieşea şi strângea pietre pentru stâlpi iar femeile în negru ţipau şi înjurau, cu gurile strămbe, într-o altă limbă. Stratul de pietre de pe drum se îngroşa. În pivniţă creştea stâlp după stâlp.
Într-o noapte, străina, îmbrăcată în negru, ieşi în drum şi merse în jos, până la casa mare din mijlocul satului. Ferestrele erau luminate. Străina se apropie. Înăuntru, femeile satului, cu sudoarea curgând de sub năfrămile negre, măcinau pietrele drumului, cerneau şi frământau şi făceau pâini rotunde pe care le coceau în cuptor.
Andrea Hedeș.
Felicitari! Florica Bud
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc mult! An Nou FERICIT!
RăspundețiȘtergere