Argument. Textele semnate de mine în suplimentul lunar editat de cotidianul ”Mesagerul de Bistrița- Năsăud” în colaborare cu Filiala Mureș a Uniunii Scriitorilor din România și adunate apoi în revista de literatură, artă, cultură ”Mișcarea literară ”(serie nouă), revistă care apare trimestrial, sub egida Uniunii Scriitorilor din România și al cărei director fondator este Liviu Rebreanu (1924), texte pe care mai apoi le postez pe blog sub denumirea ”convențională”, să spunem, de cronică/recenzie, se situează undeva la mijlocul drumului dintre ”Lecturi” (așa cum apar ele denumite în Mesagerul) și explicația cuprinsă în superbele rânduri ale Simonei Popescu din Post-Scriptum-ul la un articol publicat în România Culturală nr. 21 din februarie 2009,(My story - articol pe care îl puteți citi în întregime la adresa http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/simonaopopescu21.pdf ), Post-Scriptum pe care îl reproduc aici: ” Spun încă o dată, pe scurt
(după ce am scris un text chiar pentru această
rubrică), ce înseamnă critificțiunea pentru
mine. Dincolo de accepția lui Federman, cu
care sînt întru totul de acord, că ea, critificțiunea,
e o formă de literatură în care genurile sînt
depășite, adaug că, spre deosebire de
critica literară clasică, critificțiunea nu este și
critică, este un fel de discurs îndrăgostit. Autorul
de critificțiune nu e un judecător, nu pune
verdicte, note, steluțe, nu face ierarhii, se află
complet în afara jocurilor de putere. Nu are
nici o pretenție de adevăr obiectiv, pe care
îl lasă altora. Există la el doar dorința unui
adevăr care să se plieze cărților și autorului
despre care decide să scrie din afecțiune
intelectuală și ca urmare a unei afinități elective.
Critificționistul își pornește demersul de la
entuziasmul pe care îl simte pentru gîndirea
și pentru creația unui autor în ansamblu. Chiar
și obiecțiile lui, dacă sînt, pornesc de la această
premiză. Critificțiunea, așa cum am folosit-o
eu, nu are nimic de-a face cu ficțiunea ca
invenție... și nici cu autoficțiunea. Dimpotrivă!
Pînă la urmă, critificțiunea e un fel de... mystory
în care se poate privi și celălalt, cel despre care
scrii...”
Invitația mea este de a citi ”cronicile” postate aici ca texte rezultate în urma unei lecturi de îndrăgostit...
