Cronică nouă! De citit aici Revista Luceafărul de Dimineață sau mai jos:
Să
cobori din lumea de sus...
Văd deja, locul unde am să cad în lume. Și
văd lumea. Și ea nu mă fericește./ Deși e frumoasă, numai Dumnezeu știe cât de
frumoasă. Și fioroasă,/ căci este sub lună. În ea există întotdeauna o femeie.
Este întotdeauna o femeie care se zbate în chinurile nașterii/ și una la câmp,
care șade pe-o piatră tocită și ascute o coasă veche/ de-o altă piatră. Sunt
versuri coborâte din lumea de sus în Douăsprezece
cîntece înaintea nașterii,( Mihail Gălățanu, Editura Cartea Românească 2012),
iar acest volum închide TRILOGIA
NAȘTERII, începută cu Burta Înstelată (2004) și continuată cu Poeme amniotice
(2007). El, parte geamănă din ele, ar trebui să fie miezul, chintesență,
precizează autorul. Și cu toate că Mihail Gălățanu vorbește, mai bine zis,
cântă despre neobrăzarea, trufia,
umilința de a cânta despre naștere, trebuie înțeleasă nașterea în cheia oferită
de poet, care se revendică de la un model redutabil, 11 elegii de Nichita
Stănescu. Cele Douăsprezece cîntece
înaintea nașterii sunt douăsprezece cântece funerare, sunt cele
douăsprezece ceasuri înaintea morții, sunt douăsprezece cântece de leagăn pe
care și le cântă Nenăscutul înaintea Marii Treceri, lunecarea spere viață
echivalând cu lunecarea în moarte, cu pierderea eternității și a repaosului
pentru efemeritatea dureroasă și plină de zbucium a clipei. Douăsprezece
incantații îngânate de cel ce încă nu e și nici nu vrea să fie, sau
douăsprezece Cântece ale Zorilor, pe care el, Nenăscutul, și le cântă singur,
prins între lumi, înainte de coborârea prin
jgheabul strâmt al nașterii.
Cele douăsprezece
cântece, sunt, în fapt, plânsul celui Nenăscut, celui care nu vrea să vină pe lumea
aceasta. Mihail Gălățanu dezvoltă liric ideea acestei istorisiri, singulară în spațiul folcloristicii europene
(Mircea Muthu, Maria Muthu, Făt Frumos și ”vremea uitată”), Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte: Ne amintim, iată, că
”mai înainte de a veni ceasul nașterii, copilul se pune pe un plâns, de n-a
putut nici un vraci să-l împace”. Probabil că nu forțăm nota dacă vedem în
pruncul deocamdată nenăscut prima ilustrare antologică a increatului în cultura
românească. Fătul certifică existența virtuală dar și presentimentul –
prin plâns – al maculării, odată cu
nașterea efectivă. (Făt frumos și ”vremea uitată”). Dar dacă anamnesis-ul feciorului de împărat se
declanșează abia la vederea decrepitelor curți împărătești, Făt-ul Nenăscut al
lui Mihail Gălățanu nu are doar presentimentul maculării, ci, aflat în Lumea
Ideilor, îmbibându-se de ele, este
Omniscient, oricum,/ plângem moartea/ cu
nașterea noastră; voi viețui - și voi
plânge, voi bea mult, la urmă, voi duce paharul de cucută la gură/ și mă voi
tângui și mă voi frânge/ și-mi voi
face iluzii; de aceea cunoașterea ca
reamintire nu mai este necesară, el
nu doar că se știe ca fiind o verigă din lanțul celor care au venit și a celor
care urmează să vină în Valea Plângerii, în minunata și înspăimântătoarea Lume
de Dincolo, în fapt, lumea, realitatea noastră,
aflată sub dominația Crăiesei Amăgirilor, făcând viața – o plimbare prin Grădinile Amăgirii. Adevărata tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte, în care vremea este uitată, se află sub cerul burții înstelate, în plin paradis amniotic...
Și totuși, chiar posedând această omnisciență, Cel Nenăscut alege să se nască: Am fost de acord să mă nasc. (...)Ademenit/
Convins. Momit. Înșelat. Plin de speranțe. (...) Am o șansă să fiu mântuit.
Mama mea m-a chemat pe nume.Numele m-a smuls din nemișcare. Și asta
deoarece, așa cum afirma C. Noica: Vlăstarul
omenesc nu poate rămâne peste măsură de mult în ”vremea uitată”. El vrea să
vremuiască. Vrea timpul rostitor, amintitor, dacă nu, măcar timpul rotitor,
oricare timp, dar nu poate îndura ne-timpul. Fătul Nenăscut, deci încă
nedevenit Făt Frumos, al lui Mihail Gălățanu nu este un Hyperion invers, cu o expresie a lui Mircea Anghelescu, ci un
Hyperion în haină postmodernă și care alege nașterea, respectiv lumea și viața,
vremuirea, de dragul, de dorul, de durerea Mamei. De aceea cele Douăsprezece
cîntece dinaintea nașterii sunt și
niște cântece doinite, doine de dragoste de mamă și față de mamă.
Cântecele acestei dies irae, dies illa, ziua în care
trebuie să cobori din lumea de sus,
surprind toate foșnetele aripilor morții Am
murit câte-n stele și-n lună./ Am murit câte-n lună și-n soare. Trezirea
din requiem
aeternam et lux perpetua este laitmotiv-ul volumului, la chemarea mamei,
ori la cântecul de sirenă al lumii. Mihail Gălățanu tratează însă, dintr-o
perspectivă inedită, problema nenăscutului care nu cedează tentației de a se
naște (de altfel, poetul mărturisește că pe parcursul a mai mulți ani s-a
apropiat de această temă poetică unică,
uriașă, inepuizabilă și dragă inimii mele:cea a nenăscutului care nu vrea să se
nască. Viața de nenăscut este un teren cât se poate de virgin”), valorificând
perspectiva diferită de percepere a realității a fiecărei lumi în parte, astfel,
dacă pentru nenăscutul care refuză condiția umană cântecul mamei pentru pruncul
său pierdut în eternitate este un cântec de leagăn, pentru mamă acesta este
bocet, filonul popular este reinterpretat într-o manieră profundă, de o
concizie elegantă și up-gradare la
timpuri care nu denaturează nimic din sursa primară, iar conjugarea cântecului
de leagăn cu bocetul, nu doar la nivelul manierismului, al tehnicii, dar și la
cel al melodiei interioare a versului și mai ales a ideii și a lirismului, căci
este vorba de poezie aici, iar Mihail Gălățanu face nu doar un exercițiu
stilistic, dar un act de virtuozitate,face ca poezia să nu înceteze nici o clipă,
fără măcar o poticnire, de a fi poezie, în ciuda angrenajului, ori arsenalului?,
aflat în spatele versului.
Cele Douăsprezece cîntece înaintea nașterii sunt
cele douăsprezece ceasuri înaintea morții, cântece de leagăn, cântece ale
zorilor, bocete, doine, elegii, organizate, orchestrate sub forma unei Misa pro defunctis, o liturghie la care
cititorul este invitat să își amintească: orice
cîntec e amar înaintea nașterii...
Andrea Hedeș
4 august 2012, la Dej
