Revista NEUMA nr. 3-4/2018

                      A apărut Revista Neuma, nr 3-4/ 2018. În sumarul celor 100 de pagini: poezie, proză, eseuri, cronici literare, cronici de teatru, film, artă, muzică, sport. Nu ratați ancheta Neuma, cu răspunsurile unor cunoscuți scriitori. Revista poate fi citită on-line la adresa de mai jos, în versiune color cu posibilitatea de zoom la dimensiunea convenabilă. Desigur, va apărea curînd și pe hîrtie. Lectură plăcută!

                                                             Revista NEUMA

Horia Gârbea despre Orele aspre în Revista Luceafărul de Dimineață

                         În nr.11/2017 al Revistei Luceafărul de Dimineață, la pagina 30, puteți citi cronica domnului Horia Gârbea la Orele aspre (NEUMA, 2017, poezie):

                                                          Luceafărul de Dimineață

                                                      Orele astrale

Satisfacția cronicarului literar, chiar dacă nu are orgoliul de a se intitula critic, este că previziunile sale privind un autor, unul aflat la începutul carierei, se împlinesc. Cu atît mai mult se bucură dacă ele, pozitive fiind, sînt chiar depășite de impetuosul debutant de-atunci.

De aceea am citit cu deosebită mulțumire noul volum semnat de Andrea H. Hedeș, Orele aspre (Editura Neuma). Am scris despre volumele sale anterioare: Cartea cu fluturi (2009, Ed. Limes) și Aritmii (2015, Ed. Neuma). Am remarcat în recenzia la Aritmii evoluția demnă de toată lauda a unei debutante cu talent și spirit ludic către o poezie profundă, de o mare limpezime totuși, construită cu atenție și atingînd adesea excelența. Cu Orele aspre, Andrea H. Hedeș se situează, și foarte repede după apariția celei de-a doua cărți, la un nivel încă și mai înalt. „Trăirile și aspirațiile spirituale” la care se referă Dan Cristea pe ultima copertă a volumului actual sînt încă mai acute, mai emoționante pentru cititor.

O cronică la o carte de poezie trebuie în principiu să adopte drept cale de argumentare citatul semnificativ. În cazul Orelor aspre, lucrul acesta este dificil. Toate versurile construiesc un mecanism complex și coerent care funcționează într-un angrenaj perfect al părților. Nu e nicidecum posibilă demontarea sa, precum la acele jucării care, după remontare, funcționează la fel, deși au rămas pe dinafară încă o mînă de piese.

Orele aspre, ca și Aritmii de altfel, dar la o densitate mult mai mare, este un poem unic, în patru părți perfect articula te. Și Aritmiile erau concepute tot în patru secvențe poziționate cu un puternic simț dramatic. De altfel ciclurile lirice sînt numerotate de la I la IV, ceea ce arată, indiscutabil, intenția autoarei de determina cititorul să le parcurgă precum pe niște „capitole” ale unui text unitar.

În recentul volum, textul cel mai important este plasat ultimul. Capitolul final, El Expolio, cuprinde un singur text: Batjocorirea lui Iisus. Aceasta după ce primele trei capitole formau un triptic cu două aripi simetrice, intitulate în opoziție: Zeul cel Blând și Zeul cel Crunt, ținînd între ele miezul intitulat Trepte, veritabilă icoană a Maternității. Deasupra celor trei, El Expolio conturează o boltă. Trimiterea este evidentă: la marele tablou al lui Domenikos Theotokopulos zis El Greco, care se află în catedrala Sf. Maria din Toledo. Pictura, realizată între 1577 și 1579 a fost restaurată în urmă cu cîțiva ani la Muzeul Prado și i s-a redat strălucirea. În poemul său, Andrea H. Hedeș dă și ea, cu mijloacele poeziei, strălucire unei teme ilustre și unei tratări nu mai puțin celebre. Ca și El Greco,  ea ni-l portretizează pe Iisus omul, nu ipostaza lui Dumnezeu, injuriat de alți oameni, pășind din greșeală-n greșeală fără ca nicio haină/  țesută din îmbujoratele roze/  ale slavei să-l mai poată acoperi. Într-un mod de o mare subtilitate și totodată de o exemplară simplitate, eul liric, care se destăinuie la persoana întîi, ca martor la acel moment al Calvarului, se suprapune și se confundă cu personajul descris preluîndu-I umilirea și toate trăirile ca fiind și ale sale, așa cum iluminații primesc – în transa lor – stigmatele Mîntuitorului.

Singur acest poem final ar fi suficient pentru a o situa pe Andrea H. Hedeș pe raftul de onoare al poeziei contemporane. Dar și celelalte cicluri cuprind părți memorabile ale acestui unic poem intitulat Orele aspre. Deși este un volum în care simțirea religioasă, mai corect spus spirituală, este o constantă, textul nu este unul mistic. Acest mod de a percepe lumea, printr-un filtru de credință și îndoială nu a mai fost practicat, din cîte știu în poezia noastră decît într-un singur caz: cel al lui Tudor Arghezi. După ce am parcurs o dată Orele aspre, am ținut să citesc, înainte de necesara recitire, nu poemele lui Arghezi, ci eseul Marele Alpha, în care Alexandru George explică influența esențială a misticii creștine în modul în care Arghezi se distanțează de ea, făurindu-și propriul mod, necanonic, de raportare la divin. Experiența poetei Andrea H. Hedeș este de aceeași factură. Diferența e de vîrstă poetică și de mijloace. Arghezi mizează pe complicația sintactică și de limbajul „pieziș”, „pe dedesubt”. Andrea H. Hedeș este de o simplitate și sobrietate aproape totale, despodobind limbajul și esențializînd textul pînă la lapidar.

Cu Orele aspre Andrea H. Hedeș atinge un moment de vîrf nu doar pentru cariera ei ci, sînt absolut sigur, al poeziei ultimilor ani.

Neuma nr.3-4 (martie-aprilie) - o revistă de primăvară!

                                                               În curând on-line și print!

                                                                       Revista NEUMA