Dresură de cuvinte
”Dresorul de duminici” purtând semnătura
lui Marius Grama este un volum apărut ca urmare a obținerii unui premiu la
concursul ”Porni Luceafărul...” de la Botoșani, premiu constând în publicarea
volumului de debut de către Editura Junimea,
la sfârșitul anului 2013, la Iași. Cu o precuvântare scrisă de Mihail Gălățanu și cu o postfață de Constantin S.
Dimofte, volumul aduce în fața cititorului debutul unui poet care a făcut
primii pași în lumea literară încă din anii de liceu, ca membru al cenaclurilor
literare: „Cuvinte” (CNMK), Anton Holban, Gellu Naum, Trimbulinzii şi
Lampisterii. A condus publicaţiile studenţeşti „Drumeţul incendiar” şi „Facultativ”.
Poeme purtând semnătura lui au apărut în 2007 în volumul colectiv trilingv „Opt
încercări de a te naşte singur”, editat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”,
precum şi în mai multe antologii publicate la Sibiu şi Galaţi.*
”Faceți cunoștință cu el/ Cassiop dresorul
de duminici/ (...)/ ține duminicile într-un sac și le eliberează când vrea el/
câteodată joia câteodată lunea/ uneori le dă drumul numai puțin pe la miezul
nopții/ să simtă mirosul timpului (...)”
Întocmai precum în cazul lui Cassiop,
dresorul de duminici, și al sacului său, din volumul de debut său de debut
Marius Grama eliberează poeme în ale căror viscere se poate citi mirosul timpului.Ppoemele,
cuvintele care structurează volumul poartă urmele acelei incandescențe dar și
ale frământărilor și travaliului ce însoțesc orice nouă alcătuire de lumi, căci
acest volum de debut, articulat din șapte grupaje de poeme, este terra ferma de
pe care poetul Marius Grama caută să facă pasul următor, sau poate saltul
următor, spre un univers coagulat la sunetul vocii interioare, exersată în Dresorul de duminici și, sperăm, cristalizată într-unul din
volumele viitoare.
Dresorul de duminici revelează șapte ipostaze ale poetului prin
grupajele: versuri de vânzare: ”am vrut
să vând un poem cuvinte multe/ ordonate scrise îngrijit/ caligrafie trecută
prin toate sensurile noțiunii de echilibru// un poem muncit/ cu versuri arate
și semințe aruncate din loc în loc/ (...)/ un poem cât vreți dumneavoastră de
lung/ cât vreți dumneavoastră de hotărât/ de suav de alambicat/ cât vreți
dumneavoastră de cinstit// poemul se luptă și acum să-mi scoată cuțitul din
spate”, dresorul de duminici: ”preoții
vin des la Cassiop/ cu bărbile încărunțite/ pătrunși de un miros de ulei
sfințit// îi mai cer câte o duminică să țină slujba la biserică/ el le împarte
cu mâini tremurânde să nu facă risipă”, țara unde soarele răsare pe furiș -
poem patriotic autobiografic: ”pământul a
primit cu o umezeală dogoritoare/ dezmățul nașterii mele/ preț de o răsuflare
nu s-a mai rotit/ dansul sincron al existenței a rămas suspendat/ până am spus
primele cuvinte: țara mea// arhitectura vorbelor nu-mi era cunoscută”,
crima de pe strada cu nuci: ”mă lua în
brațe de cum mă vedea/ și îmi cerea/ să-i promit că ne vom petrece bătrânețile
pe o altă planetă/ mai bună// îi promiteam orice oricând oricum/ și credeam că
ne vom petrece bătrânețile pe o altă planetă/ mai bună// îi alintam formele/ îi divinizam fiecare
celulă fiecare sclipire din privire/ mi-ai furat tinerețea mi-a strigat într-o
zi/ mi-ai ucis toate visele cu premeditare”, de nepovestit: ”iubita mea are un sâmbure de piersică/ îmi
spune că în acesta și-a închis/ toate poveștile de nepovestit/ mi-l joacă prin
fața nasului îl molfăie îl prăjește/ îl îngroapă îl dezgroapă/ de parcă n-aș
ști că din așa ceva n-o să iasă niciodată rod// îi place să îmi stârnească
mereu curiozitatea/ a auzit că poeții mor după pagini/ pe care nu le-au citit
alții înainte”, fata care strânge ploaia între dinți – jurnal indecent cu
pretexte: ”am cea mai frumoasă rochie/
din blană de cerb alb/ croită de fete mari babe bârfitoare și mame născute din
flori/ voalul l-au împletit amanții/ să-i pot vedea mereu prin urzeală/ trena
ca o linie de cauciuc făcută prin frânare/ mi-o poartă sâmbetele”, odă
stăpânului: ”stăpânul meu ne adună pe
toți pe seară/ și ne împarte câte o sută de grame de viață la pachet/ învelite
în ziar/ să ne ajungă până dimineață/ se confesează plânge se înfurie/ ne
creionează o lume plină de eroi”, ”ne spune că fiecare dintre noi ține lumea
într-un pumn/ unul singur însă va descleșta degetele/ și în palma lui va dansa
un balerin”. Aceste șapte grupaje, șapte ipostaze, așa cum le-am numit,
sunt tot atâtea posibile căi, sunt acea întindere de sunete pe care o străbate
vocea, de la grav la acut, în căutarea sonorității ideale, a sunetului pur. Și asta deoarece poezia e inefabilul. Probabil nu există poet
care să nu fi încercat, măcar o dată, o definire a poeziei, acel spațiu sacru
în care cuvintele își reprimesc botezul de sens, pierdut o dată cu alungarea în
cotidian. În poezie cuvântul nu mai e pâinea cea de toate zilele, în poezie
cuvântul devine prescură iar poemul – zi de duminică. E nevoie de o anume incandescență
pentru a scrie poezie, spunea odată Mircea Muthu. Această incandescență este,
la Marius Grama, forța care ”dresează”
cuvântul în încercarea de a-l face să-și lepede hainele de fiecare zi și să
îmbrace straiele de duminică. Pentru că
poetul a pornit într-o odisee personală, a pornit în căutarea frumosului,
sublimului, sacrului, dincolo de cioburile zilelor, în căutarea unei duminici
în care, scriitor și cititor să poată spune: ”curând voi avea și eu palma mea de cer”.
Andrea
Hedeș
*informații preluate
de pe http://www.viata-libera.ro/cultura/49739-marius-grama-%E2%80%93-%E2%80%9Edresorul-de-duminici%E2%80%9D
