sau mai jos:
R.E.M.
Laurențiu Belizan a
debutat în poezie ”la vârsta lui Arghezi”, după cum însuși o spune, cu volumul
”Pareidolia”, volum câștigător al Concursului de Debut Literar UniCredit
(poezie), ediția a IV-a, 2011, volum publicat de către Editura Humanitas. Anul
2012 este anul apariției unui nou volum de poeme, ”Onirograme”, la Editura
Editgraph, Buzău, în cadrul Proiectului ”Scriitori buzoieni pentru literatura
română” sub egida Asociației Culturale ”Renașterea Buzoiană” și cu sprijinul
financiar al Primăriei Municipiului Buzău.
Laurențiu Belizan ”crede că poezia se naște
printr-o fină alchimie în fiecare din noi”.*
”Pentru literatura onirică, (...) visul nu
este sursă și nici obiect de studiu; visul este un criteriu. Deosebirea
este fundamentală: eu nu povestesc un vis (al meu sau al altcuiva), ci
încerc să construiesc o realitate analoagă visului.” Scria, la 1968, Dumitru
Țepeneag ”În căutarea unei definiții”.**
”Onirograme”-le lui
Laurențiu Belizan sunt rezultatul unei alchimii interioare, ”Înghițitorul de vise” pendulând între lumi . Lumi reale și
imaginare, interioare/intime și exterioare, livrești, științifice, picturale,
sculpturale, lumi de anticipație și clarvedere, sacre și profane, aceste lumi sunt
lupta, zbuciumul închegării unei realități analoage visului și sunt frământarea
și lupta în căutarea unei definiții, unei definiri a visului, pe parcursul
imperativului hipnotizant Nihil Sine Anima, care reglementează tempo-ul
volumului.
Este, mai cu seamă, o
luptă ( și spunem luptă, frământare, zbucium, deoarece poezia lui Laurențiu
Belizan, în ”Onirograme”, e ardere și căutare, ”Onirograme”-le sale nu sunt defel
dulci, desfătătoare visări), un teatru de luptă al zilei cu noaptea, al luminii
cu întunericul, al conștientului cu inconștientul, al treziei cu reveria, al
visului visat cu visul creat și recreat și prins în mrejele cuvântului, turnat
în forme apoi: coșmar, premonitoriu, eteric, profetic, mitologic, vizionar,
creator... ”Onirodemiurgul” și ”oniromahia” sunt quinta essentia acestui volum. Este aici
o luptă cu îngerul. Cu îngerul viselor, cu îngerul poeziei. Uneori e o bătălie
abruptă ”serafica penumbră/ se prelinge/ din ziua sufocată/ de funebre
veșnicii/ ca o licoare fermecată/ cu gust de dulci închipuiri” (crepuscul),
alteori e o îmbrățișare ”știu că dacă atunci aș fi avut răbdare/ ar fi curs/
poezie din tine/ pentru că ochii tăi sunt semințe/ din care poate crește un cer
nou” (placebo), pentru ca mai apoi îmbrățișarea să devină dans ”nu știam că
pereții pot deveni uneori oglinzi/ în care ni se reflectă cornul de inorog//
dacă ne apropiem le vom atinge meningele/ lăsând să se întrevadă lacul subteran/
pescarii vor răsuci undițele/ în aerul tumefiar de bătăile inimilor noastre/ și
vor smulge gurii floarea de ac abia deschisă// vor împodobi traheea albastră a
femeilor/ așteptându-i în poartă/ tandre ele își vor țese părul/ prin care vor
scurge/ zeama oaselor rămase de la cină„ (inorogii/ un zid al plângerii prin
care ne împreunăm mâinile) , alteori e ezitare ”mă alergai/ printre mamuți/ cu
fildeș rubiniu/ prin stepe de alean/ până la râpa/ ce izbăvitu-te-a/ de
rătăcire” (iubire luxuriantă), uneori, după cum remarca Horia Gârbea remarcând
o schimbare de paradigmă în poezia românească***, Laurențiu Belizan devine
”ceva mai calofil”: ”intră în labirint îmbrățișează-mi pleura/ și apără-mi
coastele de fildeșul elefanților/ ce trec prin mine/ în drumul lor spre
cimitir!” (sfâșiată de stele).
Parcurgerea volumului dă
cu adevărat senzația de R.E.M. – rapid eye movement, acea fază a somnului
caracterizată prin mișcarea rapidă și aleatorie a ochilor, perioadă a somnului
din care provin visele cele mai ”vii” și
mai în detaliu reamintite la trezire. Exerciții de visare între viață și vis,
între mundan și liric.
”On ne connaît que les choses que
l”on apprivoise, (...) Pentru a infirma, într-un timp al viețiuirii ”pe repede înainte” ceea ce Antoine de
Saint-Exupery afirma prin vocea unui alt visător, Micul Prinț: ”Les hommes
n”ont plus le temps de rien connaître” , visele-poeme se cer îmblânzite,
cunoscute. Astfel, mistuirea în tihnă a efluviilor oniro-lirice, rostuirea cu
răgaz, ar putea fi motorul metamorfozării lui
Laurențiu Belizan într-un dream-whisperer al unui viitor ”uni-vers”.
Andrea Hedeș
