Laurențiu Belizan - Onirograme

                      Cronică nouă! De citit în  Revista Luceafărul de Dimineață 
                                   sau mai jos:

                                                       R.E.M.

                           Laurențiu Belizan a debutat în poezie ”la vârsta lui Arghezi”, după cum însuși o spune, cu volumul ”Pareidolia”, volum câștigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (poezie), ediția a IV-a, 2011, volum publicat de către Editura Humanitas. Anul 2012 este anul apariției unui nou volum de poeme, ”Onirograme”, la Editura Editgraph, Buzău, în cadrul Proiectului ”Scriitori buzoieni pentru literatura română” sub egida Asociației Culturale ”Renașterea Buzoiană” și cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău.

                          Laurențiu Belizan ”crede că poezia se naște printr-o fină alchimie în fiecare din noi”.*

                          ”Pentru literatura onirică, (...) visul nu este sursă și nici obiect de studiu; visul este un criteriu.  Deosebirea  este fundamentală: eu nu povestesc un vis (al meu sau al altcuiva), ci încerc să construiesc o realitate analoagă visului.” Scria, la 1968, Dumitru Țepeneag ”În căutarea unei definiții”.**

                           ”Onirograme”-le lui Laurențiu Belizan sunt rezultatul unei alchimii interioare,  ”Înghițitorul de vise”  pendulând între lumi . Lumi reale și imaginare, interioare/intime și exterioare, livrești, științifice, picturale, sculpturale, lumi de anticipație și clarvedere, sacre și profane, aceste lumi sunt lupta, zbuciumul închegării unei realități analoage visului și sunt frământarea și lupta în căutarea unei definiții, unei definiri a visului, pe parcursul imperativului hipnotizant Nihil Sine Anima, care reglementează tempo-ul volumului.

                         Este, mai cu seamă, o luptă ( și spunem luptă, frământare, zbucium, deoarece poezia lui Laurențiu Belizan, în ”Onirograme”, e ardere și căutare, ”Onirograme”-le sale nu sunt defel dulci, desfătătoare visări), un teatru de luptă al zilei cu noaptea, al luminii cu întunericul, al conștientului cu inconștientul, al treziei cu reveria, al visului visat cu visul creat și recreat și prins în mrejele cuvântului, turnat în forme apoi: coșmar, premonitoriu, eteric, profetic, mitologic, vizionar, creator... ”Onirodemiurgul” și ”oniromahia”  sunt quinta essentia acestui volum. Este aici o luptă cu îngerul. Cu îngerul viselor, cu îngerul poeziei. Uneori e o bătălie abruptă ”serafica penumbră/ se prelinge/ din ziua sufocată/ de funebre veșnicii/ ca o licoare fermecată/ cu gust de dulci închipuiri” (crepuscul), alteori e o îmbrățișare ”știu că dacă atunci aș fi avut răbdare/ ar fi curs/ poezie din tine/ pentru că ochii tăi sunt semințe/ din care poate crește un cer nou” (placebo), pentru ca mai apoi îmbrățișarea să devină dans ”nu știam că pereții pot deveni uneori oglinzi/ în care ni se reflectă cornul de inorog// dacă ne apropiem le vom atinge meningele/ lăsând să se întrevadă lacul subteran/ pescarii vor răsuci undițele/ în aerul tumefiar de bătăile inimilor noastre/ și vor smulge gurii floarea de ac abia deschisă// vor împodobi traheea albastră a femeilor/ așteptându-i în poartă/ tandre ele își vor țese părul/ prin care vor scurge/ zeama oaselor rămase de la cină„ (inorogii/ un zid al plângerii prin care ne împreunăm mâinile) , alteori e ezitare ”mă alergai/ printre mamuți/ cu fildeș rubiniu/ prin stepe de alean/ până la râpa/ ce izbăvitu-te-a/ de rătăcire” (iubire luxuriantă), uneori, după cum remarca Horia Gârbea remarcând o schimbare de paradigmă în poezia românească***, Laurențiu Belizan devine ”ceva mai calofil”: ”intră în labirint îmbrățișează-mi pleura/ și apără-mi coastele de fildeșul elefanților/ ce trec prin mine/ în drumul lor spre cimitir!” (sfâșiată de stele).

                       Parcurgerea volumului dă cu adevărat senzația de R.E.M. – rapid eye movement, acea fază a somnului caracterizată prin mișcarea rapidă și aleatorie a ochilor, perioadă a somnului din care provin visele cele mai  ”vii” și mai în detaliu reamintite la trezire. Exerciții de visare între viață și vis, între mundan și liric.

                      ”On ne connaît que les choses que l”on apprivoise, (...) Pentru a infirma, într-un timp al viețiuirii  ”pe repede înainte” ceea ce Antoine de Saint-Exupery afirma prin vocea unui alt visător, Micul Prinț: ”Les hommes n”ont plus le temps de rien connaître” , visele-poeme se cer îmblânzite, cunoscute. Astfel, mistuirea în tihnă a efluviilor oniro-lirice, rostuirea cu răgaz,   ar putea fi motorul metamorfozării lui Laurențiu Belizan într-un dream-whisperer al unui viitor ”uni-vers”.
             

                  * http://www.humanitas.ro/lauren%C5%A3iu-belizan

** http://ro.wikipedia.org/wiki/Onirism

*** http://horiagarbea.blogspot.ro/2012/02/chiar-asa-schimbare-de-paradigma-in_28.html

                                                          Andrea Hedeș