Efectul fluture
"Mișcarea
aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din
această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosferă se va
schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta
Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va
apărea." (wikipedia)
Poetica teorie a efectului
fluture și frumusețea metaforei sale face ca bătaia de aripi a ceea
ce Lorenz numea atractor straniu, în cazul volumului de față, un
simplu gând ( ei bine, nu chiar atât de simplu, este vorba de gândul de a
candida la președinție, președinția...Statelor Unite) va declanșa grave
turbulențe și, în cele din urmă, un adevărat taifun... ”Breaking News!
Reședința de vară a miliardarului Stanford Anderson, situată pe Coasta de Azur,
între Eze și Villefranche-sur-Mer, a fost devastată de un incendiu de mari
proporții. Se pare că seceta neobișnuit de severă, ca și mistralul care sufla
cu peste 80 km/oră au favorizat extinderea incediului declanșat la ora 21,30
ora locală. În momentul dezastrului, vila luxoasă nu era locuită, proprietarul
aflându-se în reședința sa din Park Avenue. Paznicii domeniului au alertat
pompierii, care au sosit cu întârziere, fiind suprasolicitați de zeci de
incidente de același fel petrecute în noaptea respectivă. Galeria de artă de la
parterul vilei a fost complet mistutiă de flăcări, fiind distruse opere de o
valoare inestimabilă. Numai valoarea de asigurare a tablourilor depășește 250
de milioane de euro.” Este vorba de cel mai
recent volum al scriitoarei Lucia Verona, Crime la festival, publcat la Editura
Tritonic, 2013.
Moarte
la festival este un policier pentru acei cititori care sunt adevărați gourmet
ai genului. Lucia Verona oferă cititorului conaisseur un roman plin de
tentații: o cutie elegantă de macarons alcătuită cu gesturi desăvârșite, în
care veți găsi rafinament și savoare, versatilitate și formă desăvârșită, arome
și culori, eleganță și atitudine, o incursiune în high class-ul Coastei de
Azur, un ghid prin labirintul istoriei artei precum și printre misterele
creației, în pasteluri delicate dar și în culorile tari ale unui umor bine
calibrat, potențat și de fina ironie, de la povestea, altfel terifiantă, a Vega
Club, la savuroasele note de subsol ”Cei care nu au citit eseul lui
Swift (este vorba despre A modest proposal, n.n.) sunt rugați să-l citească
neîntârziat”, sau ” o orchestră
de cameră cânta Strauss (Johann, nu Richard)”la rafinamentul observației
psihologice servite în doze mici ”Acasă! Ce cuvânt ciudat. Pentru mine orice
cameră de hotel în care stau, orice apartament este ”acasă” la cinci minute
după ce-am intrat. Cinci minute, cât să mă conving că nu mă așteaptă vreun
musafir nepoftit și că nu mi-a montat cineva microfoane sau camere video”- sau,
am putea spune, în mintea băieților buni, de la schițarea succintă dar
grăitoare și plină de umor a unor personaje secundare, la replici delicioase ”Asta
nu înseamnă că toți vegetarienii sînt ucigași, desigur. Poți mânca o salată și
fără gânduri criminale.”, toate într-un accord parfait având ca rezultat
un policier făcut dintr-un aluat
fin.
Personajele sunt memorabile, vom insista asupra Divei, cu care cititorul
a putut deja face cunoștință cu ocazia Crimei de la Jubileu sau
a...revelației că Moartea zboară cu low cost și asupra misteriosului Anticar,
Jean Pierre Demart.
O
mirifică tornadă, plină de strălucire, spumoasă precum cea mai scumpă șampanie
este savurosul personaj creat de Lucia Verona, Diva detectiv,
protagonista seriei sale de romane policier, nimeni alta decât Stella (cum
altfel?) Marian-Harrington, Stellissima, celebra soprană a cărei voce impostată
și al cărei chiar mai celebru râs melodios: Ahahahaha! au devenit marca
acestei memorabile glamorous detectiv, mereu în lumină, debordând
de viață, talent, frumusețe și inteligență. Iat-o: ”Zâmbind, Stella
Marian-Harrington își făcu intrarea ca și cum holul somptuos al hotelului ar fi
fost o scenă. Era urmată de un portar care împingea cu grijă un cărucior
încărcat cu cinci sau șase bagaje. Un alt portar căra încă trei valize. Cu o
pălărie imposibilă, cu boruri imense, funde și voaluri suprapuse, care-i stătea
foarte bine, cu un taior de culoarea ciocolatei, peste care își pusese etola de
vizon, cu pantofi cu tocuri foarte înalte și o poșetă mare din piele de
crocodil.”
”Perechea”
sa este omul din umbră, Anticarul,
unul din băieții buni, ”amănunt” care nu îl face mai puțin tenebros,
dimpotrivă. În acest adevărat acvariu, care este pentru high class Coasta de Azur, în perioada de vârf, Anticarul
joacă rolul discretului dar eficientului pește sanitar.
Scriitura Luciei Verona are ceva din zborul
unui fluture: același sentiment de aparentă lejeritate a zborului, ascunzând
exercițiul, de joc elegant, de ludic elevat, aceeași bucurie a zborului-joc
mascând sub pudra sidefată a aripilor un acut sentiment al efemerului și tocmai
de aceea, bucurându-se și dăruindu-se total frumuseții și lumii scăldate în
lumina deplină a unui carpe diem, un joc de cartolete-capturi ale vieții
așa cum este ea, așa cum vine ea, cu bune și cu rele, dar, acest scris precum
zborul de fluture, la fel ca membrii familiei Papilionoidea, se oprește, se
centrează asupra culorii, a parfumului, a excepționalului, marcând astfel, prin
zborul tremurat, acele puncte de reper sau de echilibru asupra cărora Lucia
Verona dorește să ghideze atenția cititorului.
În luna aprilie, cînd cele mai mari
vedete ale operei din întreaga lume se adunau la festivalul ”Primăvara operei”,
sub soarele Adriaticii, până și moartea capătă glamour. Iar când
moartea pare un preț prea mic, atunci... Dar, vorba Divei: ”Ahahahahahaha!”
Andrea Hedeș
