joi, 19 ianuarie 2017

Cărți NEUMA premiate în Spania cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale

                   Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania - ASARS în parteneriat cu Asociația Culturală Diverbium din Madrid, cu sprijinul Parohiei Sfânta Anastasia Romana din Parla, a organizat al doilea eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale, intitulat "Ai carte, ai parte", la care am avut onoarea de a participa, alături de invitați speciali, 2 scriitori importanți din România: Octavian Soviany și Horia Gârbea. 
                   Cu acest prilej, 2 cărți apărute la Editura NEUMA au fost onorate cu diplome. Este vorba despre romanul ”Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună” de Horia Gârbea, roman care se află astfel la cel de-al 2-lea Premiu internațional, după cel obținut la prima ediție a Bookfest Chișinău și cartea mea de poezie, Aritmii.
                   Mulțumesc poeților Eugen Barz și Gelu Vlașin pentru generozitate, prietenie și zilele minunate petrecute la Madrid. Felicitări pentru implicarea neobosită în susținerea și promovarea culturii române pe tărâm iberic.





















Toledo, Spania, Ianuarie 2017, 
foto credit ASARS