Aurel Rău - O sută de sonete

                  Nouă cronică în Mesagerul Literar și Artistic de Bistrița-Năsăud se poate citi aici sau mai jos:

                                                                              Argintarul cu roze

                         Trandafirii se culeg înainte de ivirea aurorei, cât sunt încă adormiți, cât sunt încă înstelați de rouă. Sunt necesare peste trei tone de petale pentru obținerea unui singur litru de ulei parfumat. E nevoie de un an pentru procesarea unuia din cele mai exclusiviste parfumuri de trandafir. De cât timp este nevoie pentru a umple cu parfumul, culoarea, desenul a o sută de roze, cu tot cu duhul lor de regină, un argintar? Culese cu grijă, la vremea potrivită, fir cu fir sau delir de petale, cele o sută de sonete ale lui Aurel Rău (Editura Niculescu, București, 2011) stau ”n picioare între coperțile albe ale unei cărți-argintar, întocmai ca niște Îngeri vechi,(...) la piept cu câte-o țandără de stea.

                        Vrejul de trandafir cățărător al amintirilor suie pe lemnul patinat de vreme umplând cu aroma năvalnică, solară, goluri ce se cer a fi caligrafiate, ce se cer, toate, a se însemna cu pecetea regală a somptuoasei, regalei flori. E o plimbare printr-o Vale, nu a Plângerii, ci a Trandafirilor, grădina cu sonete a lui Aurel Rău. Iar poetul își așteaptă cititorul oaspe cu apă de roze pentru degetele lungi ce-i vor întoarce filă cu filă, paginile sufletului, cu mâini de botanist,  cu Parfait d”Amour, acel fin lichior de trandafir pentru peregrinări și visare în insomnia vreunui sonet.

                         Cele o sută de sonete trebuiesc murmurate cu grijă, ca o sută de boabe de rozariu, delicat lucrate din petale rulate de trandafir tămâios. Căci Aurel Rău, cu minuție, cunoscând volatilitatea de Fată Morgană a clipei, cum petalele aceleiași flori, culese în zile diferite, au proprietăți diferite, a infuzat misterul, prețiosul, esența rară pentru vitrina-i cu versuri. Trecute prin alambic și serpentin, sentiment, emoție, gând s-au făcut leac parfumat pentru alungarea tristeții: și-acum cezură, iambi, doar despre ploaie! (Despre ploaie), dulceață de roze împotriva clinchetelor amărăciunii: I-a fost imbold vreo dragoste-nflorită,/ cui l-a-nflorat încet și desmierdat./ Ori numai frumusețea s-a rostit (Potir de lemn), Eh, sfinți călări, și tinereți din rai,/ Și amintiri cu albi și roșii cai (Sfinți Dumitri), altar voluptății, presărat cu petale: ”Căci tremurau cei doi, nestăpânit”./ Cum, triumfând, numai gravorul faur! // Eternul masculin, cel feminin./ Cu adevăru-ntreg, ce-i doar în vin. (Două cupe grecești I) și Iubirii, dar, în dar acest citit! / Din cupa-înaltă bând bărbatul, poate;/ Femeia din cealaltă. Dar mai știi? (Două cupe grecești II), ulei mai scump decât aurul, cu proprietăți antiseptice precum în Vârstă 77: (...) Doi drumeți. Sau, două coase? // Astfel ca ultimul, redevenit/ Întâiul să se creadă-n mări sargase/ Columb, sau turn printre, de-o șchioapă, case, ori spirala catifelată a unor livrești trandafiri negri:  Zugrav, pe piept doar pete de var, întors Teucru/ Din Troia, cu săgețile bine puse-n vânt,/ După ce-n cal cu alții ai stat – atât lăsând,  cădelniță din a cărei legănare  per fumus, cu lentoare, să urce până la cer: Iar Dumnezeu, poți să-l atingi cu mâna:/ E Iosif când, bătrân, când Pruncul blând; Maria când, și ea-nvingând țărâna./ Și preajma: iesle, falduri, stânci, pe rând-//De-un alt crug, iată! Fulgi încep să cearnă/ Din jos în sus. Poveste-n cer, de iarnă. (Povestea Sfântă) sau Zăpada cade-ncet, din cer se lasă,/ Larg, masa lui Sânt-Petru, pe pământ./ Cum Francisc din Addissi cu o sfântă/ S-ar bulgări în rai, fără cuvânt. (Parc alb), Grădină a Raiului în care îmbobocește un parfumat Pom al Cunoașterii, iată: Iar celelalte, arătări în rug,/ Dintâi, de-Apoi. Botezuri, Nașteri, Cine,/ Ale luminii, ce-n lumină scoate // Și trece vămi, punți, unic tăvălug./ Sub care, noapte, spaima ta nu ține!/ În astă roată peste tot și toate. (Icoane pe sticlă)

                         Locuitor al Vicus Thurarius, Cartierul Tămâii, oficiind printre exuberantele Rosa Damascena, îmbătat de parfum și polen ca de un vin vechi, Aurel Rău a măiestrit un manual de germinare, manual de distilare, ierbar cu trandafiri prinși în zahăr: un jurnal al ființei sale. Această carte-argintar, este un dar pe care poetul și-l face sieși, dar și cititorului interesat de gravura fină, de serpentinele catifelate ale rozelor, imagine a acestor sonete lucrate cu gingășie dar și cu finețe de graveur, cu rigoarea și în același timp naturalețea spiralei în care se desfac petalele somptuaselor flori. Spirală, pentru că aceste 100 de sonete, chiar dacă se doresc a fi o piatră de hotar, sunt o picătură de parfum pe traiectoria unui dans (poate un vals, al rozelor) ce se rotește, și urcă mereu, beat de zări, deschizându-se visului... N-am mai ținut în mâini această floare,/ O țin în mâini și înfloresc cu ea...

                                                       Andrea Hedeș

                                                        13.06.2012 la Dej, desigur

Constantin Rupa - Bucolicele

                           Cronica mea la cel mai recent de versuri al domnului Constantin Rupa a apărut în numărul 7 al Revistei Luceafărul de Dimineață. Poate fi citită aici   sau mai jos:

Locus Perennis

        Andrea Hedeș

„...Omul nu este decât o creatură de o zi, iar memoria sa, un vis de o noapte.” Spunea Sir George Frazer . În ce poate fi întrupată, nu spre nemurire, dar spre reamintire, memoria? În ce altceva decât în piatră? Constantin Rupa ne propune, prin intermediul celui mai recent volum al său, Bucolicele (Editura TIM, Reşiţa, 2012), o plimbare printr-un lapidarium, un lapidarium în care pietrele îngână cântece vechi, un lapidarium uimitor locuit de poeme.

Poeme lucrate cu meşteşug, Constantin Rupa uzează de toate uneltele pietrarului, de la dalta şi pana de fier la ciocanul de spart, lucrând în carnea poemului, cioplind idei, dantelând cuvinte, şlefuind incantaţii, ritmuri interioare. Unele poeme ajung astfel să aibă un aspect aproape de polisare, altele sunt voit închegate încât cititorul să pipăie loviturile daltei, unele au trup scobit din rocă dură, altele din griuri subtile, din rozul sfielnic ori albul sfidător al marmurei. Aceste poeme sunt, în fapt, meditaţii elegiace, De Re Rustica şi De Rerum Natura fiind punctele de fugă ce ordonează, construiesc o perspectivă recuperatoare, revelatoare asupra a cine am fost, pentru a înţelege, cum spune un titlu mai mult sau mai puţin celebru, cine suntem. Constantin Rupa nu îşi proiectează naivităţile, dacă le are, asupra Arcadiei, poetul îşi asumă o lumină lucidă, care nu topeşte umbrele, nici nu îndulceşte contururile, iar spaţiul asupra căreia o proiectează nu este unul omogen, el încearcă în contemporaneitatea discordantă o restituire a rigorii şi a simplităţii, un demers poetic defel detaşat, un rol asumat, un stil decis, ascendent, nuanţat de un foarte fin caracter didactic şi căruia cuvintele medievistului Georges Duby din Les temps des cathedrales îi vin foarte bine: „cunoaştere şi caritate”. Constantin Rupa trimite cititorului „ilustrate de la sat”, ilustrate ca o ademenire – fântâna: „(...)adesea văd/ din soba mare de la drum/ cum ies pe coş fuiori de fum/ semn că bunicii mă aşteaptă”, chimeşa albă: „pun palma streaşină la ochi şi văd mereu pe/ coasta dealului chimeşa albă a bunicului care/ coseşte cot la cot cu dumnezeu”, gugulan cu car cu meară, îl farmecă prin descântecele-i de dragoste – ritual de fertilitate: „(...) poate că aşa mi-a/ fost scris mi-am zis să fiu iubit de o necunoscută/ care va trece zilnic pe strada mea până la adânci/ bătrâneţi”, alerg desculţ prin tine: „mângâierile tale înfipte/ în mine precum săgeţile sfântului sebastian”, noapte de haşiş, ori îi predă lecţii de anatomie pe îngeri, pe inorogi, pe balauri şi cai troieni. Aceste colaje sunt reunite printr-o voce limpede, cu atitudine, o interesantă propunere de fusion între peren, tradiţie, simbol, mit şi postmodernism urbanoid şi propunând ca alteritate traseele inspirate ale ilustraţiilor volumului, realizate, la fel ca şi coperta acestuia, de autorul însuşi. Autor care propune „orăşanului surprins cu gura căscată pe meterezele realului” (cheile împărăţiei) un alt obiect de contemplare. „De ce Bucolice? Într-adevăr, trimite la Vergilius, dar la un Vergilius altfel ştiut. Bucolicele lui Vergilius, mai exact Eclogae vel bucolica, un autor din sec. I înainte de Hristos care, cândva, are nişte viziuni premonitorii, iar patristica l-a numit «unul dintre noii-creştini». Această dimensiune este mult mai profundă. Ceea ce ne propune Vergilius nu este o viaţă la ţară, campestră, edulcorată. Se spune că era un manifest de a chema veteranii să locuiască la ţară, într-o zonă nepopulată sau depopulată şi de a se întoarce la viaţa agricolă, la natură, la viaţa la ţară, de a avea agricultori în Imperiu. Nu e numai atât. Ceea ce propune Vergilius este mult mai profund. Este o filozofie a micilor mistere care ne arată că în natură vieţuieşte Divinitatea. Natura e Divinitate. Prin această mare armonie pe care o găseşti în natură găseşti Divi­nitatea... În micile mistere ajungeai să te cunoşti pe tine. NOSCE TE IPSUM; GHOTHI SEAUTON, cum spuneau grecii, te vei cunoaşte pe tine însuţi privind în această oglindă care este natura. Din această filozofie a regăsirii de sine se ajunge la o filozofie a autorului aici de faţă. A găsi natura, satul, ca pe o lume interioară este ceea ce vă propun. De aceea toposul, sau locul, sau satul care nu apare pe vreo hartă este un loc interior... A te găsi pe tine însuţi este ideea cu care s-a pornit această carte... Natura interioară este propunerea acestor texte... Te poţi regăsi pe tine în faţa naturii cu condiţia să te cauţi pe tine... Micile bucurii pot fi asumate în interior... Orice călătorie iniţiatică sau nu poate duce către sine, către o interioritate care este mult mai mare decât orice aspect exterior al omului”. (afirma la lansarea volumului, poetul: http://semndecarte.metarsis.ro/?p=6758 )

Apariție iminentă

           Romanul lui Dorin Mureșan, Gestul animalului mort,(acesta e titlul asupra căruia s-a decis autorul), și despre care am avut bucuria de a scrie câteva rânduri, va apărea în curând.
           Detalii  aici și aici.