Liber
Chronicarum
”Un oraș nu prețuiește mai
mult decât poeții săi...” pare a spune, parafrazând bine știutul
citat, Horia Bădescu, autorul antologiei Clujul
poeților, volum apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, în condiții
grafice de exepție. Și cine altul putea isca această delicat de frumoasă și
sensibilă întreprindere decât autorul minunatelor poeme - declarații de
dragoste pentru burg, cel pentru
totdeauna vrăjit de clipa aceea în care sufletul murmură: ”e toamnă nebun de frumoasă la Cluj”? Iată ce mărturisește Horia
Bădescu în Postafța volumului: ”Clujul
poeților și poeții Clujului... O dublă oglindă, un orizont catoptric în care
se-ncheagă reflexele imaginare ale orașului de pe Someș și, deopotrivă,
fumegoasele, fantasmaticele siluete ale poeților lui. Nu doar ale acelora care
sunt sau i-au fost pentru o vreme locuitori, ci și ale celor trecători de-o
clipă, cărora le-a îmbolnăvit pentru totdeauna sufletul cu farmecul lui,
locuindu-le la rându-i imaginația.” Volumul este unul atent îngrijit, de la
calitatea cărții ca obiect, la selecția poeților și poemelor, la curtenia și
respectul delicat arătate cuvântului (poemele autorilor străini sunt prezente
în dublă ipostază, în limba de origine alături de varinata lor în limba română,
de multe din traduceri îngrijindu-se însuși autorul antologiei), poemele
primesc deslușiri de cor antic din partea fotografiilor alb-negru, de o mare
sensibilitate, care completează și conlucrează la impresia de ansamblu: un
volum în tonuri de burg medieval (o întreagă claviatură de griuri, punctate cu
tonuri de alb delicat și negru cald):”Iată,
pentru cel ce se preumblă prin el,/ un oraș - / oraș gri, palid,/ dar
strălucind de prietenie,/ largă pelerină de poeme așezată/ dintr-o dată pe
umăr” (Cluj 1990, Jean-Luc Wauthier în traducerea lui Horia Bădescu).
Prefața antologiei este un poem, al lui Teofil
Răchițeanu, Poeții Clujului, realizându-se
astfel plonjarea în chiar inima unei mari iubiri:”Poeții Clujului iubiți de zei,/ Cu părelnice-aripi, cu, în ochi,
divine scântei (...) Poeții Clujului când mor se fac stele/ Tainele lumilor
pâlpâie-n ele.../ Cândva, când pieriva-n neant Clujul-burg,/ Pe cer, și-atunci,
ele, siderând făr-amurg...”
”Până unde unde se-ntinde
orașul acesta,” (Cluj. Celălalt Cavaler, George Vulturescu)
ne putem întreba retoric, împreună cu poetul. Un răspuns încearcă să dea
această antologie. Încearcă, pentru că, așa cum vor spune toți îndrăgostiții de
Cluj, a da un răspuns limpede nu este
posibil. Orașul acesta se întinde mult dincolo de granițele lui geografice, deoarece,
vă vor spune poeții, geografia este doar o convenție. Iar Clujul poeților este deopotrivă atlas geografic și botanic, ghid
turistic, tratat de arhitectură, hronic și cântec al vârstelor, pastel și
icoană, jurnal și carte poștală, revistă mondenă și etnologie urbană, asceză și
boemă, burg medieval și cetate mutată în cer.
Pare că izgoniții dintr-o profană Cetate Ideală și-au ridicat o Cetate Sacră,
devenind cetățeni ideali ai burgului țesut din vise și raze de stele, iar
această cetate, Claudiopolis, Klausenburg, Kolozsvár, Cluj-Napoca sau Clujul poeților
este, în fapt, o lume nouă, o lume în sine, o lume din care se vede altfel
restul lumii iar poeții sunt ghizi prin această lume nouă, interpreți ai
inefabilului în această adevărată Liber
Chronicarum, ei punctând cu lumină acele triunghiuri ale bermudelor care
basculează prin forța emoției trecătorul cititor din Clujul real în Clujul
ideal. Astfel, Clujul apare, în acea dublă oglindă despre care Horia Bădescu
vorbea în postfața volumului: ”Clujul cu
străzile și piețele lui, cu statuile și clădirile sale, cu universitățile, cu
cafenelele și birturile sale, cu Feleacul și Someșul lui și cu podurile aestuia,
Clujul estudiantin, Clujul boemei, Clujul oamenilor – palpită în aceste poeme
semnate de poeți români și străini.” și Clujul așa cum numai poeții îl pot
ști: Clujul cu ”statui de aer” (Levegőszobor,
Balázs
Imre József ),cu ”ploi de mai” ( Ploi de mai la Cluj, A.E.
Baconski), cu ”cer galben ca gutuia”
( De ce nu cade ploaia, Mariana Bojan),cu ”o vrabie care ciugulește inima de piatră a unui angelus de piatră” (Suită
clujeană, Gheorghe Grigurcu), cu ”țuică,
mămăliguță, sarmale, atâtea miresme în aer, până și/ de scriituri belgiene,
feminitatea străzilor”,și în care ”Blaga
se duce să caute apa din care bea curcubeul” (O amintire vie, Philippe Jones,
în traducerea lui Horia Bădescu), un loc în care ”umblam peste tot pe străzile-n pantă (...)era cred aprilie în aurul
Paștilor și erau slujbe ortodoxe-ndelungi” ( Eram la Cluj, Paul Mathieu, în
traducerea lui Horia Bădescu), ”Clujul electric/ Acela cu lozinca de neon
prinsă pe Cetățuie/ într-o palsă imensă de sârmă/ Acela cu artificii la
sărbători/ Cu primele felinare de neon instalate pe Str. Dr. Petru Groza” (În
replică, Virgil Mihaiu), un oraș ”de-acum
în plin baroc și de pe ogive, arcuri, din turnuri/ priveau spre noi cioplitorii
în piatră/ străvechiul fir de plumb alinia/ o geometrie severă” (Orașul care mă
ține minte, Gavril Moldovan),un oraș al lui Lulu, cel care ”Scuturându-și
mânecile Hainelor largi și lungi/ S-a înălțat la cer/ Ca un general/ Ca un
împărat./ Asemenea vântului de primăvară” (Lulu de Cluj, Doina Cetea), ori orașul
așa cum ni-l relevă o statistică ”Sunt în
Clujul ăsta o groază de poeți/ cei mai mulți pe metru” pătrat/ cam un poet la
suta de locuitori/ pe cei mai tineri îi vezi la arizona/ fiecare la câte o masă
sau toți la una/ pe cei mai bătrâni nu-i prea vezi/ dar le simți greutatea în
spate/ sunt mulți, dom”le/ abia ai loc să respiri de ei/ aiuriți cum sunt și
mașinilor le e frică să-i calce/ de altfel, dacă n-ar fi ei s-ar închide
bodegile/ și cafenelele ei sunt sarea și piperul orașului/ și mor al naibii de
greu/ câte unul la zece ani/ de aia trăiesc și eu aici înghesuit/ între cei o
sută de oameni care-mi revin/ în mod echitabil și care/ habar nu au de poezie”
(Statistică, Daniel Moșoiu).
Clujul poeților
este însingurata cale regală pe ale cărei dale răsună încălțările de argint ale
poetului în drum spre întâlnirea cu ”Napoca,
tânără femeie română,/ cu umblet dansant/ sub zăpada-nstelată/ și amintirea de
foc.”(Cluj 1990, Jean-Luc Wauthier în traducerea lui Horia Bădescu).
Andrea Hedeș
