Mai jos, un eseu despre această sărbătoare.
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril
Andrea Hedeș
În eseul de față am ales ca punct de plecare
sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril așa cum este ea percepută și celebrată în universul satului românesc. Metoda aleasă este, cu
precădere, cea descriptivă, eseul beneficiind astfel și de ipostaza estetică a
povestirilor și legendelor, a credințelor țesute în jurul celor doi arhangheli
și păstrând astfel vechea tradiție recuperatorie a Școlii franceze, profitând
de tezaurizarea efectuată de celebrii
pionieri ai etonologiei românești. Aplecarea asupra acestei sărbători este un
bun prilej de a cartografia ceea ce Marcel Mauss numea în al său Manual de
etnografie diferența între ”religio stricto sensu” și ”religio lato sensu”,
ajungând pe terenul ”religiilor populare”, a ”sistemelor simbolice” și, de ce
nu, a ”istoriei mentalităților” la care făceau referire Georges Duby, Jacques
Le Goff și Philippe Aries, într-un spațiu de intersecții ale imaginarului,
practicii religioase și diferitelor aspecte ale vieții religioase relevatoare
pentru polisemia sacrului țărănesc. (Confer Ioana Repciuc, Simion Florea Marian
și cercetarea sărbătorilor tradiționale).
În imaginarul popular, pentru îngeri sunt
valabile aceleași traiectorii ale gândirii țărănești ca și cele enunțate în
cazul sfinților:”Sfinții despre care vorbesc țăranii nu seamănă întru totul cu
cei din cartea de religie, nici cu cei pictați în icoane, chiar dacă au multe
în comun. Sfinții țăranilor umblă prin cer pe lângă Dumnezeu și au fel de fel
de îndatoriri și treburi, pe care le împlinesc fără răgaz. În vremea veche, se
spune, ei coborau adesea pe pămînt, printre oameni, ca și Dumnezeu, de altfel,
călătorind prin lume.”1
Dar cine sunt
îngerii? ”Îngerii sunt ființe aflate între cer și pământ, ducând mesaje de la
Dumnezeu la oameni și înapoi. De unde vin îngerii, oamenii nu prea știu. (...)
Îngerii locuiesc în cer. Sunt organizați în nouă cete și sunt conduși de
Arhanghelii Mihail și Gavril.”2 Acești conducători ai cetelor
îngerești, cei doi arhangheli, au și o sărbătoare în calendarul popular, și
este interesant de urmărit cum sărbătoarea din calendarul creștin a pătruns în
calendarul popular, nefiind vorba doar de un împrumut ci de o adoptare și
transformare, o trecere a sărbătorii prin filtrul imaginarului, mentalităților
universului sătesc, o asimilare a acesteia urmată de o redare sub un chip nou
și tradus în limbajul simbolic al țăranului român, deosebit de interesant de
descifrat, datorită bogăției de tonuri și nuanțe în care acesta înflorește.
Pentru ilustrarea acestui subtil proces alchimic, vom începe prin a
prezenta sărbătoarea Sfinților
Arhangheli Mihail și Gavril având ca punct de plecare perimetrul religios, așa
cum este ea explicată de către părintele consilier patriarhal Pr. Constantin Stoica:
” Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a
îngerilor, în veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul
creştin. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare,
slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi
ocrotitori ai oamenilor”3, a mai spus părintele Stoica: ”La început
toţi îngerii au fost buni şi înţelepţi. După încercarea la care i-a supus
Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, adică cei conduşi de
Lucifer, s-au răzvrătit.”4
"Atunci,
spune Scriptura, a fost mare război în cer. Mihail şi îngerii cei buni au
învins, iar cei răi au fost aruncaţi din cer, devenind demoni. Peste soborul
îngerilor buni, Dumnezeu l-a rânduit, pe veci conducator, pe Arhanghelul
Mihail"5, a mai spus părintele consilier.
”Sfântul Arhanghel Mihai înseamnă
în limba ebraică, "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care
"striga": "Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a
pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a
făcut. Cine este ca Dumnezeu?" - şi asa s-a întocmit soborul, adică
adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călauzirea lui Lot şi
a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a
poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl
sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează
din închisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii vor
ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.
De
aceea, Arhanghelul Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti,
acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că
nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în
misiune pe pământ.
Sfântul Arhanghel Gavriil
înseamnă în limba ebraică, "bărbat-Dumnezeu". Numele său conţine
concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească.
Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit lui Ioachim şi Anei, că o
vor avea pe Maria, deşi erau bătrâni. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a
vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus, Gavriil a rostit cel dintâi
numele lui Isus Hristos şi l-a înştiinţat pe Zaharia de naşterea fiului lui,
Înaintemergatorului, Ioan Botezătorul, a vestit păstorilor că în Bethelem s-a
născut Mesia. Sfântul Gavriil ocroteşte fecioarele, mamele şi pruncii şi duce
rugăciunile la Dumnezeu, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mâna, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor.” Am ales acest fragment din contemporanietate, deoarece, este cunoscut faptul că discursul bisericii a rămas, în cea mai mare parte a lui, neschimbat, acest conservatorism și inerție permițîndu-ne să-l alăturăm, în încercarea de față, discursului țărănesc despre această sărbătoare, chiar dacă pentru acesta din urmă vom folosi spre exemplificare mărturii culese la o distanță considerabilă în timp.
Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mâna, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor.” Am ales acest fragment din contemporanietate, deoarece, este cunoscut faptul că discursul bisericii a rămas, în cea mai mare parte a lui, neschimbat, acest conservatorism și inerție permițîndu-ne să-l alăturăm, în încercarea de față, discursului țărănesc despre această sărbătoare, chiar dacă pentru acesta din urmă vom folosi spre exemplificare mărturii culese la o distanță considerabilă în timp.
Dar să
vedem, mai întâi, ce înseamnă sărbătoarea, nu pentru cercetătorul preocupat de
etnologie, antropologie sau istorie, ci pentru subiectul cercetării sale,
țăranul: ”Noi sărbătorile le ținem, pentru că și ele pe
noi ne țin. Noi ne rugăm pentru sănătatea noastră și a copiilor noștrii; și
pentru noroc, să n-avem pagubă în vite și la gospodărie, și ne sunt de ajutor,
dacă le ținem și le cinstim. Dară dacă n-am face aceasta, ar fi rău de noi. Pe
cât mergem la biserică și aprindem lumânări, postim, ne rugăm, pe atât ne merge
mai bine și Dumnezeu cu sfinții ne păzesc și ne ajută. Noi trebuie să ne rugăm
la sfinți și la zilele cele mari, ca ele apoi să se roagepentru noi lui
Dumnezeu.”7 Sărbătoarea
Sfinților Arhangheli se numește Hranghelul în Moldova, Sf. Arhanghel în Țara
Românească și Oltenia, Arhanghel prin Transilvania8. Sâmbăta de
dinaintea Hranghelului se numește Hranghel, se fac atunci praznicele pentru
sufletul răposaților. Se mai numește, în unele zone, Moșii de Hranghel sau
Moșii de toamnă9. E și ziua când creștinii aprin o lumânare la
biserică pentru a avea lumină pe lumea de dincolo. Ea va lumina și pentru cei
morți de ”moarte năprasnică, sau pentru cei morți fără lumânare la căpătâi .
Tot în această zi, în Transilvania, se face ”turta arieților”. Arieții sunt
berbecii despărțiți de oi și care acum se amestecă din nou cu oile. Cu acest
prilej se coace o turtă și se aruncă între oi. Dacă va cădea cu fața în sus e
semn bun pentru miei, dacă va cădea cu fața în jos, dimpotrivă10. Mai aflăm că ”ziua aceasta se socotește ca o
sărbătoare mare; deci se serbează cu desăvârșit nelucru. Prin Bucovina se spune
că Sf. Hranghel e bine să-l ții, că-i cu îngăduială.”11
Demn de remarcat
este următorul fapt: în lumea satului, Arhanghelul Gavril ”rămâne umbrit”, după
expresia lui Tudor Pamfile, de atenție specială bucurându-se, în scimb,
Arhanghelul Mihail, ”voievodul”12 (vezi p.204, Tudor Pamfile).
Conform aceluiași autor, ”Arhanghelul Mihail își are însemnatul său
rost hagiografic, credem, numai mulțumită celor două cărți populare: Călătoria
Maicii Domnului la iad și Minunile Sfântului Sisoe sau Avestița, aripa Satanei.”
”Afară de acestea însă, trebuie să pomenim ceva și despre rostul pe care îl are
Sfântul Mihail după literatura populară scrisă, care a fost până dăunăzi și
chiar și astăzi pe alocuri foarte cetită, și care, prin urmare, a avut și are o
influență covârșitoare în formarea și răspândirea legendelor și credințelor
populare.”13
Dar care sunt
”straiele de sărbătoare” pe care ”le îmbracă” acești ”întâi între îngeri” 14,
Arhanghelii Mihail și Gavril în lumea satului, în ziua consacrată lor, aceea de
8 noiembrie?
” În zonele muntoase, în
care Arhanghelii erau celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii acestor
animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită "turta
arieţilor" (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a
fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se aruncă în dimineaţa de 8
noiembrie în târla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta
cădea cu fata în sus era semn încurajator, de bucurie în randul ciobanilor,
considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea
cu faţa în jos era mare supărare în satele şi târgurile bucovinene se făceau şi
se fac şi astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri şi praznice pentru cei morţi iar, în
biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina
de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.
"Vara
Arhanghelilor" ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun
trebuie neapărat să mai fie trei-patru zile senine şi calduroase, numite
"vara iernii".
În sâmbăta
dinaintea sărbătoririi se fac praznice pentru sufletul morţilor. Ofrandele date
la pomana pentru morţi, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc
"Moşii de Arhangheli". Fiecare om trebuie să aprindă o lumânare, care
îi va fi "lumina de veci" în lumea de dincolo. Se aprind lumânări
atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei dispăruti fără lumânare.”15
Despre Arhanghelul Mihail circulă credința
prin Bucovina că acesta ar fi fost cel dintâi sfânt sfințit de Dumnezeu și care
i-a stat de-a dreapta16. Conform altor credințe, transpuse în
povești, Hranghelul a fost mai întâi slugă la diavol. și la chemarea Sfântului
Petru a început să-l urmeze pe Dumnezeu, însă ruperea de Necurat nu a fost
ușoară, numai ajutorul lui Dumnezeu, al Sfântului Ilie, care l-a tunat pe
diavol l-au ajutat să se ridice spre cer17. Arhanghelul Mihail este și cel care a
recuperat ”stima”, haina îngerească, de la Lucifer, îngerul răzvrătit, pentru a
o înapoia lui Dumnezeu.18 Tot despre Arhanghelul Mihail se crede că,
împreună cu Sfântul Ilie tună împotriva dracilor.
Una din
cele mai importante atribuții ale Arhangelului Voievod Mihail este aceea care
”de obicei intră în rostul Morții.”19 Acesta ia sufletul omului, ”îl
poartă prin toate locurile pe unde omul a umblat în viață și apoi îl duce din
nou la casa lui, unde îl lasă să se ospăteze trei zile, și numai în urmă îl
suie în cer la Dumnezeu. (...) Tot astfel cred și bulgarii.”20 Mai aflăm și că ”Îngerul (Arhanghelul Mihail)
cântărește, după lumea sufletului faptele răposatului.”21 (...) El,
împreună cu Arhanghelul Gavril, ca cei mai mari între îngeri ce sunt, păzesc pe
oameni în tot timpul vieții lor, iar la sfârșitul vieții, în ceasul cel de
moarte, tot ei le iau sufletele.”22
Această
credință, conform căreia Arhanghelul Mihail stă lângă om în ceasul morții,
”poate chiar în chip de moarte”23 este răspândită nu doar în Oltenia, Țara
Românească, Bucovina, Transilvania, etc ci și la macedoromâni ( ei spun că atunci ”când este să-și dea bolnavul cea din urmă suflare, Arhanghelul Mihail șade în
dreapta acestuia, dracul se așază în stânga, iar îngerul păzitor se pune la
căpătâi. Diavolul caută ca prin toate mijloacele să atragă sufletul celui ce va
muri spre sine, însă Sfântul Mihail îl împiedică. Atunci când vede că trupul
este aproape să-și dea sufletul, sfântul taie capul muritorului cu sabia. Acum,
nevăzut, sângele mortului se risipește în toate părțile, și de aceea, după
moarte, în casa omului se văruiește din nou și se spală rufele24 și la
meglenoromâni (care adaugă faptul că Arhanghelul Mihail duce, după moartea
omului, sufletul acestuia în lumea cealaltă.25) Această reprezentare
a Arhanghelului, prezentă în imaginarul popular, a căpătat contururi precise,
ea inspirând și o iconografie, cum ne arată o reproducere din volumul
Sărbătorile la români a lui Tudor Pamfile, după ”o iconiță făcută pe hârtie, înainte de 1747”,
iconiță în care Arhanghelul apare
reprezentat după imaginea consacrată a morții, având drept chip un craniu,
jumătatea superioară a trupului fiind constituită din schelet, ținând în unul
din brațe o coasă, dar având, în același timp, atributele de voievod redate
prin însemne vestimentare ale puterii: coroana, mantia și însemne militare,
semnalate prin încălțăminte, niște cizme ce par a fi parte a unei ținute
militare.26”Din credința că Sfântul Arhanghel ia sufletele oamenilor
în clipa răposării, a rămas zicala – îl ia Sfântul Arhanghel – care însemnează
moare, se duce.”27 ”Sfinților Arhangheli, când trebuie să ia
sufletele oamenilor, li-i milă și plâng când fac acestea. De aceea, ziua lor se
cade ca fiecare creștin s-o petreacă în post și în smerenie. Mai mult chiar, în
Bucovina se crede că atunci când este trimisă Moartea la om, Arhanghelul îi
zice: -Să-l mai lăsăm un ceas, două; și numai după aceasta îi taie capul.”28
Sfântul Mihail e cel mai puternic dintre
sfinți deoarece ”lui i-a dat Dumnezeu să poarte luna și soarele. (...) Sub mâna
lui sunt toate vietățile și oamenii, atât cei vii cât și cei morți.29
Sfântul Mihail ține în frâu pe Mamarca, nevasta lui Scaraoschi, stăpâna iadului
și mama dracilor. Tot el taie cu sabia
pânza nourilor de grindină sau piatră30. Sfântul Mihail ține cheile
raiului.Arhanghelul, atunci când vine vorba de a-și duce la împlinire sarcina
funebră, ”e ca turcul: nu vrea să știe de nimic.”31 Totuși, el mai
poate fi, uneori, păcălit: într-o poveste despre Arhanghel, acesta este ales
naș de botez al copilului unui om sărac (de notat aici că Dumnezeu este refuzat
de către părinte: ”Apoi dacă-i așa, nu vreau; mie îmi trebuie un cumetru cum se
cade, și dumneata n-ai semne, căci cum poate fi Dumnezeu om drept, când pe unii
îi ține săraci, lipiți pământului, iar pe alții îi rabdă să se-mbuibeze cu
toate bogățiile de pe lume; pe unii îi ține bolnavi-putrezi, iar pe alții
sănătoși. Asta nu-i dreptate! Bună ziua, Doamne! (sic!) ori Arhanghelul este
acceptat ca și cumătru deoarece ”Dumitale îți dau băietul ca să mi-l botezi,
căci ești om drept: iai sufletele tuturora, și bun, și rău, și nu cauți nici
bogatului, nici săracului, nici frumosului, nici urâtului, nici celui mare,
nici celui mic!”), darul nașului pentru finuț este ”vederea celor nevăzute,
(...) meșter de sănătate (...). Dacă mă vei vedea la capul bolnavului, să știi
că se duce, dacă mă vei vedea la picioarele lui, se scoală”. Odată, finul
Arhanghelului ajunge să fie chemat la împărat ”ca să-i scape fata de la moarte.
Vraciul vine și vede pe Arhanghel la căpătâiul bolnavei. Atunci poruncește să i
se întoarcă patul în așa chip, ca picioarele fetei să vină acolo unde i-a fost
capul. Astfel Arhanghelul păcălit a rămas la picioarele bolnavei, care n-a
întârziat să se însănătoșeze.”
La
judecata de apoi, Arhanghelul Mihail împreună cu Gavril vor bucina din bucine,
ca să se trezească și să se întrupeze toți morții32. De menționat că Sfântul Mihail, la fel ca
Sfântul Ilie, ”se află în cer cu trupul viu. Prin urmare, înainte de a face
Dumnezeu judecata de apoi, Sfântul Arhanghel va trebui să scoboare pe pământ,
după ce va trâmbița judecata. Aici Diavolul îl va lua (...) va picura sângele
Arhanghelului Mihail pe pământ. Din acest sânge pământul va arde de șapte
stânjini, curățindu-se de toate blăstămățiile, păcatele și nelegiuirile câte
sunt și câte s-au săvârșit pe lume.”33
Dincolo de acest aspect funest, sobru, psihopomp, voievodal, amintind
oarecum și de imaginea Sfântului Gheorghe, chiar dacă aceasta nu este invocată
într-un mod deschis, Arhanghelul Mihail are și o față extrem de umană, așa cum
poveștile legate de sărbătoarea sa ni-l descriu: el este fie cuprins de milă și
remușcare atunci când Dumnezeu îi poruncește să ia sufletul unei femei, mamă a
doi prunci gemeni, căzând astfel în păcatul neascultării și este izgonit din
cer pe pământ, condamnat la o viață de muritor, viață în care, fie ”fură un
taler de argint, poleit cu aur” sau ”în altă noapte Arhanghelul Mihail ucide un
copil al unui bogat unde petrecuse cu alți tovarăși ai lui”, lucruri greu de
închipuit a fi înfăptuite de către un înger, dar care aveau, se pare, un
înțeles ascuns, așa cum acesta va dezvălui, căci, se pare, deși condamnat la
existența omenească, Arhanghelul nu își pierde bună parte din puteri.
Mai mult
decât atât, aflăm că „Arhanghelului Mihail, purtătorul de moarte, i-a venit și
lui poftă, dă, ca tot omul, - să se scoboare pe pământ și să se gospodărească.”34
Arhanghelul se însoară cu o ”femeiușcă, coz de frumoasă”, însă în scurt timp cei
doi încep să o ducă ”câine-câinește”, ba ”într-o zi chiar i-a scos un ochi
sfântului nevasta lui. Și de atunci e Moartea chioară și nu vede bine pe cine
să ia.” Cu această femeie Arhanghelul are și un copil, ” băiatul morții”. De
greu ce a dus-o cu nevasta, a rămas și vorba ”Ciuda lui Arhanghel”, care este
chiar o zi ce se ține separat, pe 6 septembrie, cu nemuncă. Tradiții și obiceiuri de 6 Septembrie:"Tradiţii:
Ciuda lui Arhanghel e numele nevestei lui Arhanghel, pe care acesta ar fi
lăsat-o din pricina traiului rău, aici, în această zi, iar el a fugit atâtea
săptămâni, până s-a oprit la 8 noiembrie.
Odată au pornit doi fraţi în ziua de Ciuda lui Arhanghel, ca să‑şi facă stogurile cu fân. Alţi oameni, văzându‑i, le‑a zis: – Nu mergeţi astăzi, că azi e zi de mare primejdie; azi e Ciuda lui Arhanghel! Dar fraţii le răspunseră cu nepăsare: – Ce ne pasă nouă? Puteţi să vă ciudiţi voi cât vreţi, că noi tot ne ducem! Şi s‑au dus. Acolo, la câmp, unul s‑a ridicat pe stog ca să aşeze paiele de fân, iar celalt a început să‑i dea de jos fânul cu furca. Şi tot lucrând astfel, a greşit cel de jos şi a luat pe cel de sus în furcă, ucigându‑l în chipul acesta. Iar Dumnezeu, ca să dea lumii o pildă, luă chipurile acestor doi fraţi şi le puse în lună.
Odată au pornit doi fraţi în ziua de Ciuda lui Arhanghel, ca să‑şi facă stogurile cu fân. Alţi oameni, văzându‑i, le‑a zis: – Nu mergeţi astăzi, că azi e zi de mare primejdie; azi e Ciuda lui Arhanghel! Dar fraţii le răspunseră cu nepăsare: – Ce ne pasă nouă? Puteţi să vă ciudiţi voi cât vreţi, că noi tot ne ducem! Şi s‑au dus. Acolo, la câmp, unul s‑a ridicat pe stog ca să aşeze paiele de fân, iar celalt a început să‑i dea de jos fânul cu furca. Şi tot lucrând astfel, a greşit cel de jos şi a luat pe cel de sus în furcă, ucigându‑l în chipul acesta. Iar Dumnezeu, ca să dea lumii o pildă, luă chipurile acestor doi fraţi şi le puse în lună.
Apărător de rele şi
durere: Ciuda e mai mult o sărbătoare femeiască, de frica sfezilor şi bătăilor
din casă. Dacă femeia n‑o ţine, bărbatul umblă înciudat tot anul.
Nu se coase ca să nu se întâmple ceva rău. Fiecare trebuie să se ferească de sfadă şi de ceartă, pentru a nu fi mânios tot anul."35
Tot despre această sărbătoare aflăm ”că în popor, această zi se numeşte „Ciuda Lui Arhanghel” şi se ţinea pentru a fi protejate animalele, recoltele, pentru a nu fi ceartă în casă. Nu se cosea, pentru a nu se întîmpla rele. Prin multe sate, sărbătoarea se numeşte şi acum „Ciuda lui Arhanghel”. Chiar dacă nu ne vine să credem, acum cîteva sute de ani, cuvîntul „ciudă” avea un sens foarte frumos. El a fost împrumutat din slava veche, limba în care erau scrise cărţile sfinte şi însemna „miracol“. Numele se referă, deci la minunea făcută de Sfîntul Arhanghel la Colose. Cu timpul, oamenii au schimbat sensul cuvîntului pînă a ajuns să însemne „invidie” şi nu mai cunosc semnificaţia iniţială a sărbătorii. De aceea, au ajuns să creadă, că este o sărbătoare pe care trebuie să o ţii ca să nu fii mînios şi supărat, plin de ciudă, tot anul. ”Lângă cetatea Colose, în Frigia,se spune, că Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip fuseseră să propovăduiască dreapta credinţă, unul în Efes şi celălalt în Ierapole. Înainte de a pleca spre alte locuri, s-au oprit la Herotop, lîngă Colose. Atunci au prorocit că Sfîntul Arhanghel va face minuni în acel loc. Îndată după plecarea lor, a ţâşnit un izvor a cărui apă tămăduia bolnavii. Se spune că unui păgân foarte bogat din Laodiceea, care avea o fată mută, i s-a arătat într-o vedenie Sfîntul Arhanghel Mihail, chemându-l la izvor. Fata s-a vindecat şi tatăl ei, drept mulţumire, a înălţat deasupra izvorului o biserică cu hramul „Sfîntul Arhanghel Mihail” şi s-a creştinat.
Păgânii din cetate erau invidioşi şi au încercat să-i facă rău preotului Arhip, slujitorul bisericii. Dar n-au reuşit, pentru că l-a păzit Sfântul Arhanghel. Atunci au abătut râul din preajmă peste biserică, să o scufunde. Dar Sfîntul Arhanghel s-a arătat şi a lovit cu un toiag piatra cea mare pe care se sprijinea altarul bisericii. S-a deschis o prăpastie fără fund, în care s-a scurs tot puhoiul. Şi de atunci apele continuă să cadă în prăpastia pe care nu o pot umple”36.
Nu se coase ca să nu se întâmple ceva rău. Fiecare trebuie să se ferească de sfadă şi de ceartă, pentru a nu fi mânios tot anul."35
Tot despre această sărbătoare aflăm ”că în popor, această zi se numeşte „Ciuda Lui Arhanghel” şi se ţinea pentru a fi protejate animalele, recoltele, pentru a nu fi ceartă în casă. Nu se cosea, pentru a nu se întîmpla rele. Prin multe sate, sărbătoarea se numeşte şi acum „Ciuda lui Arhanghel”. Chiar dacă nu ne vine să credem, acum cîteva sute de ani, cuvîntul „ciudă” avea un sens foarte frumos. El a fost împrumutat din slava veche, limba în care erau scrise cărţile sfinte şi însemna „miracol“. Numele se referă, deci la minunea făcută de Sfîntul Arhanghel la Colose. Cu timpul, oamenii au schimbat sensul cuvîntului pînă a ajuns să însemne „invidie” şi nu mai cunosc semnificaţia iniţială a sărbătorii. De aceea, au ajuns să creadă, că este o sărbătoare pe care trebuie să o ţii ca să nu fii mînios şi supărat, plin de ciudă, tot anul. ”Lângă cetatea Colose, în Frigia,se spune, că Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip fuseseră să propovăduiască dreapta credinţă, unul în Efes şi celălalt în Ierapole. Înainte de a pleca spre alte locuri, s-au oprit la Herotop, lîngă Colose. Atunci au prorocit că Sfîntul Arhanghel va face minuni în acel loc. Îndată după plecarea lor, a ţâşnit un izvor a cărui apă tămăduia bolnavii. Se spune că unui păgân foarte bogat din Laodiceea, care avea o fată mută, i s-a arătat într-o vedenie Sfîntul Arhanghel Mihail, chemându-l la izvor. Fata s-a vindecat şi tatăl ei, drept mulţumire, a înălţat deasupra izvorului o biserică cu hramul „Sfîntul Arhanghel Mihail” şi s-a creştinat.
Păgânii din cetate erau invidioşi şi au încercat să-i facă rău preotului Arhip, slujitorul bisericii. Dar n-au reuşit, pentru că l-a păzit Sfântul Arhanghel. Atunci au abătut râul din preajmă peste biserică, să o scufunde. Dar Sfîntul Arhanghel s-a arătat şi a lovit cu un toiag piatra cea mare pe care se sprijinea altarul bisericii. S-a deschis o prăpastie fără fund, în care s-a scurs tot puhoiul. Şi de atunci apele continuă să cadă în prăpastia pe care nu o pot umple”36.
Arhanghelul Gavril, Gavriil, Gavrilă, Gavril Blagovecinicul37
este, față de Arhanghelul Mihail, ceea ce Sfântul Apostol Pavel este față de
Sfântul Apostol Petru în credințele poporului nostru, după constatarea lui
Tudor Pamfile.
Despre Sfântul Gavril se crede că ține Ciuma de Păr, la fel ca Sfântul
Haralambie ori că tună alături de Sfântul Ilie și Sfântul Mihail, împotriva
necuratului, ori că ”orânduiește cu tunul și piatra”, de această dată, singur.
Și
poveștile despre Sfântul Gavril sunt mai puține. Conform uneia din ele, Sfântul
Gavril reușește, prin perseverență, să afle cum poate fi dezlegat păcatul
strămoșesc care a dus la izgonirea din
rai, ducând lui Dumnezeu vestea smulsă de la Nefârtat. El reușește astfel să salveze
neamul omenesc, ducând de Blagoveștenie ”vestea cea bună” Mariei, ”Fecioara
Preacurată”, poveste ce se aude prin Moldova.38
O a doua poveste vine din părțile
Transilvaniei, și este ”legenda grierușilor și vacii-Domnului, două insecte
făcute prin minunea Arhanghelului Gavriil. Legenda are drept învățătură faptul
că mândria și încrederea prea mare în prorpiile forțe sunt acțiuni necugetate.
Astfel, Voinic-Înflorit rămâne doar umbra palidă a ceea ce era în urmă cu un
an, ne dă povestea acest termen magic, simbolic, iar faptul că a fost și iute
la mânie a dus la pierderea Ilenei Cosânzeana, iubita lui. Sfântul oferă o
dezlegare acestei pilde, transformându-i pe cei doi, pe Ileana Cosânzeana în
vaca domnului iar pe Voinic-Înflorit în greiere.39
Vom concluziona
citând, la fel ca întru început, din studiul Ioanei Repciuc, privitor la Simion Florea Marian și cercetarea
sărbătorilor tradiționale, citând anume cuvintele lui Mircea Eliade care
militează pentru necesitatea restabilirii funcției magice a lecturii ”de a
stabili un contact între om și cosmos, de a aminti memoriei scurte și limitate
a omului o vastă experiență colectivă, de a lumina riturile.” Până la urmă,
simpla parcurgere a acestor rânduri este un act recuperator și reintegrator în
acel spațiu în afara timpului profan, în timpul sacru și magic în același timp
în care se desfășoară, rotitoare ca o horă a Sânzienelor, sărbătorile.
Note
1. Îngeri, Zmei și Joimărițe,
Mitologie populară pe înțelesul copiilor, Carmen Mihalache, Ana Pascu, Cosmin
Manolache, Ciprian Voicilă. Editura Humanitas, , București, 2008
2. Idem 1
4. idem 3
5. ibidem 3
6. ibidem 3
7. Datinile și credințele poporului român adunate și
așezate în ordine mitologică, vol 1, Elena Niculiță-Voronca, Editura Saeculum
I.O. București, 2008
8. Sărbătorile la români, Tudor Pamfile, Editura
Saeculum I. O. București, 2006
9. idem 8
10. ibidem 8
11. ibidem 8
12. ibidem 8
13. ibidem 8
14. Mitologia poporului român, Tudor Pamfile,
Editura Vestala, București, 2006
16. Sărbătorile la Români, Studiu etnografic, Tudor Pamfile, Colecția
Mythos, Editura Saeculum I. O., București, 2006
17. Idem 16
18. Ibidem 16
19. Idem 14
20. Ibidem 14
21. Bianu și Hodoș în Bibliografia românească
veche, I, p.202 citați de Tudor Pamfile
în .
Mitologia poporului român, Editura Vestala, București, 2006
22. Ibidem 14
23. Ibidem 16
24. Ibidem 16
25. C.N. Mateescu în Calendarul revistei Ion Creangă
pe 1913, p.104 și urm. citat de Tudor Pamfile în Sărbătorile la Români, Studiu etnografic, Colecția Mythos, Editura
Saeculum I. O., București, 2006
26. Ibidem 16
27. Ibidem 16
28. Ibidem 7
29. Ibidem 7
30. Ibidem 16
31. Ibidem 16
32. Ibidem 16
33. Ibidem 7
34. Ibidem 16
35.
Calendarele poporului român, Antoaneta Olteanu, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001,
2009
37. Marian, Legendele Maicii Domnului, p. 19,
citat de Tudor Pamfile în Sărbătorile la Români, Studiu etnografic, Colecția Mythos, Editura
Saeculum I. O., București, 2006
38. Ibidem 16
39. Ibidem 16
Bibliografie
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia,
Bucureşti, 2001, 2009
Carmen Mihalache, Ana Pascu, Cosmin Manolache, Ciprian Voicilă, Îngeri,
zmei și joimărițe, Mitologie populară pe înțelesul copiilor, Editura Humanitas,
București, 2008
Elena Niculiță-Voronca, Datinile și credințele poporului român adunate și
așezate în ordine mitologică, Vol I-II, Ediție îngrijită și inroducere de
Ioradn Datcu, Editura Saeculum I. O., București, 2008
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Studiu etnografic, Colecția Mythos,
Ediție și introducere de Iordan Datcu, Editura Saeculum I. O., București, 2006
Tudor Pamfile, Mitologia poporului român, Ediție îngrijită și prefațată de
I. Oprișan, Editura Vestala, București, 2006
Presa electronică
http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/05/Simeon-Florea-Marian-%C5%9Fi-cercetarea-s%C4%83rb%C4%83torilor-tradi%C5%A3ionale.pdf
Andrea Hedeș
