INVITAŢIE LA O LANSARE DE CARTE
Joi, 24 octombrie 2013, ora 18.00
În Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române
(Bd.
Dacia nr. 12, Sect. 1 Bucureşti)
Theodor RĂPAN
FIIND
365
+ 1
Iconosonete
Cu
ilustraţii din CESARE RIPA - „DELLA NOVISSIMA ICONOLOGIA”
(Padova,
1625), Bucureşti, Editura Semne, 2013,
784 pag.
Un volum unic
prin formă, prin conţinutul şi
realizarea artistică.
Este „o nouă carte – mărturiseşte în colofon
autorul ei, poetul Theodor Răpan – pe care
o dărui astăzi, conştient că lucrul cel mai important nu este volumul în sine,
ci sentimentele pe care le-ar putea trezi celor ce îl vor citi!”
Până aici, Calea
Poeziei lui Theodor Răpan a
străbătut mai bine de 40 de ani, trăiţi
discret, sensibil, haric, în 17 volume tipărite. Cine este Poetul?
THEODOR RĂPAN: născut la 4 iulie 1954, în comuna
Balaci, judeţul Teleorman. Fiu de învăţător. Absolvent al
Facultăţii de Drept – Secţia Juridică, Universitatea Bucureşti. Atestat ca
ziarist profesionist. Poet şi publicist. Membru stagiar al Filialei Bucureşti –
Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (2010).
ACTIVITATE
LITERARĂ
Debut publicistic: 1970, în ziarul Teleormanul literar ∙ Debut editorial:
1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR –
Caietul debutanţilor) ∙ Cărţi apărute: HOHOTUL
APELOR (Editura
„Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975) ∙ PRIVIND
ÎN OCHII PATRIEI (Editura
„Cartea Românească”, redactor de carte –
Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stănescu pe coperta a patra, 1986) ∙ AŞA CUM SUNT (Editura
„Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989) ∙ HOTARUL
DE FOC (Editura
„Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei,
1991) ∙ LA UMBRA
CUVÂNTULUI (Editura
„Semne”, 1995) ∙ SCHIMBAREA LA FAŢĂ (Editura „Semne”, 2001) ∙ TAURUL
LUI FALARIS – MĂRTURISITORUL – Jurnal de poet (Editura
„Semne”, 2003) ∙ MUZEUL DE PĂSTRĂVI – SCRISORI DIN LAZARET (Editura
„Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004) ∙ POŞTALIONUL
DE SEARĂ –
FILE
DIN JURNALUL UNUI HERUVIM (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005) ∙ DINCOLO
DE TĂCERE –
Jurnal
de poet (Editura
„Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009) ∙ DANSUL
INOROGULUI – ELOGIUL MELANHOLIEI (Editura
„Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010) ∙ EVANGHELIA
INIMII – ANOTIMPURI – Jurnal de poet (Editura „Semne”,
cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010) ∙ EVANGHELIA
CERULUI – ZODII
DE POET (Editura
„Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011) ∙ EVANGHELIA
TĂCERII – SOLILOCVII
(Editura
„Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011) ∙ EVANGHELIA
APOCALIPSEI – EPIFANII
(Editura
„Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2012) ∙ TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII (Editura „Tipo Moldova”, Colecţia OPERA OMNIA, Poezie
contemporană, 2013).
***
FIIND 365 + 1 Iconosonete este o călătorie prin labirintul Poeziei, al eului creator, o construcţie
singulară, pe care nu o poţi înţelege şi aprecia la justa ei valoare dacă nu ai
străbătut, cu atenţie deosebită, cel puţin o dată, traseul Sonetului universal.
Cunoaşterea
de sine, în cazul de faţă, conduce la unificarea celor două ,,eu”-uri divergente adesea – iubirea
sacră şi raţiunea
profană – sub acelaşi acoperiş al fiinţei umane.
Retorica
vocii interioare se dezvoltă prin contrapuneri de trecut şi prezent, prin
alternări între un punct final şi pragul unui alt început, care se bazează pe
virtuţile verbului poetic şi ale
metaforei.
Constantă
rămâne statornicia în idealul căutării deplinului înţeles, în alcătuirile
complexului univers uman, „între eros şi thanatos”.
Pulsaţiile versurilor sunt viaţă din
propria-i viaţă, căci, în esenţă, litera spiritului este cea care lucrează
fiinţa, între meşteşug şi inspiraţie, într-un spaţiu al eterogenului şi al
inepuizabilului.
Lirice şi profund
reflexive, cele 365 de Iconosonete,
la care se adaugă ,,bisectul" (fiecare zi din
an are sonetul ei), sunt, de fapt,
reflectarea în oglindă a Poesiei, a chipului Poetului.
Arhitectura cărţii este concepută în binecunoscutul stil
răpanian, o construcţie laborioasă, ale cărei simboluri nu sunt gândite ca
semne, ci ca prezenţe efective ale Daimonului creativ. Cele 12 părţi,
organizate pe anotimpuri, luni, zile,
cu ilustraţii din Cesare Ripa, „DELLA NOVISSIMA ICONOLOGIA"
(Padova, 1625) – tot atâtea reproduse câte sonete – , sunt precedate de un motto sugestiv: „M-am trezit fiind, voi aţipi nefiind!"
(Nichita Stănescu).
Denumirea populară a fiecărei luni este însoţită de un
titlu sugestiv, exprimând singularul şi miraculosul imaginilor artistice, dar
si profunzimea gândirii creatoare: I. Gerar. Taina lăuntrului; II. Făurar. Cămaşa lui Nessus; III. Mărţişor. Scrisori din Amalthea; IV. Prier. Pascalia; V. Florar. Sonete în aqua forte. VI. Cireşar. Lacrimi de
basileu;
VII.
Cuptor. Ars amandi; VIII. Gustar. Fructul oprit; IX. Răpciune. Lampa lui Aladin; X. Brumărel. Orb în lumină; XI. Brumar. Evlavii;
XII. Undrea. Acatistul Iubirii şi… Sonetul
bisect.
„Fiind ecou nespuselor cuvinte” nu este numai versul iniţial, care deschide cartea, ci
şi cheia înţelegerii mesajului, aflat în ordinea şi ordonarea formei verbale şi
a celor nominale, ce numesc pe rând stări, sentimente, trăiri existenţiale,
tipice pentru sensibilitatea şi rostirea ce au să devină atributele constante
ale creatorului. Forma fixă a celor 365 +
1 sonete este învelişul unei întregi filosofii a feţelor iubirii, din
perspectiva a două planuri: unul al eului liric, cel
care comunică şi se comunică, iar al doilea, al „măştilor” unor adevăruri
fundamentale, precum rostirea şi tăcerea, ca forme de cunoaştere.
Imagine transfigurată în metaforă a Creatorului care se
clădeşte şi se zideşte prin vers, Iconosonetele
surprind cronologia, trăirile ce au structurat destinul poetului de-a
lungul existenţei marcate de receptarea subiectivă a existenţei, căci Poesia
presupune fiinţarea însăşi, întoarcerea continuă către sine: „Ce mort frumos voi fi întru vecie!/ Ţărâna
rimelor mă va înghite/ Slujindu-te pe tine, Poesie!”
Gravurile lui Cesare Ripa, complexe prin tematică şi
tehnică, într-o îmbinare de o desăvârşire rar atinsă în istoria genului,
exprimă o sinteză a principalelor valori estetice şi axiologice de care
artistul a fost legat pe parcursul întregii sale activităţi, care, şi
peste sute de ani, îşi păstrează prospeţimea, dovadă consonanţa deplină cu
flexibilitatea armonioasă a sonetelor răpaniene.
Concepţia, viziunea, structura, compoziţia cărţii au (şi
în funcţie de unghiul de percepţie al cititorului) forţa de a reîncarna şi
exprima oricare dintre formele înalte ale Creaţiei, într-un stil original,
inconfundabil.
Pe acest drum am convingerea că se cuvine să ne îndreptăm
în receptarea şi valorizarea liricii în care Sonetul străvechimii, ca poezie cu
formă fixă, dobândeşte noutate şi prospeţime la Theodor Răpan.
Prof. dr.
NICOLETA MILEA
Theodor Răpan
