Universul Mama
Vasile George
Dâncu s-a născut la 3 august 1973 în Năsăud și trăiește la Cluj-Napoca. Este
poet, publicist, editor și manager cultural. A publicat volumul de poeme Bibliografia secretă (2003), distins cu
Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România-Filiala Cluj.
Universul Mama este cel de-al doilea
volum publicat de Vasile George Dâncu. Un volum reunind 20 de poeme situate
între Fotografii de familie și Zâmbind copiilor din toată lumea, un
traseu dinspre interior spre exterior, dinspre personal, intim, particular spre
general uman, poemele fiind o succesiune ritmată de inspirație și expirație,
desenând traseul unor respirări lirice, ca o meditație asupra mamei ca punct de
plecare și de întoarcere, deoarece, la început a fost mama pentru ca apoi să
poată fi cuvântul, în acest univers modulat după energiile feminității
surprinse în aspectul ei matern, sacru: mama.
O temă majoră
în literatura și arta universală, mama este recuperată, recunoscută,
rememorată, reînfățișată prin surprinderea esenței în diferite ipostaze, în
raport, mai cu seamă, cu moartea, o altă temă majoră, factor declanșator al unei
imersiuni în biografie, în istoria de familie, folosind poezia ca pe o scară a
lui Iacob care coboară însă către ceea ce, dincolo de cuvinte, este un alt tip
de ființă angelică, un alt fel de Atlas ce poartă pe umeri și face posibilă existența
unui întreg univers.
Acest univers
este situat în lumea de la Runc, devenită mitică, într-o simplitate ce apropie
satul, desigur, de veșnicie și de rai, un spațiu primordial, devenit tărâm al începutului
și al sfârșitului, cerc magic și ouroboros.
Poate un mod
de a surprinde miezul incandescent al volumului este chiar titlul unuia dintre
poeme: ”Viața ta, Copilăria mea”. Între acești poli se conturează o lume de
aduceri aminte, de confesiuni, de nerostiri, de strigăt convertit în vers, de
regrete și de irizările timide ale rarelor bucurii. Un parcurs în spirală, spre
un centru luminos, parcurs cu migala și delicatețea cu care iia era brodată în
pasul acului de cusut și în severitatea plină de sens a negrului ce rânduia semnele
ancestrale pe pânză. Iată:
”ți-am adus/ dragu mamii/ de tăte// îmi
spuneai/ după ce lăsam traista și plasele/ în mijlocul garsonierei/ fusesem
după tine la gară și luasem autobuzul 9/ îmi era cam rușine/ cu tine țărancă/
luasem traista în spinare plasele în mâini/ și mergeam repede/ câțiva metri
înaintea ta/ să nu mă vadă cineva/ tu înțelegeai/ veneai după mine ca un cățel/
dar ca să nu te lași nici tu strigai// mai lasă-le jos/ dragu mamii/ că ți-or
fi grele/ c-am adus de tăte/ de la Runc// mergeam în continuare repede/
prefăcându-mă că nu te aud/ după ce am lăsat bagajele în mijlocul garsonierei/
închiriate cu 100 de euro/ mi-ai spus// ți-am
adus de tăte/ dragu mamii/ plăcintă cu brânză/ de aia bună/ un pui să-ți fac o
tocană/ cum îți place ție/ mere din grădina plantată de tată-tu săracu/ amu
cred că și oasele i-s putrede/ de când o murit/ cârnaț de acela pe care îl
mânci cu poftă/ castraveți murați cum îți plac ție nesărați/ o plasă de
cartofi/ o pungă de ceapă/ o legătură mare de usturoi/ un borcan de silvoiță/
că nu știu dacă mai am putere să fac și la anu/ și-am adus și niște țuică/ da
nu mai mult de o jumătate/ că știu că atunci când te apuci de băut/ nu te mai
poți opri/ trei pungi cu făină de mălai/ că știu că-ți place mămăliga/ și bagă
la cap amu/ aici pe fundu trăistii/ printre celofane hârtii și tăt felu de
miezuri/ ți-am adus Copilăria de la Runc/ frumos împachetată în ziaru județean
Răsunetul/ ai grijă de ea/ ține-o în casă printre cărțile tale dragi/ să nu o
duci pe la filme/ să nu o uiți prin vreun hol de cinema/ nici pe la crâșmă să o
lași pe lângă/ tăt felu de sticle goale/ nici în delegațiile tale/ să nu o uiți
în tren sau într-o gară/ că românu bată-l cucu/ nu știe să întoarcă lucrurile
pierdute/ nu-i ca la noi la Runc/ când venea unchiu tău poștașu satului/
noaptea beat/ și-și uita geanta cu banii de pensie în cărare/ și veneau
dimineața sătenii și i-o aduceau/ ai grijă de ea dragu mamii/ că eu am avut/
poate nu mai vin la tine că-s beteagă și slabă/ și și dacă vin n-o s-o mai pot
aduce/ de grea ce-i// așa am făcut/ Mamă/ am pus-o la loc de cinste/ unde
îmi îin hârtiile și puținele manuscrise/ într-o cutie tare de banane în dulap/
sub hainele de iarnă/ tot acolo în luna lui martie 2012/ am pus frumos/ într-un
lic de E.ON Gaz/ (factura am plătit-o/ cu întârziere/ și am aruncat-o/ iar
plicul l-am păstrat)/ am pus după cum spun/ într-un plic de E.ON Gaz/ Viața
ta// sunt acolo toate/ și așa cum nu vreau să-mi revăd manuscrisele/ deși am
grijă de ele/ așa fac/ și cu Copilăria mea/ și cu Viața ta” ( XII. Viața ta,
Copilăria mea).
Între mamă și
carte, se înfiripă poetului. Ridicat și modelat datorită acestei tensiuni
dintre cele două forțe care l-au atras, fiecare cu o forță gravitațională
egală, marcându-i profilul, centrându-l și stabilizându-l, în fapt, într-o lume
cu false repere.
Poemele ce
alcătuiesc acest univers, Universul Mama,
se înfășoară în jurul sacrului, înțeles în plinătatea ipostazelor sale. „Tu te rugai/ dragă Mamă/ și erai fericită//
eu/ la moartea ta/ nu știu să mă rog” mărturisește poetul. Și cu toate
acestea, fiecare poem este o rugăciune. Fiecare poem este un cântec al zorilor. Fiecare poem este
secvența unui volum-baladă, în care natura, bradul, pădurea, cerul cu stelele,
satul întreg cu ființa lui participă la această (pe)trecere a sufletului de
mamă înspre dincolo și pretutindeni. Rugăciunile mamei și lectura cărților se
întâlnesc, undeva la mijlocul căii ce duce spre transcendent. Mama însăși capătă
nimbul mucenicilor. Volumul este un cântec îndelung care, cu ajutorul
cuvintelor, realizează, după o tainică erminie, pe foaia de sticlă a sufletului
și după izvodul iubirii filiale, chipul Mamei.
Andrea Hedeș.
