7 - Adrian Munteanu

                       Cronică nouă în numărul 10 al Luceafărului de dimineață. De citit

                                                        aici

sau mai jos:

                                                            Balul uimirilor

               Douter de tout ou tout croire, ce sont deux solutions egalemant comodes, qui, l”une et l”autre, nous dispensent de reflechir...spunea undeva Henri Poincare.  Să fie o soluție aceea propusă de însuși Platon? În mirare (to thaumasein) stă adevărul (Theetet, 155d).

             ”(...) uimirea poate fi înțeleasă în mai multe feluri. Ea poate fi mirarea că un lucru s-a făcut sau este este altfel decât credeam, poate fi uimire față de un peisaj nebănuit de frumos sau de un tablou redând înțelesuri îndeobște ascunse și pe care privitorul le descoperă. Dar, mai este și o formă superioară de uimire (...), aceea când descoperi că ești o parte din cosmos, un fir de nisip în raport cu întregul pământ, ca să întrebuințăm o comparație ce nu cuprinde nici a miliarda parte din proporția noastră față de univers. Uimirea este o trăire care, pe cale de meditație, îți dezvăluie un colț din imensitatea și complexitatea Cosmosului în raport cu micimea noastră, și totuși având noi înșine complexitatea ce ne caracterizează ființa din multiple puncte de vedere.” Și totuși, uimirea nu se teoretizează. (Vasile Lovinescu). Ea se înveștmântă în vers: Râul uitării, revărsat în lume,/ Nerăbdător își desfășoară șalul,/ Ca să vestească-n neastâmpăr balul/ Uimirilor pierdute-n tandre brume. (Vreau să-mi arunc silabele). Uimirea se înveștmântă în vers, dar nu în orice vers, ci în această lucrare lirică de alteță ( A. I. Brumaru) care este sonetul. De ce sonetul? Pentru că sunt în mine și ritmul și măsura și muzica și impunerea și libertatea. Pentru că în bob mai cred, în veghea lui sublimă,/ În șoimul treaz ce-a săgetat sorocul,/ În brațul ferm ce îndârjește focul/ Și în noblețea graiului prin rimă. Pentru că toate acestea nu puteau fi adunate decât sub pecetea lui 7, ”șapte cărți de sonete în șapte ani consecutivi”  ”întrucât cifra șapte este și semnul lumii complete, al creației încheiate”...voia ce-a voit-o Adrian Munteanu.

                    7 este cel mai recent volum de sonete al poetului Adrian Munteanu, publicat de către Editura Arania, 2011, Brașov. Acest șapte magic, cel ce corespunde celor șapte trepte ale desăvârșirii și este imaginea și împlinirea unui răstimp, după cum precizează autorul. Versurile adunate în acest volum, nu îmbracă pur și simplu haina prețioasă, măiestrit lucrată a sonetului, miezul lor este unul  sălaș al nașterii tainelor blânde: elegii, meditații, incantații, acuarele diafane, oglinzi magice redobândind chipul originar al lumii, tușe decise ori plutire în pași de vals ele recompun, din cioburile prezentului orb, surd și mut, noblețea uimirii, copilăria lumii și a primelor întrebări: timpul și vremuirea, psalmul și cuvântul, iubirea și moartea. Noblețea graiului prin rimă poate fi asemuită poate doar solitarei, trudnicei, migăloasei arte numite gliptică. Gliptica este una din artele antice de imortalizare prin scobire pe oase, roci, cochilii, pietre nobile a unor motive geometrice sau figurative cu caracter simbolic, a unor evenimente sau stări afective. Este vorba de meșteșugul de gravare în adâncime și mai târziu în relief a pietrelor cu duritate mică, medie și mare în scopuri sigilografice ori de obținere a podoabelor (Wikipedia). Astfel, temele majore ale poeziei universale și ale poeziei lui Adrian Munteanu sunt lucrate după regulile acestei arte a minuției și răbdării (Mihai Gramatopol) sub formă de camee, de sigiliu, de monedă (da, sonetul ca monedă de schimb pentru suflet, pentru suflu, pentru suav). S-a spus, pe bună dreptate, că pentru gravarea unei camee era necesar tot atât timp cât cerea înălțarea unei catedrale (Mihai Gramatopol). Cameele realizate de Adrian Munteanu, lucrate în cercul magic al lui șapte, scot în relief straturile diferit nuanțate ale ideii ce caută să se nască, să ia corp de cuvânt, ale cuvântului întrupat în vers, ale cuvântului cântec și descântec, care alină și dezleagă, care făptuiește: Particulă-n oceanul de cuvinte,/ Cât mi-aș dori să le găsesc măsura,/ Să dau consaone-n praf stelar de-a dura (...),  Mă dor cuvinte sângerând sub frunte./ Le simt suflaea înecată-n fard; Clădesc cetăți din putrede cuvinte./ Silaba în mortarul gurii slute (...)/ Măcel de vorbe! Nu pot să ajute/ De glasul sterp să leg o rugăminte; La masa mea de scris un vers se zbate/ Să își urzească rostul și făgașul; migălite în sidef de scoică, precum în sonetele de un erotism suav: De-atunci ai păr de alge și oceanul/ Îți stă-n priviri ca-n el să mă înec. Pe gâtul tău am așezat colanul// De patimi dulci. În juru-mi toate trec,/ Dar îți mai sorb mirarea din limanul/ Ce a zidit un prag, să nu mai plec, Arde-ți veștmântul de năvalnic jar,/ Să te zidesc curată-n temelie,/ Aceeași Ană, pe un nou altar;Vino iubito-n Elohim cu mine, (...)// Împreunări cu revărsări de lavă/ Ne-or birui suflarea și ne-or ține/ În miticul altar din lumi divine/ purtat solemn pe frunze de agavă; ori în sticlă, gravând interogații fin-amare despre rost și vremuire: N-am înțeles cine mi-a scris venirea/ Nici cine sunt și n-am știut s-ascult/ De se aude-n pieptul meu iubirea; Vreau să mă schimb, dar nu mă las schimbat./ Totul revine, totul se întoarce./ Mi-e dat să pot din timp să mă abat?; Sub clopotul zidirilor rămase/ Se pierde urma mânjilor din stele; în geme cu duritate mare, reliefând noi geografii ale psalmilor: Când roșu vin va boteza belșugul/ Și grâul tainei va domni senin,/ Averea mea din suflet sfarmă jugul// Poverilor ca-n veci să mă alin/ Cu mila Ta ce-aprinde-n jariști rugul/ Amurgului, când voi dormi deplin; Să nu rămân în strâmba judecată/ Ce-o fac ades păcatului din noi!/ Când s-a întins pe chipuri ca o pată, // Au năvălit poverile șuvoi/ Și n-a mai fost răgaz pentru răsplată,/ Căci ne-am zvârlit uimirile-n noroi.Sigiliul pe care și-l lucrează Adrian Munteanu și care devine pecete regală peste acest răstimp al sonetului este șoimul și simbolul, esența lui, zborul: șoimul treaz ce-a săgetat sorocul, gonit de șoimul vrerii din înalt, șoimul cu privirea gravă... citus, altius, fortius.

             

                     Sonetele sub semnul lui 7 , lucrate cu micile unelte de gravare, cu acțiune de percuție, specifice solitarei arte, înmuiate din timp în timp în pulbere de diamant, au beneficiat mai apoi de răbdarea necesară obținerii unei calități excepționale a polisajului, măsură la fel de importantă și trudnică precum gravarea, suprafața sonetelor fiind răbdător lustruită, ele revelând și ocultând în același timp, stăruințe insolite, cum le numește poetul, tălmăcind în scris de aripi albe tot ce nu se spune.

                     Izgonitor de vorbe voi rămâne,/ Să nu alunge zbor de rândunică (...)//Dau la o parte lestul din rostirea/ Scuipată-n geamăt depărtat de-azur./ Lovesc în miezul lui spărgând zidirea// Și mii de cioburi se desfac în jur./ Ce a rămas în mine e uimirea,/ Un cuget simplu, roditor și pur.

                                                                                   Andrea Hedeș

                                                                                    6.10.2012 la Dej

 

             

                   

Oameni - Mihai Mateiu

                        Cronică nouă în Mesagerul Literar și Artistic pe luna octombrie, de citit

                                                                    aici

sau mai jos:

                                                                                                                        Oameni. Fotografie de stradă.

                   Don’t take photos, tell stories (Nu face fotografii, spune povești) *, este una din regulile fotografiei, și mai cu seamă, ale fotografiei de stradă. „Ecuaţia e una simplă: stradă = oameni. Şi comportamentul oamenilor este cel care mă interesează cel mai mult: acţiuni, reacţii şi interacţiuni; emoţii, limbajul corpului, ineditul, umorul - şi acele momente rare, suprarealiste, care îmi fac ziua mai bună.”afirma Bryn Campbel ** A surprinde toate aceste lucruri despre care vorbește Bryn Campbell, într-o fotografie, este o adevărată provocare. Și totuși, o imagine face cât o sută de cuvinte. De aceea, a surprinde toate aceste lucruri în cuvinte (și nu multe) e un cu totul alt tip de provocare, un parcurs dificil, pe muchie de cuțit, care necesită încredere, echilibru, tehnică și inspirație.În volumul de povstiri Oameni, volumul de debut al lui Mihai Mateiu (Editura Casa de Pariuri Literare, 2011), instantaneele alb-negru sunt înlocuite în scris cu povestiri care păstrează tonul percutant al nonculorilor, întreaga paletă a griurilor derivate, departe, în acest caz, de a fi neutre, fiecare ton având rolul precis determinat, întreaga simfonie de griuri reliefând  culorile tari, saturate, ale instinctelor primare ce guvernează oamenii surprinși în cele 13 povestiri-instantanee ale volumului. ” Fotografia de stradă se situează în zona de suprapunere a fotografiei de artă cu fotojurnalismul” ***  Povestirile din volum au acest specific, ele surprind, documentează faptul divers, efemerul, banalul, cu fidelitatea camerei foto și cu detașarea...implicată a fotoreporterului, dar dincolo de lucrurile care doar par a fi în alb și negru, Mihai Mateiu plonjează în lumi microscopice, invizibile ochiului neexersat,  eșantionul clipei dezvelind abisul, punțile de hazard, astfel din spațiul public, prin definiție vast, din care provin personajele, scriitura basculează cititorul în intimitatea oamenilor ale căror chipuri le imortalizează Mihai Mateiu, este proximitatea față de un univers ce se deschide ca o gură a infernului la purtător. Moș  Crăciun, bunica murind, robotul, vânătorul, ixi, film, animal sunt personajele surprinse în ”momentul decisiv”, tot un termen din fotografie,  momentul decisiv înspre care curgea totul, în așteptarea căruia se puse în mișcare întreg angrenajul, minuscul, al unor destine mărunte aflate, fără a fi și conștiente de aceasta, în așteptarea acestui moment decisiv, singura izbucnire de viață sau de moarte din existența lor, cu efectul unui foc de paie, al  unui foc de artificii ori al unei bombe atomice reduse la dimensiunile faptului divers. Povestirile din Oameni sunt fie de tipul candid photography, caz în care subiectul nu știe că este fotografiat : Acolo îl întâlnise pe Kiss bacsi. Bătrânul purta întotdeauna cizme de cauciuc, pantaloni lungi și pulover, oricât ar fi fost de cald (aproape), fie în genul fotografiei realizate de Bruce Gilden, celebru pentru faptul că se apropie foarte mult de subiecții fotografiilor sale, așa cum întâlnim, de exemplu, în bunica murind: Acum pleoapele îi păreau lipite. În ultima săptămână slăbise cumplit, dacă era să mă iau după fața scofâlcită, cu gura surpată înăuntru și ochii afundați în orbite. Trupul îi era la fel de mare (...) M-a uluit corpul acela uriaș, moale, cu pielea incredibil de  albă și fină (...). Alteori, Mihai Mateiu renunță la griuri, la alb și negru, atunci când captează, reține pe hârtie culori care nu abat atenția de la povestire ci îi dau un impuls ori descoperă/ anticipează/ provoacă un joc al  identităților: pana albă a săgeții, albastrul neplauzibil din capătul ei, roșul aprins scurs peste cenușiul blănii – e o armonie incredibilă a culorilor, pe care o tulbură doar mirosul morții (vânătorul).Scriitura sa are fidelitatea și sinceritatea brutală a aparatului de fotografiat, a imaginii care nu este înfrumusețată, trucată, lucrată în Photoshop, care nu minte, dar și acele mărturisiri de o căutată și desăvârșită discreție ale unui mod de a vedea și de a înțelege lumea, de a citi povestea din spatele unui instantaneu, un filtru prin care povestirile ajung la cititor, chipuri de oameni, fiecare chip – un destin, o poveste.

               Despre Mihai Mateiu aflăm din paginile volumului său de debut, Oameni, că s-a născut în 1976 la Târgu-Mureş. Trăiește în Cluj de 13 ani, iar pentru a reuși asta, a făcut diverse munci: casier încasator la o companie energetică, gestionar al unui magazin de panificație, muncitor într-un atelier de înrămare, , librar, lipitor de afișe, coordonator de relații publice și evenimente. În 2003 Tribuna i-a publicat primele două povestiri. De atunci, textele sale au apărut în diverse reviste: Familia, Apostrof, Noua literatură, Tribuna, Magyar Napló, Helikon, Egophobia. Câteva proze scurte au ajuns în antologiile Az ev muforditasai 2008 (Magyar Napló, 2008), The Aesthetica Creative Works Annual 2009 (Aesthetica Magazine, 2009), Minimal (Mirador, 2009) şi Echinox (Echinox, 2011)

     * Citat preluat de pe http://incognito.mobi/blog/despre-fotografia-de-strada-1

·       ** „The equation is a simple one: streets = people. And it is people’s behaviour that most interests me: actions, reactions and interactions; emotions, body language, eccentricities, humour - and those rare moments of visual surrealism that can make one’s day.” Bryn Campbell, citat preluat de pe site-ul: http://www.in-public.com/BrynCampbell.

              http://www.artactmagazine.ro/despre-fotografia-de-strada,-cu-dorel-gaina.html

      *** Citat preluat de pe               http://www.artactmagazine.ro/despre-fotografia-de-strada,-cu-dorel-gaina.html

                                                           16.09.2012, la Dej, Andrea H.

                                        

                   

             

Scurtă însemnare a călătoriei spre Nord

                            Joi, 1.11.2012, la Baia Mare, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Petre Dulfu, a avut loc lansarea cărților Trecutul e o sărbătoare, Editura Tracus Arte, 2012, poeme și   „Teatru clasic francez – Corneille Iluzia comică; Marivaux Triumful dragostei”, volum apărut la aceeași editură, autorul poemelor și al traducerii fiind domnul Horia Gârbea, Vicepreședintele Institutului Cultural Român și  Președinte ASB ( filiala București a Uniunii Scriitorilor din România ).

            Întâlnirea a fost moderată de către doamna Florica Bud,Președinta Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Au luat cuvântul Gheorghe Glodeanu, decanul Facultății de Filologie Baia Mare, Ioan Marchiș, Director la Direcția de Cultură și Patrimoniu Maramureș,  George Vulturescu, Director la Direcția de Cultură și Patrimoniu Satu Mare, scriitorul Igor Ursenco  și subsemnata.

              Vineri, 2.11.2012, în cadrul Zilelor Revistei Acolada, la Satu Mare, a avut loc lansarea volumelor mai sus prezentate, ale domnului Horia Gârbea, precum și a volumelor mi-e dor de-o pohtă bună și Secol de vânzare, pamflete, ale doamnei Florica Bud, ambele apărute la Editura Mașina de Scris, București, 2012. A urmat decernarea Premiilor Revistei Acolada, de către Gheorghe Grigurcu, directorul revistei şi poetul Radu Ulmeanu precum și de către primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica,  eseistei și poetei Simona Grazia-Dima, secretar Pen Club în România, poetului Ioan Moldovan și poetului Aurel Pantea redactor-şef al Revistei „Discobolul”. A urmat apoi o dezbatere pe tema             Scriitorul și viața politică.

                   Mai jos, fotografii de la eveniment și afișul Zilelor Revistei Acolada.

Zilele Revistei „Acolada”, ediţia a III-a
Manifestările legate de Zilele Revistei „Acolada” vor avea loc la Satu Mare în perioada 1-3 noiembrie 2012, cu participarea unor importanţi scriitori, reprezentanţi ai revistelor literare şi ai instituţiilor de cultură din ţară, precum Horia Gârbea, vicepreşedinte al Institutului Cultural Roman şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, prozatoarea Florica Bud, vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare, poeta Simona-Grazia Dima, secretar general al PEN Club România, poetul Ioan Moldovan, directorul Revistei „Familia”, poetul Aurel Pantea, redactor-şef al Revistei „Discobolul” şi poetul Virgil Todeasă, istoricul literar Săluc Horvat, director executiv al Revistei „Nord Literar”, Liviul Ioan Stoiciu, redactor al Revistei „Viaţa Românească” şi prozatoarea Doina Popa, regizorul Sorin Ilieşiu etc. Revista „Acolada” va fi reprezentată de colaboratorii ei permanenţi scriitoarea Angela Furtună, criticul de artă Pavel Şuşară, criticii literari Constantin Trandafir şi Tudorel Urian, precum şi – nu în cele din urmă – de conducătorii săi: Director, poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu şi, respectiv, Director general, poetul Radu Ulmeanu.
Programul manifestărilor cuprinde dezbateri („Scriitorii şi viaţa politică”), lansări de volume ale unor autori ca Ioan Moldovan, Gheorghe Grigurcu, Simona-Grazia Dima, lansarea Caietelor Paul Celan, editor Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera” instituţie a Consiliului Judeţean Suceava (coord. Scriitoarea Angela Furtună) şi recitaluri de poezie, alături de tradiţionala decernare a premiilor Revistei „Acolada”.

            Mulțumiri pt fotografii domnului Ionică Moldovan