Nouă cronică în Mesagerul Literar și Artistic de Bistrița-Năsăud se poate citi aici sau mai jos:
Argintarul cu roze
Trandafirii se culeg înainte de ivirea aurorei, cât sunt încă adormiți,
cât sunt încă înstelați de rouă. Sunt necesare peste trei tone de petale pentru
obținerea unui singur litru de ulei parfumat. E nevoie de un an pentru
procesarea unuia din cele mai exclusiviste parfumuri de trandafir. De cât timp
este nevoie pentru a umple cu parfumul, culoarea, desenul a o sută de roze, cu tot
cu duhul lor de regină, un argintar? Culese cu grijă, la vremea potrivită, fir
cu fir sau delir de petale, cele o sută de sonete ale lui Aurel Rău (Editura
Niculescu, București, 2011) stau ”n
picioare între coperțile albe ale unei cărți-argintar, întocmai ca niște Îngeri vechi,(...) la piept cu câte-o
țandără de stea.
Vrejul de trandafir
cățărător al amintirilor suie pe lemnul patinat de vreme umplând cu aroma
năvalnică, solară, goluri ce se cer a fi caligrafiate, ce se cer, toate, a se
însemna cu pecetea regală a somptuoasei, regalei flori. E o plimbare printr-o
Vale, nu a Plângerii, ci a Trandafirilor, grădina cu sonete a lui Aurel Rău.
Iar poetul își așteaptă cititorul oaspe cu apă de roze pentru degetele lungi
ce-i vor întoarce filă cu filă, paginile sufletului, cu mâini de botanist, cu Parfait
d”Amour, acel fin lichior de trandafir pentru peregrinări și visare în insomnia
vreunui sonet.
Cele o sută de sonete trebuiesc murmurate cu grijă, ca o sută de boabe de
rozariu, delicat lucrate din petale rulate de trandafir tămâios. Căci Aurel
Rău, cu minuție, cunoscând volatilitatea de Fată Morgană a clipei, cum petalele
aceleiași flori, culese în zile diferite, au proprietăți diferite, a infuzat
misterul, prețiosul, esența rară pentru vitrina-i cu versuri. Trecute prin alambic
și serpentin, sentiment, emoție, gând s-au făcut leac parfumat pentru alungarea
tristeții: și-acum cezură, iambi, doar
despre ploaie! (Despre ploaie), dulceață de roze împotriva clinchetelor
amărăciunii: I-a fost imbold vreo
dragoste-nflorită,/ cui l-a-nflorat încet și desmierdat./ Ori numai frumusețea
s-a rostit (Potir de lemn), Eh, sfinți călări, și tinereți din rai,/ Și
amintiri cu albi și roșii cai (Sfinți Dumitri), altar voluptății, presărat
cu petale: ”Căci tremurau cei doi,
nestăpânit”./ Cum, triumfând, numai gravorul faur! // Eternul masculin, cel
feminin./ Cu adevăru-ntreg, ce-i doar
în vin. (Două cupe grecești I) și Iubirii,
dar, în dar acest citit! / Din cupa-înaltă bând bărbatul, poate;/ Femeia din cealaltă.
Dar mai știi? (Două cupe grecești II), ulei mai scump decât aurul, cu
proprietăți antiseptice precum în Vârstă
77: (...) Doi drumeți. Sau, două coase? // Astfel ca ultimul, redevenit/
Întâiul să se creadă-n mări sargase/ Columb, sau turn printre, de-o șchioapă,
case, ori spirala catifelată a unor livrești trandafiri negri: Zugrav, pe piept doar pete de var, întors
Teucru/ Din Troia, cu săgețile bine puse-n vânt,/ După ce-n cal cu alții ai
stat – atât lăsând, cădelniță din a
cărei legănare per fumus, cu lentoare,
să urce până la cer: Iar Dumnezeu, poți
să-l atingi cu mâna:/ E Iosif când, bătrân, când Pruncul blând; Maria când, și ea-nvingând țărâna./ Și
preajma: iesle, falduri, stânci, pe rând-//De-un alt crug, iată! Fulgi încep să
cearnă/ Din jos în sus. Poveste-n cer, de iarnă. (Povestea Sfântă) sau Zăpada cade-ncet, din cer se lasă,/ Larg,
masa lui Sânt-Petru, pe pământ./ Cum Francisc din Addissi cu o sfântă/ S-ar
bulgări în rai, fără cuvânt. (Parc alb), Grădină a Raiului în care
îmbobocește un parfumat Pom al Cunoașterii, iată: Iar celelalte, arătări în rug,/ Dintâi, de-Apoi. Botezuri, Nașteri,
Cine,/ Ale luminii, ce-n lumină scoate // Și trece vămi, punți, unic tăvălug./
Sub care, noapte, spaima ta nu ține!/ În astă roată peste tot și toate. (Icoane
pe sticlă)
Locuitor al Vicus Thurarius, Cartierul Tămâii, oficiind printre
exuberantele Rosa Damascena, îmbătat de parfum și polen ca de un vin vechi,
Aurel Rău a măiestrit un manual de germinare, manual de distilare, ierbar cu
trandafiri prinși în zahăr: un jurnal al ființei sale. Această carte-argintar, este
un dar pe care poetul și-l face sieși, dar și cititorului interesat de gravura
fină, de serpentinele catifelate ale rozelor, imagine a acestor sonete lucrate
cu gingășie dar și cu finețe de graveur, cu rigoarea și în același timp
naturalețea spiralei în care se desfac petalele somptuaselor flori. Spirală,
pentru că aceste 100 de sonete, chiar dacă se doresc a fi o piatră de hotar,
sunt o picătură de parfum pe traiectoria unui dans (poate un vals, al rozelor)
ce se rotește, și urcă mereu, beat de
zări, deschizându-se visului... N-am
mai ținut în mâini această floare,/ O țin în mâini și înfloresc cu ea...
Andrea Hedeș
13.06.2012 la Dej, desigur
Comentarii
Trimiteți un comentariu