Efervescent
Scriitorul, ca și podgoreanul, așteaptă o toamnă, a inspirației, în care rodul copt de soarele gândului trece prin toate caznele spre a țâșni, șuvoi strălucitor, în cupa de cristal a cuvântului scris. 2010 pare să fi fost un an bun pentru Radu-Ilarion Munteanu, aka RIM, cărții sale, apărută în colecția Lakonia a editurii Limes, intitulată Trompetistul care semăna cu Melchiade, o colecție de proze scurte, potrivindu-i-se caracterizarea, scurtă și cuprinzătoare, din doar două cuvinte, a lui Umberto Eco: delicii fermentate.
Ilustrațiile lui Liviu Ovidiu Penea, ecou în oglindă ale celor 17 proze scurte precum și cartografierea lor de către Ioan-Pavel Azap, sub auspiciile banchetului, un banchet al lui RIM, și de asemenea de către Tudorel Urian, cel care îl demască pe RIM drept un Șerban Foarță al prozei sunt toate chei potrivite pentru a intra în lumea de 17 proze (17, dar până la urmă...ce importanță are? Cifrele sunt magice.) a lui RIM, o lume în care nimic nu-i mai real decât imaginarul, o lume ocru cu violet în care cititorul este invitat pe luciul de patinoar al unor ape înșelătoare: ape de oglindă, ape înghețate, ape încremenite, ape adânci.
Buchetul de preț al acestei scriituri este versatilitatea ei. Autorul glisează cu grație printre stiluri, printre lumi, cu o delicată înțelegere, cu o subtilitate ce ascunde complexitatea și forța ce stau în spatele construcției, chiar dacă, hâtru, Radu-Ilarion Munteanu se joacă de-a scamatorul care își dezavuează trucurile arătând câte o frântură de șantier, după care zâmbește în barbă, de după colțul paginii...chiar a crezut cineva că se fură în ăst fel secretele meseriei? Radu-Ilarion Munteanu rămâne un arabesc încolăcit în sine însuși...
Defilarea ceremonioasă a motto-urilor ete un răsfăț în sine: Fur Die Zauberin, unui ochi de lup, duhurilor mele transparente, fetelor cu numele Lia, Demiurgului din Macondo, Ozanei,celebrul deja unei rețete de salată de boeuf, dar și Lilianei Dumitriu ori lui Liviu Antonesei.
Dincolo de măiestria cu care Radu-Ilarion Munteanu joacă șotron între sfere, oglindit în globurile de pom, multe din cele 17 proze sunt, în esență, autoportrete ale autorului egal sieși, schițate cu grijă dar fără pedanterie și dăruite, negru pe alb, cititorului.
Prozele, rafinat articulate, pictate cordial sau sub semnul aparent anarhic al turului de forță, își găsesc toate cerul deschis, cerul miraculos al dragostei, sub care se înmiresmează tandru, surprinzător și fin precum Trandafirii roșii sau O pată de sânge pe cearșaful alb, când dragostea este absorbită prin pielea sufletului.
Solare și fluide sau răsfrângând nocturn tonurile acute ale lui nevermore, nevermore -struguri albi și struguri negrii- aceste proze, cu aromă proaspătă și bogată, și-au tras seva din pământ calcaros și acid, acela în care vița de vie își înfige de două ori mai adânc rădăcinile. Loviți de soare, zdrobiți sub presiunea căutărilor, fermentând în intimitatea de pivniță răcoroasă a gândului, supuși acțiunii de degorgement, sau a îndepărtării reziduurilor -struguri albi și struguri negrii- au curs apoi în proze efervescente de culoarea aurului vechi uneori, alteori de tinerească limpezime, brute, seci ori dulci, fiecare din ele, din cele 17,așteaptă cu parfum de fân cosit și de cuișoare să fie deschisă de către cititorul iscoditor, revărsându-și sufletul înspumat, efervescent. Sunt aici mari făgăduințe de fericire...
Andrea Hedeș
14.06.2011 la Dej
scuze, la prima cautare dupa titlu nu dadusem de cronca. intrebarile anterioare devin caduce. cronica e mai sensibila decat cea a lui horia garbea. nimic mai firesc, efervescenta varstei deja mature n-a intrat inca in rutina, fie si analitica. va multumesc. sigur ca o sa salvez textul, dar imi permit sa intreb cum as putea procura un exemplar din revista? caci abia azi am dat intamplator peste cronica si e ceva timp de cand a aparut. o sa scriu redactiei sa intreb. cele bune.
RăspundețiȘtergereBună seara! Mulțumesc pt onoranta dumneavoastră vizită. Am să îl întreb pe domnul Rațiu dacă mai are cumva un număr și vă țin la curent. Felicitări pt Trompetistul... Pe când următoarea carte? Cred că diferența între cele două cronici constă în stil, vrând-nevrând, cronicile mele sunt mai feminine :), mai sensibile, și am la dispoziție un spațiu mai mare (nr de semne) pt detaliu... Domnul Horia Gârbea merge direct la țintă, cu precizie de pușcaș marin :), eu ”fur meserie”:) de la domnia sa la fiecare cronică pe care o găsesc sub semnătura sa. Felicitări și pt revistă, o citesc mereu. Cele bune!
RăspundețiȘtergere