Un Twin Peaks ardelean

             Prestigioasa revistă Luceafărul de Dimineață apare de astăzi într-un nou format: 24 de pagini lunar. În acest prim număr de după vacanța de vară,nr. 36, o cronică a mea la Deania Neagră scrisă de Alexandru Petria, cronică pe care o puteți citi accesând Luceafărul on-line ( veți găsi acolo articole remarcabile )                    
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=3740&editie=155   
                 
           fie mai jos:

Un Twin Peaks ardelean

                Rândunelele încetează să mai fie rândunele când este vorba de petrecerea iernii, pătrunzând în locurile lor izolate, acvatice, ele devin scoici, spune un mit chinezesc relatat de Marcel Granet. Circumscrise într-o zonă crepusculară, personajele Deaniei Negre, cea mai recentă carte a lui Alexandru Petria, apărută la editura Herg Benet,2011, trăiesc într-un Twin Peaks ardelean, o așezare în care ființa își pierde speranța de înălțare, de avânt, de zbor, condamnată la o veșnică hibernare prin încapsulare în bobul de chihlimbar ce-i refuză menirea, o întemnițare fără de sfârșit sub presiunea ce încovoaie lăuntrul până la diformitatea în stare embrionară, într-o veșnică iarnă ce începe cu...Prima zăpadă.Oamenii încetează să mai fie OAMENI: nici mântuiți, nici damnați, bântuie acest micropurgatoriu numit Deania Neagră ( cum altfel? ),  în care fiece zi, fiece clipă, fiece preocupare ( iar aceasta nu poate fi decât mizeră, derizorie ) stă sub pecetea celebrului vers: LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH'ENTRATE ...

                     Conștiente de acest mutilant adevăr, personajele participă, se aruncă, de fapt, în vâltoarea unui bal mascat macabru, fiecare jucându-și propriul rol și pretinzând că îl ia în serios printre povești de crăciun,printre oameni „serioși”, garoafe cu viermi, fapte creștinești, în aburi sau chiar în Casablanca.

                     Deania Neagră, încă de la primele cuvinte, curge ca o liturghie neagră a derizoriului, absurdului, macabrului, diformului, lascivului, cântată pe teritoriul rotund a 27 de proze foarte scurte, genul flash. 27 de boabe de mătănii care, sub alergarea fluidă a textului, pulsează în subliminal, hipnotic, o mantra: Deania Neagră, Deania, Neagră, Neagră, Neagră...

                        Teritoriul liliputan al fiecărei povestiri surprinde prin a se descoperi drept o adevărată planetă. O planetă în care temerarul cititor/explorator e nevoit să stea într-un picior, dar totuși, o planetă.  Acest cadru restrâns nu împiedică autorul să traseze, cu sprinteneala unui Ioan Popa-Popas, portrete fără cusur, povești, drame, alpha și omega unei vieți într-o singură pagină, asemeni unui cioplitor în bob de orez.

                       Flash-urile sale dezgolesc până la os toată paleta de scăderi și căderi ale sufletului. Nimic nu este iertat de lumina crudă ce se înșurubează în pulsația vieții și în intimitatea morții. Meșter în pirogravura pe cord deschis, Alexandru Petria nu iartă și nu își iartă nimic. În varianta sa, Cutia Pandorei mai adăpostește doar o mumifiată corcitură de speranță și naivitate. Alexandru Petria jupuiește pentru ca mai apoi să taie în carne vie, însă, deși pare unul din acei terifianți medici medievali care operează în întunericul tainei asupra subiecților ( nefericiți, deși reci ) el exersează în fond katharsis-ul ca formă de exhibiționism. Nu este un inchizitor ci un fachir ce se inspiră mergând pe cărbuni incandescenți și scrie șezând pe un pat de cuie:Scriitorul e în stare să scrie chestii vesele și cu inima flendurită, deși numai vesele nu sunt chestiile despre care scrie Alexandru Petria. Flash-urile sale vor să convingă de faptul că autorul lor le-a văzut pe toate și nu mai crede/așteaptă nimic. Dar nu este și aceasta o mască, printre cele multe ale balului mascat Deania Neagră? Dincolo de mâna fără tremur a chirurgului, dincolo de ochiul de telescop Hubble, de vocile de catran ale cazanului cu smoală în care își înmoaie pana, sub pânza textului mocnesc, ascunse cu pudoare, pâlpâirile diafane ale candorii, mugurii cruzi ai unor tresăriri duioase mai cu seamă în povestiriri precum Nu numai despre Liviu, În aburi, O zi mult prea friguroasă sau Fotografie la mare.

                        Alexandru Petria convertește în favoarea actului literar  defectele profesionale din gazetărie, speculând la maxim faptul divers prin liniile precise și concise ale articolului jurnalistic, cu spiritul de observație mereu alert al gazetarului, la care se adaugă, pe post de sare și piper, umorul negru, suspansul, cinismul, ritmul alert, transformăndu-i pe vecinul Vasile, pe colega Andrada, ori pe nelipsitul de pe la târguri călugăr adunând bani pentru vreo mănăstire, transformându-i pe toți aceștia în personaje, nu de roman, ci de povestire, fie ea foarte scurtă.

                         Cu o nuia de alun, Alexandru Petria decoperă în teritoriul arid al Deaniei Negre izvoare. Izvoare sulfuroase, izvoare mâloase, izvoare amare, izvoare otrăvite. Dar simplul act al aducerii lor la lumină, chemarea lor la un rost și un nume, le vindecă.Cititorul nu mai are a bea cucută ci apă dulce. Căci prin scris se mântuiesc moravurile...