Alexandru Freiberg - Însemnări pentru ziua a șaptea

                                Cronică nouă în numărul pe luna noiembrie al Mesagerului Literar i Artistic de Bistrița - Năsăud, de citit:

                                                                   aici



sau mai jos:

                                                       Țara Surâsului

                    Dacă ar exista o lume a surâsului, aceasta probabil ar fi atât de întinsă cât să încapă între coperțile unei cărți, o lume între alte lumi fascinante, toate parte a unei galaxii aranjate frumos pe un raft și care, alături de alte galaxii, sisteme solare,  ar alcătui unul din cele mai seducătoare universuri (după unii, un univers numit Paradis, o grădină a desfătărilor intelectuale): Biblioteca. Și așa, navigând pe apele întrebărilor, ale viselor, ale orizonturilor vrăjite, ale cerurilor deschise, în ziua a șaptea și doar în ziua a șaptea (cum altfel?), cei aleși să primească darul – un surâs, vor ajunge la destinație.

                       Iar pentru această zi , probabil suspendată în afara timpului rotitor, există adunate cu minuție, cu rigoare, aceste Însemnări pentru ziua a șaptea (Alexandru Freiberg, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012), aforisme,   întrebări în căutarea unor nume proprii, mărturii și mărturisiri care nu îngheață , nu cristalizează definitiv ci dimpotrivă, îndeamnă la veghere. Autorul acestora, Alexandru Freiberg, nu se află la prima coagulare a intonațiilor pe care se poate cerne și discerne firescul și suprafirescul lumii, Însemnările venind la doar un an după Infidelitățile oglinzii de serie (2011, Editura Hasefer, București). Însemnări pentru ziua a șaptea sunt, cu o expresie a lui Alexandru Mircea, un instrumentar hermeneutic al interiorității.

                                      Unele Însemnări, ies din cercul strâmt al aforismelor și îmbracă haina de gală a poemului, ca în Cântecul fetusului fricos: Mamă!...Mamă!...Mamă!...Mamă!.../ Nu mă naște...Nu mă naște.../ E prea târziu, e prea devreme./ Sunt mulți ajunși înaintea mea./ Totul e dat, totul e împărțit./ Nu mi-a mai rămas nimic./ Nu mai e loc. Nu mai e loc./ Sunt prea mulți. Sunt prea mulți sosiți înaintea mea./ Sunt prea mulți sosiți deja./ Mamă!...Mamă!...Mamă!...Mamă!.../ Nu mă naște... Nu mă naște.../ E prea devreme, e prea târziu./ Va fi prea cald, va fi prea rece./ Nu mai e loc... Nu mai e loc.../ Mamă!...Mamă!...Mamă!...Mamă!...

                      Altele se înfățișează sub forma unor fabule miniaturale: Câte un curcan sau un gâscan are șansa să rămână în viață mai mult decât curca sau gâsca lui preferată. Și văzându-se singur, fără ea, în loc să sufere, să se vaite și să-și smulgă penele de tristețe, începe să țipe în toată ograda, de dimineață până seara târziu cât de proastă, cât de vulgară și lipsită de maniere era defuncta în cauză. Sau invers – partea feminină despre masculul defunct. Dar asta se întâmplă mult mai rar în lumea păsărilor de curte.

                      Și desigur, aforismele: Vârfurile foarte ascuțite trebuie ferite de lovituri. Nu rezistă. Sau Atunci când recitești, întotdeauna ai de a face cu altă poveste. Și Abia atunci când începe să plouă înțelegi norii. Până atunci înțelegeai doar rostul soarelui.

                     Alexandru Freiberg pune la dispoziția cititorului  un jurnal de bord, hărți de navigație, o hartă geografică detaliată a Lumii Surâsului pe care se disting continentele, ale căror contururi sunt desenate cu acuratețe, indicații topografice,  insule, arhipelaguri, munții cu vârfurile lor, platouri și văi, fluvii, mări și oceane, cu deslușiri privind fauna, flora, istoria și mitologia acestei lumi fin desenate în peniță, cu avertizări asupra pericolelor dar și asupra misterelor, asupra întâlnirilor cu ființe fabuloase ori a locurilor unde sunt ascunse tainicele comori. Este o încercare de a cartografia lumea*, aici, o lume a surâsului. O Mappa Mundi. De ce a surâsului?  Aforismele, prin natura lor picături concentrate, vitrifiate, dar și gânduri îmbrăcând alte forme, astfel evitându-se efectul de pat al lui Procust, adunate ca întâlniri în extrem de densul volum Însemnări pentru ziua a șaptea sunt o provocare serioasă și ghidușă în același timp, Alexandru Freiberg dovedindu-se aici a fi un homo ludens.  El lansează, filă cu filă, o invitație,  fie la dialog hâtru, fie la o partidă de șah, fie la un joc de-a v-ați ascunselea...intelectual, la polemici, la un joc de puzzle sau ....Este o invitație de a privi lumea altfel, e parcurgerea unui itinerariu inițiatic, sub îndrumarea autorului. Dar, atenție! Orice hartă, arată Oliver Burkeman,reprezintă un mod prin care cineva vă face să priviți lumea în felul său*.

            Este un pericol inexistent aici, deoarece la ieșirea, ghidată, din labirint, cititorul, îmbogățit, își poate redescoperi și redesena lumea, o poate reinvesti pe aceasta  cu  neliniștea jocului, sub constelația unui surâs niciodată efemer. Deoarece , după cum o mărturisește și prefațatorul lor, Radu-ilarion Munteanu, Însemnările pentru ziua a șaptea sunt un manual de surâs la purtător.

                                                                      Andrea Hedeș

                                                                    12.11.2012

              

*Când harta ne privește pe noi, Cătălin Sturza,articol din Revista Cultura, nr.9, 2012   http://revistacultura.ro/nou/2012/09/cand-harta-ne-priveste-pe-noi/

Insemnari pentru ziua a saptea - Alexandru Freiberg