Lucia Verona - Crime la festival

                         Cronică nouă! De citit în numărul pe luna februarie al Revistei Luceafărul de Dimineață

                                                            Efectul fluture

                     

                   "Mișcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosferă se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea." (wikipedia)

                      Poetica teorie a efectului fluture și frumusețea metaforei sale face ca bătaia de aripi a ceea ce Lorenz numea atractor straniu, în cazul volumului de față, un simplu gând ( ei bine, nu chiar atât de simplu, este vorba de gândul de a candida la președinție, președinția...Statelor Unite) va declanșa grave turbulențe și, în cele din urmă, un adevărat taifun... ”Breaking News! Reședința de vară a miliardarului Stanford Anderson, situată pe Coasta de Azur, între Eze și Villefranche-sur-Mer, a fost devastată de un incendiu de mari proporții. Se pare că seceta neobișnuit de severă, ca și mistralul care sufla cu peste 80 km/oră au favorizat extinderea incediului declanșat la ora 21,30 ora locală. În momentul dezastrului, vila luxoasă nu era locuită, proprietarul aflându-se în reședința sa din Park Avenue. Paznicii domeniului au alertat pompierii, care au sosit cu întârziere, fiind suprasolicitați de zeci de incidente de același fel petrecute în noaptea respectivă. Galeria de artă de la parterul vilei a fost complet mistutiă de flăcări, fiind distruse opere de o valoare inestimabilă. Numai valoarea de asigurare a tablourilor depășește 250 de milioane de euro.”                                                         Este vorba de cel mai recent volum al scriitoarei Lucia Verona, Crime la festival, publcat la Editura Tritonic, 2013.

                        Moarte la festival este un policier pentru acei cititori care sunt adevărați gourmet ai genului. Lucia Verona oferă cititorului conaisseur un roman plin de tentații: o cutie elegantă de macarons alcătuită cu gesturi desăvârșite, în care veți găsi rafinament și savoare, versatilitate și formă desăvârșită, arome și culori, eleganță și atitudine, o incursiune în high class-ul Coastei de Azur, un ghid prin labirintul istoriei artei precum și printre misterele creației, în pasteluri delicate dar și în culorile tari ale unui umor bine calibrat, potențat și de fina ironie, de la povestea, altfel terifiantă, a Vega Club, la savuroasele note de subsol ”Cei care nu au citit eseul lui Swift (este vorba despre A modest proposal, n.n.) sunt rugați să-l citească neîntârziat”,  sau ” o orchestră de cameră cânta Strauss (Johann, nu Richard)”la rafinamentul observației psihologice servite în doze mici ”Acasă! Ce cuvânt ciudat. Pentru mine orice cameră de hotel în care stau, orice apartament este ”acasă” la cinci minute după ce-am intrat. Cinci minute, cât să mă conving că nu mă așteaptă vreun musafir nepoftit și că nu mi-a montat cineva microfoane sau camere video”- sau, am putea spune, în mintea băieților buni, de la schițarea succintă dar grăitoare și plină de umor a unor personaje secundare, la replici delicioase ”Asta nu înseamnă că toți vegetarienii sînt ucigași, desigur. Poți mânca o salată și fără gânduri criminale.”, toate într-un accord parfait având ca rezultat  un policier făcut dintr-un aluat fin.

                       Personajele sunt memorabile, vom insista asupra Divei, cu care cititorul a putut deja face cunoștință cu ocazia Crimei de la Jubileu sau a...revelației că Moartea zboară cu low cost și asupra misteriosului Anticar, Jean Pierre Demart.

                       O mirifică tornadă, plină de strălucire, spumoasă precum cea mai scumpă șampanie este savurosul personaj creat de Lucia Verona, Diva detectiv, protagonista seriei sale de romane policier, nimeni alta decât Stella (cum altfel?) Marian-Harrington, Stellissima, celebra soprană a cărei voce impostată și al cărei chiar mai celebru râs melodios: Ahahahaha! au devenit marca acestei memorabile glamorous detectiv, mereu în lumină, debordând de viață, talent, frumusețe și inteligență. Iat-o: ”Zâmbind, Stella Marian-Harrington își făcu intrarea ca și cum holul somptuos al hotelului ar fi fost o scenă. Era urmată de un portar care împingea cu grijă un cărucior încărcat cu cinci sau șase bagaje. Un alt portar căra încă trei valize. Cu o pălărie imposibilă, cu boruri imense, funde și voaluri suprapuse, care-i stătea foarte bine, cu un taior de culoarea ciocolatei, peste care își pusese etola de vizon, cu pantofi cu tocuri foarte înalte și o poșetă mare din piele de crocodil.”

                       ”Perechea” sa este omul din umbră,  Anticarul, unul din băieții buni, ”amănunt” care nu îl face mai puțin tenebros, dimpotrivă. În acest adevărat acvariu, care este pentru high class  Coasta de Azur, în perioada de vârf, Anticarul joacă rolul discretului dar eficientului pește sanitar.

                         Scriitura Luciei Verona are ceva din zborul unui fluture: același sentiment de aparentă lejeritate a zborului, ascunzând exercițiul, de joc elegant, de ludic elevat, aceeași bucurie a zborului-joc mascând sub pudra sidefată a aripilor un acut sentiment al efemerului și tocmai de aceea, bucurându-se și dăruindu-se total frumuseții și lumii scăldate în lumina deplină a unui carpe diem, un joc de cartolete-capturi ale vieții așa cum este ea, așa cum vine ea, cu bune și cu rele, dar, acest scris precum zborul de fluture, la fel ca membrii familiei Papilionoidea, se oprește, se centrează asupra culorii, a parfumului, a excepționalului, marcând astfel, prin zborul tremurat, acele puncte de reper sau de echilibru asupra cărora Lucia Verona dorește să ghideze atenția cititorului.

                       În luna aprilie, cînd cele mai mari vedete ale operei din întreaga lume se adunau la festivalul ”Primăvara operei”, sub soarele Adriaticii, până și moartea capătă glamour. Iar când moartea pare un preț prea mic, atunci... Dar, vorba Divei: ”Ahahahahahaha!”

                                                                               Andrea Hedeș