Poeme

                             Poeme noi. De citit în  Numărul 11 al Revistei Luceafărul de Dimineață  la rubrica ”Avanpremiere editoriale” sau mai jos. A fost o bucurie și o deosebită onoare de a publica aceste poeme în revista mea de suflet, la care scriu cronici literare de aproape 4 ani deja. Mulțumiri domnului Horia Gârbea pentru selecția poemelor. Acestea fac parte din volumul ”Aritmii”, volum care va apărea anul viitor, dacă ne ajută și Cel de Sus.

Poeme

        Andrea Hedeș

Munci și zile (fragmente)

I.
Dacă inima mea ar fi o grădină de vară
sfinţii cheflii ar sta de seara până dimineaţă
în fum de tămâie în faţa unei halbe cu agheazmă
şi târziu după ora închiderii miruiţi bine
s-ar ţine de mâini şi ar cânta
psalmii pe rând şi imnuri de slavă
şi când să plece ar mai cere
să mai guste o dată pentru ultima dată
în noaptea aceea în dimineaţa aceea grijania
dar inima mea vrea să fie
o grădină englezească înainte de ploaie
când fiecare boboc murmură
cântarea cântărilor
cântarea cântărilor.

II.
Am primit nouă sfinţi prin poştă
i-am adus în casă şi pluteau
cu capete visând alăturate
filigran în nouă petale
i-am şters de praf
cu un colţ de batistă
mai cu seamă unuia
i-am şters o lacrimă veche
ce demult nu se mai vedea
fiecare ţinea câte o carte în mână
cu un zâmbet o citea
ne-am rugat împreună
începuse să ningă
noaptea îmi venea
mănuşă de porţelan.

….
VI.
Iubitul meu este ca marea
tăcerile sale se sparg în auz
valuri ce mușcă țărmul
sunt sărutările gurii sale
cum pentru scoică talazul
așa sunt dezmierdările sale
ca marea freamătă iubitul meu
ca marea stârnită
învârtind a joacă o luntre
așa este iubitul meu
între tineri

ca o corabie lovită
geme inima mea

inima sa
cimitir de corăbii.

VII.
Cu cearcăne lungi
înaltă pășind
mângâind un creștet
sărutând un obraz
cum ceața subțire
plânsul ei
ținând în palmă
degete reci
legănând
vorbe nicicând rostite
treaptă cu treaptă
coborând
până la cei dintâi
morți îmbrățișați
paloarea lor acoperind
sfiindu-se
cu cearcăne lungi
înaltă pășind.

VIII.
Așa cum cade un cap obosit de pe umeri
zâmbind valurilor ce-l poartă
ia-mă de păr și târâie-mă în lumile tale
înger de peșteră
rotunde hăuri de tăcere
din priviri îndelung vom vorbi
jilavă mâna ta

va răsfira o șuviță de sânge
și târziu buzele tale
je ne sais pas trahir
și întunericul fecund...

XI.
Plouă tunetele tandre
se rostogolesc în palmele munților
oare mâna ta lunecă
peste translucidele gânduri?

XII.
Țărmuri de prescură
pudori sfârtecate de-un gând
ceafa mea arzând buzele tale
de o mie de ori te-aș ucide
de o mie de ori te-aș iubi

noaptea coboară
cu bucuria
roșului de mușcată.

Lamentații (fragmente)

II.
Stăpânul iluziilor
domnul valurilor amăgitoare
prințul mareelor
flux
și reflux nebuniei
lordul vuietului orbirii
amețeală dulce
chemare a neantului
abandonul ultimului pescăruș
părelnic

Preaînalte, mântuie-mă din brațele sale!

III.
Dansând
cu stăpânul iluziilor
și murmur în auz
singurătate
singurătate
sin-gu-ră-ta-te
și în inimă
suav prelung
plâns de vioară
cerul scânteietor
deșirându-se
infinitul
căzând în sine
picătură
cu picătură
nimicul.

IV.
Când tristețea
te îmbracă-n tristețe
veștminte lungi
veștminte grele
ușor fluturând
și ca un aer de iarnă
bine așezat
în inimă
geruri
și ghețuri
te însingurează

singurătatea

atunci abia lacrima
și numai lacrima

și Dumnezeu.

V.
Cum stai Tu
atât de aproape de dragoste
atât de aproape de dragoste
în lumina Ta
eu
nimic nu mai văd
trag fâșii de carne
străvezie
din mine
și sângele care picură
nu e leac
și Îți spun
nu mă încerca
încearcă-mă cu apă
încearcă-mă cu foc
cu dragoste
nu mă încerca
cum stai Tu
atât de aproape de dragoste
în lumina ei
eu
nimic
nu mai văd
un vârtej mă dansează
împinge în afară
culoarea din sânge
sângele din fusul de carne
și nevăzut
nesimțit
neștiut
răstimpul.