Cronică nouă! De citit în numărul 4 al Revistei Luceafărul de Dimineață sau mai jos:
Poezie pe Bosfor
Andrea Hedeș
„O radiografie sumară în treizeci și opt de clișee a poeziei turce contemporane poate fi o ușă deschisă spre o mare cultură deosebit de atentă la modernitățile timpului și la adaptarea ei la principalele direcții literare actuale, dar care își păstrează un profund caracter național. (...) Antologia de față este o invitație la descoperirea unei foarte mici părți din marea literatură contemporană turcă. Putem spune că este dorința traducătorului de a provoca interesul cititorului de poezie și de a-l determina să reflecteze la impresionanta moștenire culturală a Turciei, moștenire bine ancorată atît în istoria veche, cît și în contemporaneitate.” Sunt gândurile cu care își întâmpină cititorii Niculina Oprea, autoarea antologiei de poezie contemporană turcă apărută la Editura Tracus Arte (București, 2015), sub titlul Înserare pe Bosfor.Niculina Oprea a facilitat apropierea cititorilor români de literatura turcă, traducând volumul Ochii Istanbulului al poetei Ayten Mutlu (Editura Ramuri, Craiova, 2012), volumul Strada care caută marea al poetei Hilal Karahan (Editura Tracus Arte, București, 2014) și volumul de nuvele al prozatorului Mustafa Balel, Inițiatoarea (Editura Tracus Arte, București, 2014). Despre cele două volume apărute la Tracus Arte am și scris, în două cronici de întâmpinare apărute tot aici, în revista Luceafărul de Dimineață.
Antologia de poezie contemporană turcă Înserare pe Bosfordezvăluie un traducător chiar mai apropiat, mai atașat de lumea literară pe care o prezintă cititorilor români decât în cazul celorlalte volume, așa cum reiese din prefața cărții, care este, în fapt, un eseu cu titlul Traducerea ca formă de cunoaștere. Vom insista asupra acestui punct de început al antologiei, prefața, deoarece permite o privire în creuzetul muncii din spatele volumului, asupra cercetării, documentării, procesului de învățare și de cunoaștere ce se constituie în fundația nu doar a acestei cărți, ci a oricărei cărți de poezie, a oricărei antologii și, mai cu seamă, a oricărei munci de traducere. Iată cuvintele autoarei: „Nu ascundem faptul că în ultimii ani am alocat foarte mult timp studiului poeziei turce actuale, traduse mai ales în limba franceză, dar am alocat foarte mult timp și studiului limbii turce, întrucît este o limbă foarte diferită de ceea ce se vorbește în Europa. Fiind o limbă cu o structură aglutinată, la limba literară turcă nu poți avea acces doar stăpînind lexicul și partea gramaticală fără a deține o cunoaștere suficientă a domeniului literar, ba chiar sentimente de trăire, de emoții creatoare în fața textului literar sunt mai mult decât necesare”.
Niculina Oprea atinge și punctele sensibile ale dilemei oricărui traducător: „traduttore, traditore”; afinitatea traducătorului cu textul, un traducător poet percepând mai acut subtilitățile poeziei asupra căreia se apleacă spre tălmăcirea în propria-i limbă; dar și traducerea ca act de creație, de unde necesitatea existenței talentului, pe lângă toate celelalte înzestrări necesare muncii de traducere, textul final „fiind în egală măsură oglinda autorului, cît și a traducătorului”.
O foarte succintă introducere în istoria literaturii turce făcută de autoarea antologiei facilitează înțelegerea elementelor de poezie contemporană turcă, decriptate cât pentru a nu strivi corola de minuni, ci a trezi interesul pentru lectură: „Nu de puține ori, simplitatea structurilor poetice surprinde în comparație cu profunzimile pe care mulți dintre poeți reușesc să le configureze în textele lor poetice”, „(...) poeții turci au o capacitate impresionantă de a esențializa”, „Luînd în calcul dimensiunea existențială, în multe dintre poemele de dragoste ale acestei cărți aflăm un eros sfîșietor, eros pe care am încercat să-l păstrăm cât mai aproape de original”.
Textele pentru antologie au fost primite de la autori. Publicarea în antologie s-a făcut în ordine cronologică (după anul nașterii). În grafia numelor autorilor și a localităților s-a păstrat transcripția originală. Treizeci și opt de poeți au fost selectați pentru această antologie, este vorba de „poeți din generații diferite, ale căror trăsături particulare au marcat propria lor creație literară, dar și pe cea a altor autori”. Autorii selectați sunt, în cea mai mare parte, „membrii ai Uniunii Scriitorilor și ai PEN Club din Turcia, deținători a numeroase premii literare, cu traduceri în mai multe limbi străine, iar o parte din ei se bucură și de o intensă activitate literară internațională. Pe mulți dintre ei i-am publicat cu grupaje în reviste literare românești precum România literară, Luceafărul, Ramuri, Poezia și altele”.
După acest eseu, dar și studiu introductiv, reunite în Prefața antologiei, începe defilarea strălucitoare a poeziei. Petalele trandafirului se deschid încă o dată în poeme, vântul greu de misterul depărtărilor și de taina dorului învolburează cuvinte din nou, albastrul e culoarea cerului, a mării sau a unei inimi smerite de dragoste. În ritmul modern, în cadența liricii contemporane, frământări, speranțe, amăgiri, căutări și vise arată jocul de lumini și umbre dintre etern și efemer. În versurile poeților contemporani turci se dezvăluie, ca într-un palimpsest, parfumul trecutului, liniile esențiale ale înaintașilor, se aude fermă propria voce, rod al unei profunde căutări interioare, se întrezăresc nuanțe ale unui orizont apusean, toate concurând la crearea unei opere lirice distincte, precise, de mare frumusețe și finețe. Aceste poeme reflectă acum, ca întotdeauna, destinul uman, în toate cele 38 de ipostaze surprinse în volumul Înserare pe Bosfor.
Antologia de poezie contemporană turcă Înserare pe Bosfordezvăluie un traducător chiar mai apropiat, mai atașat de lumea literară pe care o prezintă cititorilor români decât în cazul celorlalte volume, așa cum reiese din prefața cărții, care este, în fapt, un eseu cu titlul Traducerea ca formă de cunoaștere. Vom insista asupra acestui punct de început al antologiei, prefața, deoarece permite o privire în creuzetul muncii din spatele volumului, asupra cercetării, documentării, procesului de învățare și de cunoaștere ce se constituie în fundația nu doar a acestei cărți, ci a oricărei cărți de poezie, a oricărei antologii și, mai cu seamă, a oricărei munci de traducere. Iată cuvintele autoarei: „Nu ascundem faptul că în ultimii ani am alocat foarte mult timp studiului poeziei turce actuale, traduse mai ales în limba franceză, dar am alocat foarte mult timp și studiului limbii turce, întrucît este o limbă foarte diferită de ceea ce se vorbește în Europa. Fiind o limbă cu o structură aglutinată, la limba literară turcă nu poți avea acces doar stăpînind lexicul și partea gramaticală fără a deține o cunoaștere suficientă a domeniului literar, ba chiar sentimente de trăire, de emoții creatoare în fața textului literar sunt mai mult decât necesare”.
Niculina Oprea atinge și punctele sensibile ale dilemei oricărui traducător: „traduttore, traditore”; afinitatea traducătorului cu textul, un traducător poet percepând mai acut subtilitățile poeziei asupra căreia se apleacă spre tălmăcirea în propria-i limbă; dar și traducerea ca act de creație, de unde necesitatea existenței talentului, pe lângă toate celelalte înzestrări necesare muncii de traducere, textul final „fiind în egală măsură oglinda autorului, cît și a traducătorului”.
O foarte succintă introducere în istoria literaturii turce făcută de autoarea antologiei facilitează înțelegerea elementelor de poezie contemporană turcă, decriptate cât pentru a nu strivi corola de minuni, ci a trezi interesul pentru lectură: „Nu de puține ori, simplitatea structurilor poetice surprinde în comparație cu profunzimile pe care mulți dintre poeți reușesc să le configureze în textele lor poetice”, „(...) poeții turci au o capacitate impresionantă de a esențializa”, „Luînd în calcul dimensiunea existențială, în multe dintre poemele de dragoste ale acestei cărți aflăm un eros sfîșietor, eros pe care am încercat să-l păstrăm cât mai aproape de original”.
Textele pentru antologie au fost primite de la autori. Publicarea în antologie s-a făcut în ordine cronologică (după anul nașterii). În grafia numelor autorilor și a localităților s-a păstrat transcripția originală. Treizeci și opt de poeți au fost selectați pentru această antologie, este vorba de „poeți din generații diferite, ale căror trăsături particulare au marcat propria lor creație literară, dar și pe cea a altor autori”. Autorii selectați sunt, în cea mai mare parte, „membrii ai Uniunii Scriitorilor și ai PEN Club din Turcia, deținători a numeroase premii literare, cu traduceri în mai multe limbi străine, iar o parte din ei se bucură și de o intensă activitate literară internațională. Pe mulți dintre ei i-am publicat cu grupaje în reviste literare românești precum România literară, Luceafărul, Ramuri, Poezia și altele”.
După acest eseu, dar și studiu introductiv, reunite în Prefața antologiei, începe defilarea strălucitoare a poeziei. Petalele trandafirului se deschid încă o dată în poeme, vântul greu de misterul depărtărilor și de taina dorului învolburează cuvinte din nou, albastrul e culoarea cerului, a mării sau a unei inimi smerite de dragoste. În ritmul modern, în cadența liricii contemporane, frământări, speranțe, amăgiri, căutări și vise arată jocul de lumini și umbre dintre etern și efemer. În versurile poeților contemporani turci se dezvăluie, ca într-un palimpsest, parfumul trecutului, liniile esențiale ale înaintașilor, se aude fermă propria voce, rod al unei profunde căutări interioare, se întrezăresc nuanțe ale unui orizont apusean, toate concurând la crearea unei opere lirice distincte, precise, de mare frumusețe și finețe. Aceste poeme reflectă acum, ca întotdeauna, destinul uman, în toate cele 38 de ipostaze surprinse în volumul Înserare pe Bosfor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu