Cronică nouă! De citit în Revista Luceafărul de Dimineață sau mai jos:
La marginea mării
Andrea Hedeș
Deschizând cartea îmbrăcată în „mare și nisip" (Sea and Sand, James Abbot McNeil Whistler), deschizi o cutie muzicală ce începe îndată să răspândească în jur valuri opalescente și delicate de amintiri, armonii strălucitoare și limpezi dintr-„o vară ce nu mai apune"... romanul polifonic al lui Radu Sergiu Ruba prin care acesta propune o perspectivă asupra vieții înțelese nu prin medierea ochiului fizic, ci prin exercițiul alchimic al decriptării unei materii mai sensibile și mai subtile decât lumina: amintirea. Exercițiul cu acest diafan material, prin activarea ochiului interior care, prin simpla privire, readuce la viață oameni și lucruri ce demult s-au topit, recuperează culori și sentimente, parfumuri și gânduri. Stăpân peste un univers ieșit de sub puterea clepsidrei, în care, prin simpla voință, memoria, amintirea, intenția pot jongla cu timpul istoric, cu timpul sacru sau profan precum un bibliotecar cu fișele îngălbenite ale cărților, aranjând totul după reguli de el intuite, cu o siguranță de prestidigitator.
Susținută de văluri de lumină, O vară ce nu mai apune este deopotrivă carte a „amintirilor din copilărie", confesiune auriculară, frescă socială și istorică, roman autobiografic, istorie de familie, jurnal, carte a realismului magic cu inserțiile sidefii ale basmului, etnologicului sau eseului. Este un „Han al Ancuței" în care sunt chemate să-și depene povestea personaje reale și magice, peisaje și amintiri, toate cu drept deplin la existență în acest cântec al memoriei. Radu Sergiu Ruba cheamă de departe frânturi de suflet, vocea fiecăreia aducându-și contribuția la desenarea acestei ample fresce polifonice.
Impresionanta panoramă a romanului este aidoma unui țărm întins pe care autor și cititor se plimbă în tăcere privind nesfârșitul zbucium al valurilor vieții profilat pe orizontul implacabil al istoriei.
Aur și azur, prinse în vârf de gene sau în vârf de peniță, sunt simboluri ale Luminii, Steaua Polară a romanului. Și sub înrâurirea și călăuzirea ei se nasc, rând pe rând, lumile dintr-o vară ce nu mai apune.
Romanul copilăriei îmbrăcat în irizări nostalgice se conturează însă prin prisma evenimentului cu rol de nod gordian ce a marcat și definit o întreagă existență. De aceea amintirea evocatoare se unduiește altfel, de aceea foșnetul ei trezește alte melancolii.
O vară ce nu mai apune este și o carte a prieteniei, chipul fiecărui prieten, de la cel de pe ulița copilăriei la cel din orașul luminilor și până la copilul aflat „în vara lui 65 la Eforie Sud", este redat cu aceeași intensitate, căldură și atenție plină de generozitate. Chipurile se țes din raze de suflet, ele nu sunt chemate în paginile cărții ca personaje golem, decupate și lipite în pagină anume pentru a împlini un gol, pentru un simplu rol tehnic, de construcție a cărții. Ele sunt vii, sunt calde, mustesc de viață, de bucurie, de tristețe, de frumusețe, de vină... jumătate reale, jumătate imaginare, trecând din amintire în pagină și din pagină în viață pentru a se întoarce, când nu te aștepți, în poveste.
Aceste personaje ilustrează cuvintele cronicarului, sugerate prin minuțioasa punere în scenă a decorului unor veacuri încărcate de istorie: „iară nu sunt vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi". O saga se coagulează sub imperiul acestui fatum, într-o impresionantă istorie de familie, ca un contrapunct la curgerea marii istorii. Firul poveștii se deapănă de-a lungul mai multor generații, cu bune și rele, căderi și măriri. Fără a lăsa impresia că face un efort, Radu Sergiu Ruba este și în această poveste, ca în toate poveștile care se întrețes organic în albia romanului, echidistant, imparțial și corect precum realizatorul unui documentar care urmează cu scrupulozitate toate normele deontologice. Amintirea, melancolia, nostalgia, dragostea nu sunt lentile care alterează adevărul, ci au efectul unei lupe care nu lasă nimic neclar sau ascuns.
O voce fascinantă, delicat senzuală în roman este aceea a basmului, a magicului. O vară ce nu mai apune este și o Enciclopedie a Zânelor. Acestea sunt fie mame, bunici sau iubite, fie iele, știme, siluete de fum sau fecioare de lumină. Autorul realizează cu virtuozitate și fidele radiografii, el scanează acut psihicul și sufletul feminin. De altfel, credem că unele dintre cele mai frumoase pagini închinate femeii sunt cele scrise de Radu Sergiu Ruba în această carte: „Nici o caznă, nici o poticnire, ființa ei doar unduire și adiere. (...) Sufletește, frumoasele se mișcă liber, iar această libertate le înrourează și cu inteligență. E istețimea fermecătoare a gesturilor mărunte, nu a mizelor capitale.(...) Dar splendoarea feminității e vie, se preschimbă ocult în vibrații ce ajung până la mine, mă ating, epiderma mea le dă rezonanță. În cuvintele a treizeci de secunde, multe sau puține, detectez fără greș, comoara. Iar pentru mine, foarte probabil cel mai limpede indiciu, asemenea flăcărilor de pe tezaur, crește din senzația de independență, de neatârnare față de ceva din afara ei pe care fata o duce cu sine. Aici însă, în lumea mea, totul e logos, revărsare în logos și în biomagnetism. Dar frumusețea feminină e o energie discretă a constelației, o putere adîncă și, de multe ori, independentă de purtătoarele sale".
Lumea subtilă, eterică a îngerilor, calea ca un tăiș de sabie spre dincolo, meditațiile asupra realității și irealității, oamenii arbori și esența umană dezbrăcată de perisabil în drumul ei spre desăvârșire − chipul icoană − sunt o altă cale de meditație asupra lumii propusă în această carte.
Recentul roman al lui Radu Sergiu Ruba este o sofisticată cutie muzicală, lucrată din materialul fin al cuvântului, emoția vie fiind cea care pune motorul sub tensiune, pe cilindrii memoriei derulându-se cântul de Șeherezadă al unei veri ce nu mai apune, despre ”lumină cu prezența, absența și reîncarnarea ei”...
Comentarii
Trimiteți un comentariu