Cronică nouă! De citit în Revista Luceafărul de Dimineață sau mai jos:
Floarea și Tigrul
A deschide o antologie
de autor înseamnă a păși, ca odinioară,
în „camera dinainte” a casei întemeiate
după ritmuri și reguli rămase acum, în muzee sau amintiri, a intra într- un
spațiu festiv prin excelență, consacrat sărbătorii, bucuriei și împlinirii dar
și ospitalității, un spațiu în care se arată lumii truda și migala de peste ani
acum, la loc de cinste, etalate pe foile curate ale cărții. Simona-Grazia Dima
excelează prin atenția și prețuirea cu care își lucrează volumele. O împletire
de grijă maternă, rigoare de funcționar chezaro crăiesc și dăruire de călugăr
benedictin, însoțită, vorba poetei, de „cuvioasă
eficiență” și de conștiința unui scriptor
care veghează la oglindirea perfectei armonii în munca sa migăloasă,
știind, nu-i așa, că imperfecțiunea se ascunde în detalii. Cu atât mai mult va
cultiva Simona-Grazia Dima această delicată dar severă atenție în cazul unei
antologii, căutând cariul din „trunchiul cuvântului” înainte de aducerea pe
lume a cărții, această efemeră formă de eternitate, iar ”Călătoria în petalele
trandafirului” confirmă acest lucru.
„Călătoria în petalele
trandafirului” este antologia de autor a
Simonei-Grazia Dima apărută la Editura Tipo Moldova din Iași în „Colecția Opera
Omnia. Poezie contemporană”
Cuprinzând
selecţiuni din cele 11 volume de poezie publicate până în prezent de autoare,
cartea beneficiază, în introducere, de o notă biobibliografică, de un text
semnat de Ştefan Ion Ghilimescu, precum şi de un eseu al autoarei, iar în final
de un aparat critic, în care se regăsesc nume ca Marcel-Corniş-Pop, Mircea
Mihăieş, Ştefan Borbély, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu, Adrian Popescu,
Bogdan-Alexandru Stănescu, Radu Voinescu, Horia Gârbea.
. Volumul este deschis de
către poetă prin „Cuvânt înainte: o confesiune”. ”Această introducere are doar
rolul de a creiona dispoziția în care am început să scriu”. „Din acel moment am
avut senzația aflării filonului meu poetic, a unei inspirații poetice durabile
(...)” mărturisește poeta în acest cuvânt înainte revelator.
Opera poetică a
Simonei-Grazia Dima este, în peisajul poetic asemnea unui copac din câmpie, ca să folosim un titlu binecunoscut. Are acea
singularitate, acel curaj de a fi diferit, de a face notă, nu discordantă ci
particualră, fără a căuta această singularizare ci urmând cu fidelitate
îndemnul nosce te ipsum și crezând cu
tărie că aceasta este singura cale pentru aflarea, cultivarea și exprimarea
propriei voci în poezie.
Iar această voce ne
poartă acum, odată cu această antologie, într-o rafinată călătorie în petalele
trandafirului, al cărui nume, poeta nu ni-l dezvăluie, pentru a nu strivi
corola. Este interesantă și deschide multiple posibilități de intrepretare,
această privire retrospectivă asupra propriei opere poetice, asupra sinelui
poetic, sub îndrumarea grea de simboluri a titlului. Sub îndrumarea poeziei,
călătoria nu mai este una spinoasă ci o lunecare lină printre poemele parfumate
de înțelesuri ale volumului. „Ce dar! Un
trandafir/ îi fremăta în brațe./ Când inima-i bătu,/ pulsul îmi răsturnă
aproape marea. Un cal alb, înspumat,/ cu ochi de safir ațintiți spre mine/ iute
mă luă în spate și-mi arătă/ seminții/ freamătul pliat în pământuri,/ de la
facerea lumii. /(...)/ Frunză pe apa emoției, priveam/ continente de neamuri,
ce parcă/ mi se dăruiau, cu hieroglifa lor cu tot./ (...)/ Brusc, m-am simțit
lângă inimă iar,/ o auzeam cum bate, și-atunci am știut:/ călătoria mea fusese
doar pauza/ dintre două bătăi, un simplu suflu/ din marele dar. Nu se sfârșise.
În brațele ei,/ trandairul înflorea senin, râdea,/ se deschidea mai departe din
mare.”
Simona-Grazia Dima
construiește o mitologie proprie, iar aceasta nu se limitează doar la cea
manifest asumată și despre care poeta vorbește în confesiunea care deschide
volumul „( ...) am plăsmuit mitologia
ființelor mici, pe care simt nevoia să le definesc în continuare, spre a le
feri de vulgarizarea căreia îi pot cădea (i-au și căzut uneori) pradă. Căci
ființele mici (...) figurează stratul etern creator, temelia inerentă
manifestării, existenței generice, (...)”. Întâlnim în „Călătoria în
petalele trandafirului” mitologia ființelor mici, dar și o mitologie a
deșertului, o mitologie a lumii și a arborelui lumii, a timpului, a istoriei, mitologie cu Abstrus și Etrusc sau noaptea
romană, Muntele, Pasărea sau Eroul dar, mai presus de toate, întâlnim o
mitologie solară, delicat transfigurate de mistică, o luxuriantă tapiserie
trudită cu migală, în fir de aur și purpură, de o frumusețe luminoasă, clară,
dar neepatantă, sub care abia bănuim firele, asemenea unui sistem radicular vast,
de profunzimi nebănuite, alcătuind, în dansul său, o altă poveste de lumini și
umbre.
Aidoma adevăraților creatori, poeta vede enorm și simte monstruos. Fie că
privirea fuge pe firul timpului, al istoriei, al mitului, fie că alunecă în
cotidianul, de multe ori dezarmant,aceasta nu ocolește asperitățile și stridențele, ele nu sunt
trecute cu vederea, nu sunt cosmetizate. Cu toate acestea, ele nu ating
încrederea, optimismul, speranța ce emană din poezie. Lirica Simonei-Grazia Dima
este topită în chihlimbar. O întreagă mitologie solară se deschide în poemele
sale. Călătoria omului, a umanității, pare să ne spună poeta, începe în
abisurile înghețate ale oceanului spre a nu conteni urcușul până în vărful cel
mai înalt, cel mai aproape de soare, spre a se scălda în lumina lui. Călătoria
în petalele trandafirului este această călătorie lăuntrică, transfigurată în
poezie, acest cântec al speranței triumfătoare, al credinței de neclintitit că totul
este așa cum trebuie să fie și că, la capătul călătoriei, cu adevărat, totul va
fi bine. Poate de aceea totul este aureolat în poezia sa. Lucrurile, mărunte
sau magnifice, adăpostite în „golful de
lumină” al poeziei, au propria
lumină interioară iar pe de-asupra se îmbracă în scânteieri aurii. Ca pentru un
banchet divin, poemele și lumile ce trăiesc în ele sunt blânde alcătuiri de
faguri, bijuterii delicate din sclipiri de miere. Împletirea aceasta între dantela de aur și
realitatea feroce dau echilibru și viață volumului, învățându-ne că „floarea și tigrul sunt totuna”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu