Noul val.Chimic. Sau exercițiul ancorării într-o lume minunată în care veți găsi un lirism al alienării, segregării, claustrării într-un regim al unei mutilante însingurări. Nu e nicidecum promisiunea unei plimbări într-o grădină de trandafiri. E o grădină a deliciilor postatomice, așa cum ar fi pictat-o Hieronymus Bosch, dacă ar fi putut arunca o privire în minunata lume nouă.
Nu îmi place să vorbesc despre mine,/ nu mă iubesc și totuși, întregul volum nu face decât să-și denunțe creatorul. Un volum cu care se recomandă a se lua contact așa cum se abordează pentru întâia dată un parfum, un parfum unisex în acest caz, corespunzător jocului de substituire a genurilor masculin/feminin, a suprapunerii lor, pentru că, în regimul acestui volum ele nu mai contează. Nota de vârf a acestor poeme este una acută, o explozie frontală a unei lumi agresive, stridente, sufocate de mașinării,de hiperalienare,de hiperrobotizare, o lume cu multe obiecte metalice, orbitoare în care se inițiază un proces de tranziție/ având drept bază corpul uman, un corp cu țeasta nichelată, ochii bionici într-un refugiu,/ o plăcere chimică,/ un pâlc de copăcei nucleari , un tablou de familie al frumoasei mașinării în care visez / sunetul mărunt de roboțel industrial ce arde puncte. Acestei note de vârf, proeminente și durabile, îi urmează nota mediană a volumului, o claustare în alb auster, alb ce se întinde, cu mici excepții cromatice ( și culori saturate/ (mov, verde, oranj) sau linia roșie) pe întreg parcursul volumului aflat sub tuburi late de neon, sub imperiul unui zgomot alb, o peliculă albă, sterilă, salubră, cu rol securizant, de interfață între miezul pulsatil, intim al volumului și notele inițiale ce răbufnesc înspre cititor neașteptate și penetrante dar figurând o lume, totuși, monotonă, o lume abreviată și care disimulează sub pojghița meticulos construită a spațiului pragmatic ce nivelează comod om și mașină, zvârcolirile adânci ale emoției, un giulgiu ce maschează cu intransigență programatică mișcările tectonice ale emoțiilor insinuate la mare adâncime. În acest sens, ce nume mai potrivit acestei experiențe poetice unisex decât...white emo, căci emo-emotovitate este un trend care adesea promovează hipersensibilitatea, trendul emo fiind asociat cu un stereotip ce constă în a fi emoțional, sensibil, timid, introvertit, anxios (Wikipedia), ori avem aici, în tensiune, caligrafierea unui întreg alfabet al emoției și neadecvarea la o normă aberantă și castratoare: nevoia de a ști că în întuneric/ ar trebui să pornească un motor/ și niciodată o inimă arta de a reuși să ne facem dispăruți cu succes, o trăire la cote dureroase a lumii, hiperemotivitate legănată în versuri mai multe jucării emoționale legănându-se/deasupra unui pătuț care scârțâie/ adormitor. Poezia unei duble inadecvări: față de exterior nu mă simt bine aici, muntele e prea aproape de mare/ câmpia e prea întinsă și față de sine contacte stricate,/ blocaje. O hodorogeală a inimii.// din resturi/ nici o transfigurare:/ găsesc o gazdă folosită îndelung în care/ mi-e și silă să intru. O formă de autism e în puterea mea să nu mai fac nimic/ e în puterea mea să nu mișc lucrurile – autismul ca formă extremă de autoprotecție, ca formă de moarte, până la urmă, teama de sentimente ducând la imposibilitatea asumării acestora cu întreaga intensitate a gamei, de la dulce la dureros îmi imaginez/ că nu numai eu visez/ la un adăpost fără memorie/ unde muzica/ să nu mai fie silită să facă nimic, teama de sentimente și teama de Ei, cei care au promis că ne fac animalele cele mai frumoase ori rezultatul a fost un golem postindustrial, post-societate de consum nici gât nici membre nimic/ o inimă artificială/ mă va iubi la nesfârșit o ființă pentru care nu există nici un centru/ doar juxtapuneri ale resturilor tale.
În observarea expansiunii acestor sonorități s-au folosit comprese sterile îmbibate, cum altfel, în soluții chimice care au sterilizat lirica, lăsând-o, în mare parte, fără cusurul figurilor de stil, în perfect acord cu desfășurarea de voită aparență liniară, monocromă, a poemelor.
Tandemul ce alcătuiește volumul, este unul viabil dar inegal. Dacă Zilele cu femeia chimică au un ton percutant, respirând viziune și proiect, în proximitatea experimentului, Umilirea animalelor nu se livrează ca un complement simetric , nu se contaminează cu vigoarea și vibrațiile forte ale părții dintâi. Un ton atent, gândit și căutat, sunt tocmai cauzele ce duc la ritmul ezitant, la planurile lunecânde sau la disonanțele celei de-a doua părți.
Umilirea animalelor reprezintă debutul în volum al poetei Val Chimic, pseudonimul Valentinei Chiriță, n.1983, cu o postfață de Bogdan Perdivară și recomandat de Observatorul Cultural. Este un volum în care pulsează o viziune elocventă, coerentă, un prim pas în descoperirea, de către Val Chimic, a propriei Terra Incognita.
Volumul a apărut la tânăra editură Casa de Pariuri Literare, o editură care a avut curajul, în plină criză, să facă pariu cu literatura și, mai mult, cu poezia. Într-o lume a Goliat-ilor, până acum, acest pariu s-a dovedit a fi unul câștigător.
Cronica a apărut în numărul de astăzi al Luceafărului de Dimineață, număr dedicat zilei de 8 Martie și pe care vă invit să îl citiți on-line aici :
Comentarii
Trimiteți un comentariu