O cronică la volumul lui Dragoș Sebastian Merișcă se poate citi în numărul pe februarie al Mesagerului Literar și Artistic de BN ori mai jos. Coperta scanată nu am reușit să o găsesc, voi reveni cu ea.
http://www.mesagerul.ro/ipaper/2012/02/27/mesagerul-literar-si-artistic-februarie2012
I see you
La editura PIM, Iași, 2010, a apărut volumul Poveștile mele de pe vremea când nu știam să scriu ( Ochiul Visului ) – idei, povești, întâmplări, dialoguri. Dragoș Merișca, autorul volumului, s-a născut în 2003. El este considerat cel mai tânăr autor de volum din lume, performanța sa fiind una de Guiness Book. Aceste idei, întâmplări, dialoguri au fost adunate, mai bine zis, înregistrate, de către tatăl lui Dragoș, în perioada 2004-2010, adică în perioada când autorul lor avea între 1 și 6 ani, astfel că există și un CD, atașat cărții, care cuprinde întreaga Odisee, de la primul la ultimul text,în total 80 de texte, a acestei frumoase și, pentru cei mari, incredibile aventuri întinse pe durata a 6 ani din viața lui Dragoș. Debutul literar al lui Dragoș Merișca a avut loc în Revista electronică internațională Omnigraphies, Paris, la vârsta de 4 ani. Dragoș-Sebastian Merișca are și un blog, bun înțeles, unul pe care spune povești. Poveștile mele de pe vremea când nu știam să scriu ( Ochiul Visului ) a fost lansat în vara anului 2010 la cafeneaua de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, fiind alături de Dragoș, familia, cititori și Liviu Antonesei, Bogdan Neculau și Nicoleta Dabija care au încercat să dezlege misterul unui astfel de talent, cum aflăm dintr-un articol semnat de Elena Raicu.
Se spune că a face parte din viața cuiva este un privilegiu. La fel este și lecturarea acestei cărți, căci cum altfel am putea numi șansa de a reintra în lumea întrebărilor șăgalnice, a culorilor fără nume,a celor dintâi bucurii și dureri, a prospețimii și candorii, a copilăriei de mult lăsate în urmă. Evoluția de la copilaș la băiețel, cartografierea lumii,a lumilor, în fapt, a universului, prea mic pentru un copil atât de mare, este aici, nu riguros, ci delicat revelată. Lungul marș al dificilei deveniri a puiului de om, înfrângerile, bătăliile câștigate sunt toate consemnate, înregistrate cum am mai spus, cu conștiinciozitate de scrib de către tată, Lucian Merișcă, conștient de onoarea și privilegiul de a-și însoți Micul Prinț în campaniile de cucerire lumii care se repetă, de fiecare dată la fel, de fiecare dată diferit, în devenirea fiecărui viitor OM.
Dincolo de povestirile reflectând preocupările specifice vârstei ( locomotive, trenuri, monștrii ) ori cele descriind lumi paralele și nave interstelare și care reflectă influența firească a ... mediului înconjurător, tatăl lui Dragoș, fiind Lucian Merișca renumitul scriitor de literatură SF, dincolo de acestea deci, există povestirile în care se creionează cu precizie conturul unui spirit înzestrat cu har, cu lumină, cu frumusețea gingașă a mugurilor începutului, redeșteptând în cititor seninătatea, surâsul de mult uitat al candorii, al mirării, al primei vârste dar mai ales o înțelepciuneși profunzime mult dincolo de granițele celor 6 ani ai lui Dragoș Merișca: Suntem niște jucării închise într-o cutie de un copil care ne-a uitat acolo ( Noi suntem jucării într-o cutie, 4 ani și 5 luni ); Cititul spune lucruri neștiute. Nu știu la ce folosește o carte, dar știu că cititul e ca atunci când deschizi o ușă și nu știi ce te așteaptă. Dar poate e un vis. Sau poate înveți lucruri pe care nu le-ai știut, sau le-ai uitat demult. ( Cartea care începe ca un vis, 6 ani și 9 luni .
Întrebându-l pe autorul autorului… am aflat că tatăl nu crede în excepționalitatea fiului, o genialitate ingenuă… – care va fi erodată (sau nu !) de timpul care îl preocupă atât de mult… ci crede în genialitatea copiilor, în ideea că și copiii (sau mai ales ei !) au ceva (interesant și util) de comunicat. Nu numai pentru moralizarea celor de seama lor, ci chiar (sau cu atât mai mult !) și a “oamenilor mari”…", citim într-un interviu realizat de Elena Raicu.
Cartea „Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu (Ochiul Visului)” este pentru Dragoş Merişca un experiment, o sumă de jocuri ale copilăriei, pe care tatăl lui (cunoscut scriitor de literatură SF şi redactor cultural la Radio Iaşi) a avut inspiraţia să le înregistreze şi apoi, în urma unei decizii comune, să le transcrie pentru a compune un volum. Dar nu este şi o datorie de a continua în direcţia aceasta. Întrebat, Dragoş răspunde că nu ştie dacă va exista o a doua carte, căci el nu-şi propune aşa ceva, un joc programat n-ar mai fi un joc poate, iar el ţine să continue să se joace, să-şi continue cu înţelepciune copilăria. Scrie Nicoleta Dabija, pe blog-ul său.
De altfel, pe blog-ul lui Dragoș există un sondaj de opinie: Credeți că mai sunt copii ca el? Da, Nu, Poate... Una din cele mai frumoase declarații de dragoste din cinematografie este cea din filmul Avatar: I SEE YOU – TE VĂD iar acest te văd însemană te văd, te aud, te simt, te înțeleg, te accept cu adevărat și cu totul, așa cum ești. Nu aceasta este dragostea? Dragoș Merișcă este un copil al cărui părinți ÎL VĂD, iar una dinre dovezi este acest volum. Câte volume am putea citi, câte picturi am putea admira, ce bucăți muzicale am putea asculta,ce construcții din da, cărămizi Lego, ne-ar putea uimi,egalând în ingeniozitate complexele antice, toate înfăptuite de copii excepționali și dăruiți, așa cum este Dragoș, dacă nu am uita, ca părinți, să îi vedem cu adevărat, căci doar privindu-i cu ochiul visului am vedea harul lăsat în fiecare din ei.
...noi avem trei ochi, pentru că mai este și un ochi dinăuntru, din creier. Cu ochiu dinăuntru vezi lumea imaginației, da, și lumea visului și putem scrie o poveste despre asta! Și dacă închidem cei doi ochi pe care îi șii tu, chiar putem vedea cu al treilea, lumea...
Am închis ochii acum. Și am văzut lumea! Cu cel de-al treilea ochi, din minte. Cu ochiul visului. ( Ochiul visului, 3 ani și 11 luni ).
Andrea Hedeș
http://www.mesagerul.ro/ipaper/2012/02/27/mesagerul-literar-si-artistic-februarie2012
I see you
La editura PIM, Iași, 2010, a apărut volumul Poveștile mele de pe vremea când nu știam să scriu ( Ochiul Visului ) – idei, povești, întâmplări, dialoguri. Dragoș Merișca, autorul volumului, s-a născut în 2003. El este considerat cel mai tânăr autor de volum din lume, performanța sa fiind una de Guiness Book. Aceste idei, întâmplări, dialoguri au fost adunate, mai bine zis, înregistrate, de către tatăl lui Dragoș, în perioada 2004-2010, adică în perioada când autorul lor avea între 1 și 6 ani, astfel că există și un CD, atașat cărții, care cuprinde întreaga Odisee, de la primul la ultimul text,în total 80 de texte, a acestei frumoase și, pentru cei mari, incredibile aventuri întinse pe durata a 6 ani din viața lui Dragoș. Debutul literar al lui Dragoș Merișca a avut loc în Revista electronică internațională Omnigraphies, Paris, la vârsta de 4 ani. Dragoș-Sebastian Merișca are și un blog, bun înțeles, unul pe care spune povești. Poveștile mele de pe vremea când nu știam să scriu ( Ochiul Visului ) a fost lansat în vara anului 2010 la cafeneaua de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, fiind alături de Dragoș, familia, cititori și Liviu Antonesei, Bogdan Neculau și Nicoleta Dabija care au încercat să dezlege misterul unui astfel de talent, cum aflăm dintr-un articol semnat de Elena Raicu.
Se spune că a face parte din viața cuiva este un privilegiu. La fel este și lecturarea acestei cărți, căci cum altfel am putea numi șansa de a reintra în lumea întrebărilor șăgalnice, a culorilor fără nume,a celor dintâi bucurii și dureri, a prospețimii și candorii, a copilăriei de mult lăsate în urmă. Evoluția de la copilaș la băiețel, cartografierea lumii,a lumilor, în fapt, a universului, prea mic pentru un copil atât de mare, este aici, nu riguros, ci delicat revelată. Lungul marș al dificilei deveniri a puiului de om, înfrângerile, bătăliile câștigate sunt toate consemnate, înregistrate cum am mai spus, cu conștiinciozitate de scrib de către tată, Lucian Merișcă, conștient de onoarea și privilegiul de a-și însoți Micul Prinț în campaniile de cucerire lumii care se repetă, de fiecare dată la fel, de fiecare dată diferit, în devenirea fiecărui viitor OM.
Dincolo de povestirile reflectând preocupările specifice vârstei ( locomotive, trenuri, monștrii ) ori cele descriind lumi paralele și nave interstelare și care reflectă influența firească a ... mediului înconjurător, tatăl lui Dragoș, fiind Lucian Merișca renumitul scriitor de literatură SF, dincolo de acestea deci, există povestirile în care se creionează cu precizie conturul unui spirit înzestrat cu har, cu lumină, cu frumusețea gingașă a mugurilor începutului, redeșteptând în cititor seninătatea, surâsul de mult uitat al candorii, al mirării, al primei vârste dar mai ales o înțelepciuneși profunzime mult dincolo de granițele celor 6 ani ai lui Dragoș Merișca: Suntem niște jucării închise într-o cutie de un copil care ne-a uitat acolo ( Noi suntem jucării într-o cutie, 4 ani și 5 luni ); Cititul spune lucruri neștiute. Nu știu la ce folosește o carte, dar știu că cititul e ca atunci când deschizi o ușă și nu știi ce te așteaptă. Dar poate e un vis. Sau poate înveți lucruri pe care nu le-ai știut, sau le-ai uitat demult. ( Cartea care începe ca un vis, 6 ani și 9 luni .
Întrebându-l pe autorul autorului… am aflat că tatăl nu crede în excepționalitatea fiului, o genialitate ingenuă… – care va fi erodată (sau nu !) de timpul care îl preocupă atât de mult… ci crede în genialitatea copiilor, în ideea că și copiii (sau mai ales ei !) au ceva (interesant și util) de comunicat. Nu numai pentru moralizarea celor de seama lor, ci chiar (sau cu atât mai mult !) și a “oamenilor mari”…", citim într-un interviu realizat de Elena Raicu.
Cartea „Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu (Ochiul Visului)” este pentru Dragoş Merişca un experiment, o sumă de jocuri ale copilăriei, pe care tatăl lui (cunoscut scriitor de literatură SF şi redactor cultural la Radio Iaşi) a avut inspiraţia să le înregistreze şi apoi, în urma unei decizii comune, să le transcrie pentru a compune un volum. Dar nu este şi o datorie de a continua în direcţia aceasta. Întrebat, Dragoş răspunde că nu ştie dacă va exista o a doua carte, căci el nu-şi propune aşa ceva, un joc programat n-ar mai fi un joc poate, iar el ţine să continue să se joace, să-şi continue cu înţelepciune copilăria. Scrie Nicoleta Dabija, pe blog-ul său.
De altfel, pe blog-ul lui Dragoș există un sondaj de opinie: Credeți că mai sunt copii ca el? Da, Nu, Poate... Una din cele mai frumoase declarații de dragoste din cinematografie este cea din filmul Avatar: I SEE YOU – TE VĂD iar acest te văd însemană te văd, te aud, te simt, te înțeleg, te accept cu adevărat și cu totul, așa cum ești. Nu aceasta este dragostea? Dragoș Merișcă este un copil al cărui părinți ÎL VĂD, iar una dinre dovezi este acest volum. Câte volume am putea citi, câte picturi am putea admira, ce bucăți muzicale am putea asculta,ce construcții din da, cărămizi Lego, ne-ar putea uimi,egalând în ingeniozitate complexele antice, toate înfăptuite de copii excepționali și dăruiți, așa cum este Dragoș, dacă nu am uita, ca părinți, să îi vedem cu adevărat, căci doar privindu-i cu ochiul visului am vedea harul lăsat în fiecare din ei.
...noi avem trei ochi, pentru că mai este și un ochi dinăuntru, din creier. Cu ochiu dinăuntru vezi lumea imaginației, da, și lumea visului și putem scrie o poveste despre asta! Și dacă închidem cei doi ochi pe care îi șii tu, chiar putem vedea cu al treilea, lumea...
Am închis ochii acum. Și am văzut lumea! Cu cel de-al treilea ochi, din minte. Cu ochiul visului. ( Ochiul visului, 3 ani și 11 luni ).
Andrea Hedeș
Comentarii
Trimiteți un comentariu