Elena M. Cîmpan s-a născut la 28 august 1967, în localitatea Lucăceşti-Drăgoieşti, Suceava. Trăieşte la Bistriţa. A absolvit Facultatea de Litere, secţia română-germană, la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi. Este profesoară la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Între anii 1998-2001 a fost inspectoare de specialitate limba şi literatura română la I.S.J. B-N. Este preşedinta Societăţii literare ”Conexiuni”, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi a Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. Este publicist comentator la cotidianul Mesagerul de B-N. Face parte din colectivele de redacţie ale revistelor: ”Mesagerul Literar şi Artistic” şi ”Conexiuni”. Din 2012, este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu. A publicat numeroase volume în domeniul liric, al prozei scurte, publicistică, traduceri în şi din limba germană, a coordonat dar a şi fost prezentă în antologii şi a fost onorată cu numeroase premii.
”Apariţia unei antologii se constituie într-un eveniment aparte, ca o adunare de ape faţă de venirea pe lume a altor cărţi, mai mici ca întindere, şi presupune, totodată, un efort mai mare de lectură, nu doar din considerente cantitative, dar şi pentru prezenţa spiritului comparativ-evolutiv.” Este fraza care deschide volumul Elenei M. Cîmpan, ”Cu ochii în carte”, volum apărut la Editura Limes, 2013 şi care adună ani de cronici literare. Cu adevărat, nu este lucru uşor a scrie despre o antologie, mai cu seamă atunci când e vorba despre o antologie de cronici literare, cu atât mai mult cu cât, cel care scrie se află...în aceeaşi barcă, barca celor ”cu ochii în carte”.
”Scriu din mijlocul inimii ca dintr-o biserică aşezată pe deal...” mărturiseşte despre sine Elena M. Cîmpan iar acest lucru transpare din cronicile literare cuprinse în acest volum. Elena M. Cîmpan scrie cu sentiment şi căldură, cu vibraţie, cu seninătate, (a)duce textul în inimă, acolo unde îl scaldă într-o înţelegere aproape deplină, aproape duioasă, dar, în acelaşi timp, ca dintr-o biserică aşezată pe deal, citeşte conştient, asumat, dedicat, militant, cu o perspectivă de tip ”bird-eye-view”, dar şi cu o anumită aşezare şi rost, cu un ascendent pe care îl are imuabilul asupra ”vânturilor, valurilor”... literare. E un fapt vizibil din maniera elegantă, ca o reverenţă în faţa textului, în care analizează opera literară, din felul în care pune lumina, revelatoare, fără a fi crudă, asupra dizarmoniilor, disonanţelor, din detaşarea faţă de imperativul modei, topurilor, trendurilor, ”valorilor”, alegându-şi cărţile despre care scrie cu ajutorul propriului diapazon, cărţi ce acoperă o întreagă claviatură: poezie, roman, antologie, literatură religioasă, cronică de artă, alteori, s-ar putea spune, ”riscând” asumat şi calculat pe cărţi şi autori aflaţi în afara ”sistemului oficial” a valorilor: ” (...) iese din tiparele unei literaturi obişnuite. Cărţile lui sunt cercetări asupra originii unor cuvinte cu trimiteri la cultura majoră. Oricât ar susţine unii că aceste scrieri au caracter speculativ, afirmaţia lor se clatină, pentru că ele se bazează pe izvoare şi sunt atât de bine înarmate cu argumente şi exemple, încât e greu să nu recunoaştem valoarea lor documentară, pe care, cu siguranţă, o vor avea în viitor”, dar scrie şi despre cărţi de Nobel, despre jurnal, despre ”seri de carte”, despre dicţionare, reviste, despre studiile altora sau îşi scrie propriile studii. Toate acestea denotă siguranţă de sine, stăpânire a mijloacelor, tehnicilor de descifrare, decriptare şi atentă analiză a cărţii, o conştiinţă vie şi dinamică, sigură pe terenul pe care se desfăşoară...cu graţia unei balerine care ascunde în dans exerciţiul aproape sisific.
Din loc în loc, pânza fin ţesută a cronicilor Elenei M. Cîmpan, e ornată cu geme fine, marcând cărările pe care le bate cu pasul mic, prin carte, cea care ”nu se grăbeşte decât încet”, motto-urile, meditaţiile filosofico-elegiace ale celei care cunoaşte şi citeşte textul ”din interior”: ”Contrat spuselor lui George Călinescu – ”un poet nu poate fi judecat de un alt poet” – ”; ”Ne aflăm într-un fabulos carusel, vestit ca uriaşa roată din Prater-ul vienez. Literatura. Se-nvârte, ne-nvârtim, când suntem jos vrem să fim sus, când admirăm de la înălţime ne ia cu rău de zădărnicie. Toate se-nvârt: timp, om, cuvânt. În felul lor, în mintea noastră. Din mişcare se nasc forme. Din forme se aleg valori. Precum filmul, şi literatura bate viaţa. O nouă carte este minunea din a şaptea zi. Când lumea e gata. Cu ultima pagină se-nchide o etapă. Pentru câtă vreme? Cât tace scriitorul, fără să...scrie? Iar şi iar, ca un Sisif, re-face lumea.”; ”La ce bun încă un poet în vreme de aglomeraţie? Pentru că poetul nu ţine de număr, ci de valoare, iar anii poeziei se numără după alte principii.”; ”Istoria literaturii se scrie şi pe suprafeţe mici. Destinele literaturii sunt şi geografii literare. Aşa se impune Andrei Moldovan şi ca istoric literar, nu doar critic, pentru că are grijă de valorile zonei în care trăieşte sau în care se manifestă cu diferite ocazii (...), vorbeşte cu egală pricepere despre cărţile lor, despre personalităţile, pe nedrept uitate, cum sunt cazurile lui Pavel Dan, Radu Săplăcan. Dacă admitem că un critic e un teritoriu (un pământ?) pe care ”cresc” anumite opere literare, atunci înţelegem apropierea faţă de aceste culturi şi nu altele.”
Cine scrie, chiar despre altul scriind, se scrie. ”Cu ochii în carte” este o carte oglindă în care se răsfrâng luminile cărţilor recenzate, întorcând autoarei sale, un chip din chipuri de cărţi: „Un punct de informaţie de unde să aflaţi date despre mine, un fulg prea greu de topit o aripă ce, încet-încet, face piatra să zboare.”
”Apariţia unei antologii se constituie într-un eveniment aparte, ca o adunare de ape faţă de venirea pe lume a altor cărţi, mai mici ca întindere, şi presupune, totodată, un efort mai mare de lectură, nu doar din considerente cantitative, dar şi pentru prezenţa spiritului comparativ-evolutiv.” Este fraza care deschide volumul Elenei M. Cîmpan, ”Cu ochii în carte”, volum apărut la Editura Limes, 2013 şi care adună ani de cronici literare. Cu adevărat, nu este lucru uşor a scrie despre o antologie, mai cu seamă atunci când e vorba despre o antologie de cronici literare, cu atât mai mult cu cât, cel care scrie se află...în aceeaşi barcă, barca celor ”cu ochii în carte”.
”Scriu din mijlocul inimii ca dintr-o biserică aşezată pe deal...” mărturiseşte despre sine Elena M. Cîmpan iar acest lucru transpare din cronicile literare cuprinse în acest volum. Elena M. Cîmpan scrie cu sentiment şi căldură, cu vibraţie, cu seninătate, (a)duce textul în inimă, acolo unde îl scaldă într-o înţelegere aproape deplină, aproape duioasă, dar, în acelaşi timp, ca dintr-o biserică aşezată pe deal, citeşte conştient, asumat, dedicat, militant, cu o perspectivă de tip ”bird-eye-view”, dar şi cu o anumită aşezare şi rost, cu un ascendent pe care îl are imuabilul asupra ”vânturilor, valurilor”... literare. E un fapt vizibil din maniera elegantă, ca o reverenţă în faţa textului, în care analizează opera literară, din felul în care pune lumina, revelatoare, fără a fi crudă, asupra dizarmoniilor, disonanţelor, din detaşarea faţă de imperativul modei, topurilor, trendurilor, ”valorilor”, alegându-şi cărţile despre care scrie cu ajutorul propriului diapazon, cărţi ce acoperă o întreagă claviatură: poezie, roman, antologie, literatură religioasă, cronică de artă, alteori, s-ar putea spune, ”riscând” asumat şi calculat pe cărţi şi autori aflaţi în afara ”sistemului oficial” a valorilor: ” (...) iese din tiparele unei literaturi obişnuite. Cărţile lui sunt cercetări asupra originii unor cuvinte cu trimiteri la cultura majoră. Oricât ar susţine unii că aceste scrieri au caracter speculativ, afirmaţia lor se clatină, pentru că ele se bazează pe izvoare şi sunt atât de bine înarmate cu argumente şi exemple, încât e greu să nu recunoaştem valoarea lor documentară, pe care, cu siguranţă, o vor avea în viitor”, dar scrie şi despre cărţi de Nobel, despre jurnal, despre ”seri de carte”, despre dicţionare, reviste, despre studiile altora sau îşi scrie propriile studii. Toate acestea denotă siguranţă de sine, stăpânire a mijloacelor, tehnicilor de descifrare, decriptare şi atentă analiză a cărţii, o conştiinţă vie şi dinamică, sigură pe terenul pe care se desfăşoară...cu graţia unei balerine care ascunde în dans exerciţiul aproape sisific.
Din loc în loc, pânza fin ţesută a cronicilor Elenei M. Cîmpan, e ornată cu geme fine, marcând cărările pe care le bate cu pasul mic, prin carte, cea care ”nu se grăbeşte decât încet”, motto-urile, meditaţiile filosofico-elegiace ale celei care cunoaşte şi citeşte textul ”din interior”: ”Contrat spuselor lui George Călinescu – ”un poet nu poate fi judecat de un alt poet” – ”; ”Ne aflăm într-un fabulos carusel, vestit ca uriaşa roată din Prater-ul vienez. Literatura. Se-nvârte, ne-nvârtim, când suntem jos vrem să fim sus, când admirăm de la înălţime ne ia cu rău de zădărnicie. Toate se-nvârt: timp, om, cuvânt. În felul lor, în mintea noastră. Din mişcare se nasc forme. Din forme se aleg valori. Precum filmul, şi literatura bate viaţa. O nouă carte este minunea din a şaptea zi. Când lumea e gata. Cu ultima pagină se-nchide o etapă. Pentru câtă vreme? Cât tace scriitorul, fără să...scrie? Iar şi iar, ca un Sisif, re-face lumea.”; ”La ce bun încă un poet în vreme de aglomeraţie? Pentru că poetul nu ţine de număr, ci de valoare, iar anii poeziei se numără după alte principii.”; ”Istoria literaturii se scrie şi pe suprafeţe mici. Destinele literaturii sunt şi geografii literare. Aşa se impune Andrei Moldovan şi ca istoric literar, nu doar critic, pentru că are grijă de valorile zonei în care trăieşte sau în care se manifestă cu diferite ocazii (...), vorbeşte cu egală pricepere despre cărţile lor, despre personalităţile, pe nedrept uitate, cum sunt cazurile lui Pavel Dan, Radu Săplăcan. Dacă admitem că un critic e un teritoriu (un pământ?) pe care ”cresc” anumite opere literare, atunci înţelegem apropierea faţă de aceste culturi şi nu altele.”
Cine scrie, chiar despre altul scriind, se scrie. ”Cu ochii în carte” este o carte oglindă în care se răsfrâng luminile cărţilor recenzate, întorcând autoarei sale, un chip din chipuri de cărţi: „Un punct de informaţie de unde să aflaţi date despre mine, un fulg prea greu de topit o aripă ce, încet-încet, face piatra să zboare.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu