Cronică nouă! De citit în Revista Luceafărul de Dimineață sau mai jos:
,
![]()
„O carte ce-i? Un trandafir, oricum/ îi spui, exală-acelaşi scump parfum.” Am parafrazat celebra replică a Julietei, din Actul II, Scena a II-a a tragediei lui Shakespeare, în traducerea lui Şt. O. Iosif, deoarece, în acest fel, cele două versuri surprind cel mai bine esenţa celui mai recent volum al lui Horia Gârbea, Trecute vieţi de fanţi şi de birlici. Viaţa şi, uneori, opera personajelor, ediţia a doua, revizuită şi completată, publicată la Editura eLiteratura, Bucureşti, 2014, captând inima acestui impresionant demers literar: o poveste de dragoste de carte. Să nu ne lăsăm furaţi de ludicul şi ironia fine din titlul care îmbracă elegant volumul, parcă inspirându-se din revistele de modă ale altor vremi. Costumul de scenă nu ascunde privirea încărcată de o uşoară melancolie şi luciditate şi scrutând grav trecutul în care se nasc închipuiri ale viitorului.
Paradisul borgesian este un adevăr universal valabil în lumea scriitorilor, lume care este, pentru cei ce caută cu aviditate cuvântul ce exprimă adevărul, un Purgatoriu, iar paradisul livresc, paradisul carte, paradisul bibliotecă reprezintă punctul incandescent spre care tinde gândul mereu întrebător al scriitorului. Paradisul lui Horia Gârbea nu este unul de huzur şi lentoare, un „rai beteag”1, după fericita formulare argheziană. Paradisul livresc al lui Horia Gârbea este o lume care palpită, care fascinează, un tărâm magic în care autorul/creatorul său este acasă şi se bucură să poată face oficiile de gazdă, sclipitor şi neobosit precum Puck în miezul verii şi al visului, ridicând vălul ce acoperă „viaţa şi, uneori, opera personajelor” care au porecle şi diminutive, urechi şi suflet, bani şi averi, alcooluri, dar şi pasiune, boale şi doftori, credinţă şi sfinţenie. Privirea iscoditoare se îndreaptă asupra personajelor cu puterea unui fascicul în a cărui lumină crudă se observă cu uşurinţă orice rid sau rictus. Însă volumul de faţă este departe de a fi un joc subtil şi zglobiu al intelectului în lumea fantastică a cărţilor.
Aşa cum am spus-o deja, volumul este o poveste de iubire. Dincolo de zborul alert şi precis, voit ludic, voit hâtru, îl găsim pe istoric şi pe istoricul literar, pe estetician şi pe estet, pe scriitor şi pe criticul literar, pe inginer şi pe traducător, pe îndrăgostitul de limba română şi, prin această supremă dovadă, pe omul întreg, pe omul frumos 2, pe omul cetăţii şi pe cel care se raportează la reperele perene ale fiinţei umane într-o lume care pare să trăiască fără conştiinţa trecutului ori a viitorului. Itinerariul trasat de Horia Gârbea este, până la urmă, acela al devenirii, al împlinirii umane. Această călătorie iniţiatică prin literatura română, ghidată discret, dar sigur de autor, printre vieţile, personajele şi operele altor autori, este pentru cititor drumul spre împlinire. Horia Gârbea pare să spună că toate drumurile duc la bibliotecă. Şi cum altfel? Doar, o ştim, la început a fost cuvântul... Trecute vieţi de fanţi şi de birlici este Povestea vorbei şi, prin vorbă, prin cuvânt, povestea literaturii române. Iar frumuseţea acestei poveşti stă în faptul că aceasta nu este şi nu rămâne o simplă poveste claustrată între coperte, de îndată ce vom fi isprăvit cu cititul. Este o poveste care „lucrează” în noi, cititorii, care se scrie în noi, rescriindu-ne ca fiinţe diferite, atinse, mişcate de miracolul întâlnirii cu extraordinarul, cu evadarea din banal, din cotidian, permiţând, prin profunzimea abordării şi a temelor alese o reconectare la o sursă originară de frumuseţe, de adevăr, de eternitate. Volumul oferă o suită de meditaţii, decantează sensuri, exprimă intuiţii, organizează tablouri multiple, cristalizează viziuni, recuperează sensuri pierdute, traversează drumul complicat de la cuvânt la cititor, dăruindu-i acestuia matricea unităţii, integralităţii operei literare, care îşi poate împlini destinul doar prin cititorul care astfel realizează închiderea cercului.
Horia Gârbea îngăduie privilegiul unei apropieri intime, unei priviri care nu deranjează actul creaţiei, al scrisului, revelându-l, nu împietează asupra lui, ci reuşeşte un act de comuniune cu receptorul operei, cititorul, care este astfel cultivat în spiritul preţuirii cuvântului scris.
Aşezat în miezul volumului, eseul Despre nedreptate este o mărturisire de credinţă şi cuprinde, in nuce, ideea ce dă arhitectura volumului: „Scriitorul, artistul, cu atât mai mult poetul, nu e niciodată nedreptăţit. Favoarea pe care i-a făcut-o destinul, aceea de a putea scrie cu talent, dacă îl are şi cât îl are, este neînchipuit de mare. Faţă de ea, faptele de a nu intra în joc la un premiu, de a nu figura în Istoria lui Alex Ştefănescu sau pe lista lui Manolescu, de a i se stâlci un titlu şi de a avea mai puţin de şase pagini în dicţionarul lui Simion, de a nu fi decorat, aplaudat, invidiat de vecinii de bloc nici nu contează. Dacă are cu adevărat vocaţie, meşteşug la claviatură, ca să nu zic la condei, şi poftă de scris, toate «nedreptăţile» de mai sus nu interesează“.
În studiile literare cuprinse în volum Horia Gârbea revizitează, reinteroghează şi propune noi desluşiri sau repune în drepturi autori şi opere literare, printr-o argumentaţie riguroasă şi elegantă şi cu o pasiune deloc ostentativă.
O atenţie specială trebuie acordată paginilor care îl dezvăluie pe shakespeareologul Horia Gârbea, autorul făcând parte din echipa de traducători care lucrează la o adevărată naştere din nou a operei marelui dramaturg în limba română, prin ediţia îngrijită de George Volceanov a Operelor lui William Shakespeare. Vom întâlni aici: Vis de-o noapte-n miezul verii – note de traducător, Prima înfăţişare a geniului: Henric al VI-lea, partea a treia, cu o fină analiză asupra piesei, mergând de la istoria reală şi cea de pe scenă, sursele lui Shakespeare şi un partizanat, personaje, crime, motivaţii, despre istorie şi alte trădări, citate memorabile, pe scenă şi pe ecran, note de traducător la Antoniu şi Cleopatra, un flash-back la Shakespeare, un tur de forţă enciclopedic de o sclipitoare elocvenţă.
„Niciodată – credea Ion Barbu – piatra nu va da Bucureştiului un sfert din strălucirea marilor cetăţi din Apus. Civilizaţia noastră e sortită să petreacă în virtual şi în interior. Neputând clădi în afară (e şi prea zadarnic pentru aceasta), în inimile noastre se cade să întemeiem: turnuri vibrătoare speranţei, aurite bolţi laudei: clopotniţe, adâncimi soarelui netemporal.”3
Trecute vieţi de fanţi şi de birlici este crezul şi contribuţia lui Horia Gârbea la acest turn al speranţei ridicat de scriitorii români de altădată şi de acum, în virtual şi în interior, este povestea literaturii române şi, prin ea, a oamenilor acestor locuri, poveste spusă cu dragoste şi care nu se sfârşeşte aici, căci şi alţii sunt chemaţi la a duce mai departe această speranţă: aceea a poveştii fără sfârşit.
1 Balcanismul literar românesc, Mircea Muthu, Editura Paralela 45, 2008, Piteşti, pag. 267.
2 Balcanismul literar românesc, Mircea Muthu, Editura Paralela 45, 2008, Piteşti, pag. 264.
3 Dan Puric.
,Poveste fără sfârşit
Andrea Hedeş„O carte ce-i? Un trandafir, oricum/ îi spui, exală-acelaşi scump parfum.” Am parafrazat celebra replică a Julietei, din Actul II, Scena a II-a a tragediei lui Shakespeare, în traducerea lui Şt. O. Iosif, deoarece, în acest fel, cele două versuri surprind cel mai bine esenţa celui mai recent volum al lui Horia Gârbea, Trecute vieţi de fanţi şi de birlici. Viaţa şi, uneori, opera personajelor, ediţia a doua, revizuită şi completată, publicată la Editura eLiteratura, Bucureşti, 2014, captând inima acestui impresionant demers literar: o poveste de dragoste de carte. Să nu ne lăsăm furaţi de ludicul şi ironia fine din titlul care îmbracă elegant volumul, parcă inspirându-se din revistele de modă ale altor vremi. Costumul de scenă nu ascunde privirea încărcată de o uşoară melancolie şi luciditate şi scrutând grav trecutul în care se nasc închipuiri ale viitorului.
Paradisul borgesian este un adevăr universal valabil în lumea scriitorilor, lume care este, pentru cei ce caută cu aviditate cuvântul ce exprimă adevărul, un Purgatoriu, iar paradisul livresc, paradisul carte, paradisul bibliotecă reprezintă punctul incandescent spre care tinde gândul mereu întrebător al scriitorului. Paradisul lui Horia Gârbea nu este unul de huzur şi lentoare, un „rai beteag”1, după fericita formulare argheziană. Paradisul livresc al lui Horia Gârbea este o lume care palpită, care fascinează, un tărâm magic în care autorul/creatorul său este acasă şi se bucură să poată face oficiile de gazdă, sclipitor şi neobosit precum Puck în miezul verii şi al visului, ridicând vălul ce acoperă „viaţa şi, uneori, opera personajelor” care au porecle şi diminutive, urechi şi suflet, bani şi averi, alcooluri, dar şi pasiune, boale şi doftori, credinţă şi sfinţenie. Privirea iscoditoare se îndreaptă asupra personajelor cu puterea unui fascicul în a cărui lumină crudă se observă cu uşurinţă orice rid sau rictus. Însă volumul de faţă este departe de a fi un joc subtil şi zglobiu al intelectului în lumea fantastică a cărţilor.
Aşa cum am spus-o deja, volumul este o poveste de iubire. Dincolo de zborul alert şi precis, voit ludic, voit hâtru, îl găsim pe istoric şi pe istoricul literar, pe estetician şi pe estet, pe scriitor şi pe criticul literar, pe inginer şi pe traducător, pe îndrăgostitul de limba română şi, prin această supremă dovadă, pe omul întreg, pe omul frumos 2, pe omul cetăţii şi pe cel care se raportează la reperele perene ale fiinţei umane într-o lume care pare să trăiască fără conştiinţa trecutului ori a viitorului. Itinerariul trasat de Horia Gârbea este, până la urmă, acela al devenirii, al împlinirii umane. Această călătorie iniţiatică prin literatura română, ghidată discret, dar sigur de autor, printre vieţile, personajele şi operele altor autori, este pentru cititor drumul spre împlinire. Horia Gârbea pare să spună că toate drumurile duc la bibliotecă. Şi cum altfel? Doar, o ştim, la început a fost cuvântul... Trecute vieţi de fanţi şi de birlici este Povestea vorbei şi, prin vorbă, prin cuvânt, povestea literaturii române. Iar frumuseţea acestei poveşti stă în faptul că aceasta nu este şi nu rămâne o simplă poveste claustrată între coperte, de îndată ce vom fi isprăvit cu cititul. Este o poveste care „lucrează” în noi, cititorii, care se scrie în noi, rescriindu-ne ca fiinţe diferite, atinse, mişcate de miracolul întâlnirii cu extraordinarul, cu evadarea din banal, din cotidian, permiţând, prin profunzimea abordării şi a temelor alese o reconectare la o sursă originară de frumuseţe, de adevăr, de eternitate. Volumul oferă o suită de meditaţii, decantează sensuri, exprimă intuiţii, organizează tablouri multiple, cristalizează viziuni, recuperează sensuri pierdute, traversează drumul complicat de la cuvânt la cititor, dăruindu-i acestuia matricea unităţii, integralităţii operei literare, care îşi poate împlini destinul doar prin cititorul care astfel realizează închiderea cercului.
Horia Gârbea îngăduie privilegiul unei apropieri intime, unei priviri care nu deranjează actul creaţiei, al scrisului, revelându-l, nu împietează asupra lui, ci reuşeşte un act de comuniune cu receptorul operei, cititorul, care este astfel cultivat în spiritul preţuirii cuvântului scris.
Aşezat în miezul volumului, eseul Despre nedreptate este o mărturisire de credinţă şi cuprinde, in nuce, ideea ce dă arhitectura volumului: „Scriitorul, artistul, cu atât mai mult poetul, nu e niciodată nedreptăţit. Favoarea pe care i-a făcut-o destinul, aceea de a putea scrie cu talent, dacă îl are şi cât îl are, este neînchipuit de mare. Faţă de ea, faptele de a nu intra în joc la un premiu, de a nu figura în Istoria lui Alex Ştefănescu sau pe lista lui Manolescu, de a i se stâlci un titlu şi de a avea mai puţin de şase pagini în dicţionarul lui Simion, de a nu fi decorat, aplaudat, invidiat de vecinii de bloc nici nu contează. Dacă are cu adevărat vocaţie, meşteşug la claviatură, ca să nu zic la condei, şi poftă de scris, toate «nedreptăţile» de mai sus nu interesează“.
În studiile literare cuprinse în volum Horia Gârbea revizitează, reinteroghează şi propune noi desluşiri sau repune în drepturi autori şi opere literare, printr-o argumentaţie riguroasă şi elegantă şi cu o pasiune deloc ostentativă.
O atenţie specială trebuie acordată paginilor care îl dezvăluie pe shakespeareologul Horia Gârbea, autorul făcând parte din echipa de traducători care lucrează la o adevărată naştere din nou a operei marelui dramaturg în limba română, prin ediţia îngrijită de George Volceanov a Operelor lui William Shakespeare. Vom întâlni aici: Vis de-o noapte-n miezul verii – note de traducător, Prima înfăţişare a geniului: Henric al VI-lea, partea a treia, cu o fină analiză asupra piesei, mergând de la istoria reală şi cea de pe scenă, sursele lui Shakespeare şi un partizanat, personaje, crime, motivaţii, despre istorie şi alte trădări, citate memorabile, pe scenă şi pe ecran, note de traducător la Antoniu şi Cleopatra, un flash-back la Shakespeare, un tur de forţă enciclopedic de o sclipitoare elocvenţă.
„Niciodată – credea Ion Barbu – piatra nu va da Bucureştiului un sfert din strălucirea marilor cetăţi din Apus. Civilizaţia noastră e sortită să petreacă în virtual şi în interior. Neputând clădi în afară (e şi prea zadarnic pentru aceasta), în inimile noastre se cade să întemeiem: turnuri vibrătoare speranţei, aurite bolţi laudei: clopotniţe, adâncimi soarelui netemporal.”3
Trecute vieţi de fanţi şi de birlici este crezul şi contribuţia lui Horia Gârbea la acest turn al speranţei ridicat de scriitorii români de altădată şi de acum, în virtual şi în interior, este povestea literaturii române şi, prin ea, a oamenilor acestor locuri, poveste spusă cu dragoste şi care nu se sfârşeşte aici, căci şi alţii sunt chemaţi la a duce mai departe această speranţă: aceea a poveştii fără sfârşit.
1 Balcanismul literar românesc, Mircea Muthu, Editura Paralela 45, 2008, Piteşti, pag. 267.
2 Balcanismul literar românesc, Mircea Muthu, Editura Paralela 45, 2008, Piteşti, pag. 264.
3 Dan Puric.
Admirabil volum, admirabilă cronică! Horia Gârbea știe că o carte este scrisă pentru a fi citită și de aceea lectura cărților sale este dătătoare de bucurie. Simțul umorului pe care-l are autorul face ca faptele consemnate de istoriile literare să devină secvențe dintr-un scenariu plin de suspans. Am citit prima ediție și am fost încântat.
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos pentru această adevărată quinta essentia! Ca și pentru luminoasele gânduri cu care vii de fiecare dată aici, dragă Șerban!
RăspundețiȘtergere