Caravaggio - Sfântul Matei și Îngerul
Peisaj cu poet și înger
”Are poezia și o viață lumească? E
o întrebare legitimă. Eu cred că nu. Se manifestă aici doar pentru a ne duce,
măcar pentru o clipă, dincolo. Sau altundeva.”* mărturisea Simona-Grazia
Dima în discret-delicatele confesiuni auriculare intitulate Micelii solare, iar acesta este, din
fericire un crez îmbrăcat în veșmintele
regale ale artei poetice, un crez
așadar ce reverberează din nucleul luminos al poeților care trăiesc poezia ca asceză
și revelație, deplin conștienți de faptul că, așa cum spunea undeva Bartolomeu
Anania, ”Primul cuvânt vine de la
Dumnezeu”.
Și dincolo, sau altundeva ne duce Ion
Mureșan prin poezia sa. Aidoma călătorului (și ce este poetul dacă nu
Călătorul) din celebra gravură a lui Flammarion , el poate ridica marginea
firmamentului, dincolo de care, prin străfulgerarea inspirației poetice, vede inefabilul și îl prinde în țesătura
cuvintelor, precum nestematele pe brocart scump, o marfă prețioasă pe care o scoate apoi, pe taraba cotidianului cu
sfială, cu îndoială, cu teamă chiar, o marfă
altfel la Bâlciul Deșertăciunilor lumii. Și ce dacă această marfă nu va fi prețuită, nu va fi
cântărită la adevărata, inefabila ei valoare? ”I am the Great Pretender, I
am wearing my heart as a crown”**, este refrenul poeziei lui Ion Mureșan,
iar unduirile ei se joacă, cresc valuri, spumă diafană sau cioburi de pahar,
potop și tsunami, ape negre și ape moarte, ape sărate și ape amare, absint și diamant,
un întreg spectacol, o piesă de teatru antic atent regizată, în care torentele,
tunetele și fulgerele impresionează și înspăimântă, clar-obscurul decupează în
carnea vie a cititorului, rafalele mătură țărmul... Cine va rezista, cine va
rămâne până la sfârșit acela va înțelege. Dincolo de furtună e liniștea. Și
acolo e Dumnezeu. Și îngerii. Și privirea poetului.
Ion Mureșan este fidel artei
sale, astfel încât despre lirica sa putem afirma, parafrazându-l pe Costin
Tuchilă, că”Totul se poate bănui dincolo de un poem,
dar totul rămâne încă de descoperit”.* ** Pentru aceasta îngerii săi sunt pretexte pentru dincolo, sau altundeva, ei nu
dezavuează, nu strivesc corola de minuni a lumii de dincolo, sunt accente în peisajul liricii sale și pot
fi punți spre rotunda, perfecta lume a Ideilor.
Arareori personaje, camuflați sub formă de laitmotiv minor, scandalizând
(încă?) prin ieșirea din canoane, îngerii lui Ion Mureșan sunt atipici. Asemeni
reprezentărilor imperfecte ale perecțiunii dintr-o lume ideală, îngerii lui Ion
Mureșan sunt simptom al lumii decăzute, dezvrăjite și semn și memento al lumii
de dincolo sau de altundeva:”stângaci și neputincios ca o
babă”, ”(picioare fragile ca de porumbel, acoperite cu puf alb și pene fine)”
(Noapte de decembrie), ”Degetele cioturoase ale îngerilor țâșnind din garduri” (Convorbiri cu diavolul) sau ”Îngerașii de pahar nu mușcă și nu fac rău nimănui” (Pahar). În
lirica sa Îngerul este contrapunctul Poetului. Iar Poetul nu este figurat ca prinț, cavaler învingător sau măcar
trubadur. Imaginea sa este parcă desprinsă din celebra pânză Sfântul Matei și Îngerul a lui
Caravaggio. Dacă Îngerul lui Ion
Mureșan este mărunt, decrepit, izgonit din cotidian, cu puterile pierdute, Poetul lui Ion Mureșan este un marginal,
un paria, un pălmaș al cuvântului exilat de profesia...profesiune de credință,
singur în tumultul mulțimii:”Eu duc pe umăr steagul singurătății și nu-l
duc spre locuri de desfătare” (Izgonirea din poezie. Scrisorile către
Constantin), ”Ci eu singur sub pământ./
Ci eu singur, singur, singur sub pământ departe.”(Ci eu singur sub pământ)
– un răspuns de profundis parcă la ”Nu-i lumină nicări...” Înger și Poet, emisari ai unei alte lumi, sunt
neînțeleși, neprețuiți, neiubiți, aproape nevăzuți, de unde fundalul de
profundă angoasă al poemelor-tablouri. În
poeme cele două figuri apar deseori împreună, de obicei la distanță în spațiu,
dar între ele, pentru ele, distanța nu înseamnă nimic. Acolo unde nu apar
explicit, prezența lor este simțită, bănuită, chiar necăpătând trup de cuvinte,
iar lipsa lor pare un decupaj în peisaj. Acești îngeri bolnavi sunt alter-ego-ul poetului, Îngerul și Poetul sunt două fețe ale aceleiași monede, două fețe ale aceluiași
chip, un reinventat Ianus. Trecând prin prisma ideală aceste simboluri ale
inefabilului sunt (re)compuse prin prisma unei lumi (de)căzute iar imaginea lor
devine un puzzle viciat. Lirica lui Ion Mureșan este, în fond, o meditație
asupra sacrului, asupra locului Poetului
într-o lume văduvită de Axis Mundi, o
lume în care (și) poezia poate fi scară către cer. O scară pe care Îngerul, Poetul și cei puțini care le urmează, au pornit
fiecare, cum spunea Ioan al Crucii ”fără
a fi luat de nimeni în seamă”**** spre a ajunge ”în splendidele grădini ale aurului”(Splendidele grădini ale
aurului).
- *Simona-Grazia
Dima, Micelii solare, Editura Tracus Arte, București, 2014, eseul Despre geneza poeziei și viața ei
lumească, p.21
- **The Great
Pretender, cântec compus (melodie și versuri) de Buck Rum
- ***https://costintuchila.wordpress.com/2010/07/18/misterul-caravaggio/
- **** Simona-Grazia
Dima, Micelii solare, Editura Tracus Arte, București, 2014, eseul Imortele, p.169
Andrea Hedeș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu